1. Păstrează tăcerea. Ce nu apare la ştiri nu s-a întâmplat,
nu există.
2. Foloseşte indignarea regizată, cunoscută şi sub numele de
stratagema “Cum de îndrăznești?”.
3. Califică toate acuzaţiile ca fiind “zvonuri” sau, mai bine, “zvonuri prosteşti”. Dacă, în ciuda lipsei de informații, publicul este
totuşi la curent cu anumite fapte suspecte, acesata este numai datorită
“zvonurilor”. (În cazul în care aceştia au tendința de a crede “zvonurile”,
este, probabil, fiindcă sunt pur și simplu “paranoici” sau “isterici”).
4. Demolează argumentul sperietoare. Nu te ocupa decât de cele
mai slabe aspecte ale celor mai slabe acuzaţii. Chiar mai bine, crează
propriul argument sperietoare. Inventează zvonuri nebuneşti false (sau crează
povești false) și lansează-le atunci când par să discrediteze toate acuzaţiile,
fie ele reale sau fanteziste.
5. Foloseşte cuvinte precum “teoretician al conspiratiei”,
“scandalagiu”, “morocănos”, “nebun”, “smintit”, și, desigur, “bârfitor”, pentru
a descrie scepticii. Asigură-te că vei folosi verbe puternice și adjective
atunci când vei caracteriza acuzaţiile, și expresii “mai rezonabile” în
apărarea guvernului și susținătorilor săi. Trebuie să fii atent spre a evita
discuții deschise cu toate persoanele pe care le-ai calomniat.
6. Contestă motivațiile. Încearcă să marginalizezi criticii,
sugerând cu tărie că ei nu sunt cu adevărat interesați de adevăr, ci servesc
doar un scop politic sau doresc doar să obţină bani.
7. Invocă autoritatea. Aici presa controlată și falsa opoziție
pot fi foarte utile.
8. Minimalizează acuzațiile ca fiind “vechea placă”.
9. Scuipă numai jumătate din ce-ai de zis. Acest lucru este,
de asemenea, cunoscut sub numele de “mărturisire și evitare”. În acest
fel, poţi da impresia de sinceritate și onestitate în timp ce îţi recunoşti “greșelile”, dar numai pe cele fără consecințe, și niciuna
penală. Această stratagemă necesită adesea existența unui plan B.
10. Descrie infracţiunile ca fiind, într-adevăr, incredibil de
complexe, și dovezile, de negăsit.
11. Foloseste raţionamentul invers, prin metoda deductivă, ca
o răzbunare. Cu o deducţie riguroasă, dovezile cele mai scandaloase îsi pierd
toată credibilitatea. Exemplu: „Avem o presă complet liberă. Dacă există dovezi
care să ateste că scrisoarea de “sinucidere” a lui Vince Foster ar fi fost
falsificată, ar fi spus-o. Ei n-au dat această știre, astfel încât nu există
nicio astfel de dovadă.”
12. Cere scepticilor să rezolve complet crima. Exemplu: Dacă
Foster a fost ucis, cine l-a ucis, și de ce?
13. Schimba subiectul. Aceasta tehnică include crearea și/sau
publicarea de mesaje dedicate distragerii atenției.
14. Spune câte ceva despre faptele incriminatoare ușoare, dar nimic mai mult. Aceasta este adesea comparată cu tactica “muşcă şi fugi”.
15. Minte sincer, cu nerușinare. Una dintre cele mai eficiente
modalități de a face acest lucru este de a atribui “faptele” oferite publicului
unei surse cu un nume plauzibil, dar anonimă.
16. Pentru a extinde un pic mai mult punctele 4 si 5, fă
astfel încât propriii acoliți “să demaşte ei înşişi scandaluri și să apere
cauze populare”. Sarcina lor este de a contracara adversarii reali și de a
trage şuturi pe tot terenul. O alternativă este să plăteşti oameni bogați
pentru aşa ceva. Ei vor pretinde că îşi cheltuie banii lor proprii.
17. Inundă Internetul cu agenţi. Acesta este răspunsul la
întrebarea, “ce l-ar putea împinge pe cineva să-și petreacă ore întregi pe forumuri
de știri de pe Internet pentru a apăra guvernul și/sau presa și să discrediteze
critica autentică?” Unii ar putea crede că refuzul de a publica scrisori
critice și apelurile serioase sau interzicerea unor talk-show la radio este
suficient ca şi control, dar se pare că nu este cazul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu