Despre sinucidere si lipsa unui sens (20)

După cum am spus, cel vătămat nu trebuie să caute cauza vătămării în ceilalţi. Nimeni nu e vinovat pentru vătămarea lui. El se poate gândi, cel mult, la anumite persoane care ar fi putut să fie altfel şi atunci asta l-ar fi împiedicat să descopere lipsa sensului. In general, astfel de persoane sunt părinţii, partenerii de viaţă, copiii. 

Vătămarea de către părinţi se face prin nepăsare. Copiii au nevoie să fie băgaţi în seamă, să li se acorde multă atenţie etc. Astea sunt lucruri ştiute. Dar există părinţi pe care pur şi simplu nu-i interesează astfel de lucruri. Ei cred că dacă au adus un copil pe lume, şi-au făcut până la capăt datoria faţă de el, aşa că îl lasă la voia întâmplării. Unii se ocupă mai mult de serviciul lor decât de copii, alţii doar de cum arată etc. Astfel de cazuri nu sunt deloc puţine. Un copil tratat astfel are toate şansele să descopere de timpuriu că viaţa n-are sens. Pentru că el se va întreba de ce a mai fost adus pe lume dacă nimănui, nici măcar părinţilor, nu-i pasă de el. De aici nu mai e mult. Din aproape în aproape, un asemenea copil va ajunge să se întrebe dacă viaţa lui are vreun sens şi care e acela. Există şi situaţii în care părinţii sunt vătămaţi de copii. Părinţii îmbătrânesc, iar copiii, de multe ori, în loc să-i ajute, să le facă bătrâneţea mai frumoasă, îi izolează, îi internează în azile etc. Sigur că unii dintre acei bătrâni se vor întreba dacă viaţa lor are vreun sens în aceste condiţii. Şi, după cum am mai spus, există cazuri în care omenii sunt vătămaţi de partenerii lor de viaţă. Unii cred că a-ţi întemeia o familie poate fi considerat un scop important în viaţa fiecărui om. Incercând să atingă acest scop, ei nu stau să-şi pună întrebări de tipul “dar care ar fi sensul căsniciei?”. Işi găsesc perechea, fac copii, îi cresc împreună, se iubesc etc. Viaţa trece şi ei nu apucă să se întrebe care este sensul. Dar în anumite cupluri nu există niciun fel de dragoste. Unii se căsătoresc din calcul – aşa au învăţat de la părinţi că se intră în rândul lumii, sau au trecut anii şi consideră că e momentul s-o facă şi pe asta etc. Işi găsesc pe cineva şi se căsătoresc. Dar în absenţa dragostei, căsnicia nu este decât un simulacru. Destui oameni ajung, plecând de aici, să-şi reconsidere întreaga viaţă; îşi pun întrebări – “oare cu ce-am greşit?”, se frământă, se duc la biserică, fac o mulţime le lucruri şi până la urmă nu găsesc un răspuns. Sigur că în punctul ăsta ei se întreabă dacă viaţa lor are vreun sens.

P21