Despre sinucidere si lipsa unui sens (22)

Dacă cineva a ajuns în starea de vătămare, nu mai are altă variantă decât sinuciderea. Lui, acest lucru i se pare absolut limpede, dincolo de orice îndoială. Dar ceilalţi ar putea să nu înţeleagă ce se întâmplă. Ei l-ar putea întreba pe cel vătămat: “Omule, este în regulă, ai descoperit că viaţa nu are sens, dar de ce asta trebuie să te determine să te sinucizi? Nu poţi să bei un pahar de vin şi dacă viaţa nu are sens? Nu poţi să stai si să priveşti marea, sau să te uiţi la un film?” 

Cei care pun astfel de întrebări sunt oameni care nu au ajuns la înţelegerea lipsei de sens. Aşa încât ei pot fi mulţumiţi pe deplin dacă pot face acele lucruri. Pentru ei, a bea un pahar de vin este un lucru mulţumitor. După ce l-au băut, stau pur si simplu, fără să se mai gândească la nimic. Intre ei şi un câine care şi-a terminat de ros osul şi dormitează liniştit nu este mare diferenţă. Ambii sunt mulţumiţi şi nu-şi pun niciun fel de întrebare. Niciunul dintre ei nu ajunge vreodată să fie vătămat. Răspunsul la întrebările legate de paharul de vin şi privitul mării este foarte simplu: “Da, aş putea să beau un pahar cu vin chiar dacă viaţa nu are niciun sens. Dar nu pot să beau acel pahar fără ca între timp să mă gândesc la faptul că viaţa nu are niciun sens”. In asta constă diferenţa. O întrebare mai profundă ar fi: “Nu poţi să nu te mai gândeşti la asta în timp ce bei un pahar cu vin?” La care răspunsul, incredibil de simplu, este: “Nu, nu pot, pentru că eu sunt vătămat”. Pe de altă parte, a nu te gândi la un lucru nu face ca acel lucru să nu mai existe. Chiar dacă tu nu te gândeşti la lipsa oricărui sens, asta nu face ca problema lipsei de sens să nu mai existe. Nu te gândeşti atunci când bei paharul cu vin, dar după aceea, la un moment dat, iarăşi o să te gândeşti. Şi atunci o să constaţi că problema este în continuare aceeaşi, doar că tu ai uitat de ea pentru o perioadă de timp.

P23