luni, 24 noiembrie 2014

Centaur

Mâine e vineri,

ai grijă că vin gunoierii.

Ia o pungă din cele pentru resturi

şi scoate inima mea la poartă.

Vezi că e tot acolo, în spatele chiuvetei,

unde ai aruncat-o a doua zi

după ce ne-am jurat că vom fi împreună

la bine şi la greu.

A stat vie, a naibii, toţi anii ăştia...

chiar mă gândeam că s-o fi uscat

ca inimile mumiilor,

dar văd că încă se ţine bine.

Oricum, nu mai am ce face cu ea,

probabil ar muri de frig dacă mi-aş pune-o înapoi în piept,

aşa că scoate-o, scoate-o tu,

ştii că nu pot să fac asta cu mâna mea.

Du-o la poartă şi las-o pe caldarâm -

am auzit că unii gunoieri se pricep

să facă din inimile aruncate

mici figurine în formă de cal înaripat,

care de îndată îşi iau zborul

în direcţia constelaţiei Centaurus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!