Un căpcăun la Muntele Athos

Pe Muntele Athos, neelectrificat, există modalităţi de producere a curentului electric. Dar el nu e folosit decât în limitele strictului necesar: instalaţii frigori­fice pentru păstrarea alimentelor, hidrofoare pentru aducerea apei la etajele superioare ale clădirilor şi instalaţii pentru alimentarea unor utilaje de atelier, în rest, viaţa se desfăşoară după ciclurile luminii natu­rale. Seara se aprind candelabre şi lămpi cu gaz, întu­nericul nocturn e deplin, bucătăriile recurg la mari sobe cu lemne. 

Europeanul „civilizat" se simte con­trariat. Îi lipsesc veiozele de pe noptieră, lângă care poate adormi cu cartea în mână, îi lipsesc prizele ubicue, întrerupătoarele salvatoare, aparatele deve­nite indispensabile ale existenţei moderne: scule de ras şi uscătoare de păr, prăjitoare de pâine, micro­unde, televizoare, ibrice electrice, storcătoare, maşini de spălat, telefoane etc. Există şi comentatori sofis­ticaţi care reproşează monahilor inconsecvenţa: dacă tot fac asceză, dacă tot refuză beneficiile progresului, măcar s‑o facă în chip radical, să trăiască, asemenea antecesorilor lor, fără urmă de curent electric. Altfel riscă să cadă în păcatul ipocriziei: profită niţeluş de avantajele modernităţii, dar le tratează, în acelaşi timp, cu un dispreţ suveran. Le au la îndemână, dar mimează candoarea primitivă. În realitate, avem de a face cu un anumit firesc al dozajului. Nu se pune problema unei ieşiri artificiale din veac, nici a unei demonizări „principiale" a tehnicii. Se pune doar problema măsurii, a justei folosiri. Asceza însăşi nu e amputarea datelor naturale ale omului, ci bunul lor uz, corecta lor orientare, evacuarea abuzului şi a devierii. Lumea de azi ar arăta altfel, dacă utilizarea spectaculoaselor ei invenţii nu ne‑ar face dependenţi, răzgâiaţi, infirmi. Suntem sufocaţi de cârje, de erza­ţuri, de comodităţi demobilizatoare. Nu mai ştim cum sunt noaptea deplină, frigul, căldura, îndemâ­narea, mersul, privirea, tăcerea, adulmecarea, sim­plitatea. Avem oricând la îndemână un întrerupător. Iar dacă renunţăm, uneori, la electricitate sau la căl­dură e numai pentru că nu mai avem bani să le plătim.

Cu alte cuvinte, renunţarea nu mai apare ca efect al discernământului, al opţiunii virile, al disciplinei autoimpuse. E doar corelativul grotesc al anemiei: un fel de a pierde, fără a dobândi nimic în schimb.
Andrei Pleșu