PUDELUL RECUNOSCĂTOR
Intr-o
zi, un doctor bun la suflet (care citise cărţile cuvenite), a găsit un pudel
vagabond, beteag de un picior şi, întristat din această pricină, l-a dus la el
acasă şi după ce i-a pus osul la loc şi i-a bandajat mădularul, l-a lăsat iar
liber pe micul proscris şi nu s-a mai gândit deloc la această întâmplare. Dar nu mică i-a fost mirarea când, peste câteva
zile, într-o dimineaţă, deschizând uşa, l-a găsit pe pudelul recunoscător aşteptând
răbdător în faţa casei, însoţit de un alt câine pribeag, accidentat la un
picior. Milostivul doctor s-a îngrijit pe dată de nefericitul animal şi nu a
uitat să aducă prinos Domnului, care în bunătatea-i de necuprins şi cu mila-i
nemărginită, îşi arătase voia de a folosi o unealtă atât de umilă cum era
bietul pudel proscris, pentru a insufla etc, etc.
In
dimineaţa următoare, binevoitorul doctor îi găsi pe cei doi câini, dând din
coadă plini de recunoştinţă şi aşteptând la uşa lui împreună cu alţi doi câini
betegi. Accidentaţii fură grabnic vindecaţi şi cele patru potăi îşi văzură de
drum, lăsându-l pe binevoitorul doctor mai copleşit decât oricând de o
evlavioasă mirare. Ziua trecu şi o nouă dimineaţă se ivi. Acum la uşă se aflau
cele patru potăi puse pe picioare şi cu ele veniseră alte patru, care trebuiau înzdrăvenite.
Ziua aceea trecu şi ea şi o altă dimineaţă sosi. Acum şaisprezece şarle, dintre
care opt recent cotonogite, ocupau trotuarul, iar trecătorii le ocoleau. La
amiază, toate picioarele betegite fură puse la loc, însă în sufletul
doctorului, mirarea evlavioasă începea să se amestece cu un involuntar
sentiment profan. Soarele răsări încă odată şi înfăţişă privirii medicului
treizeci şi două de javre, dintre care şaisprezece cu picioarele rupte, ocupând
trotuarul şi jumătate de stradă - spectatorii bipezi ocupând spaţiul care mai rămăsese
liber. Vaietele răniţilor, hămăitul vesel al dobitoacelor vindecate şi
comentariile privitorilor alcătuiau o larmă mare şi înălţătoare, însă circulaţia
fu întreruptă pe strada cu pricina. Bunul medic angajă doi chirurgi asistenţi şi
până în amurg sfârşi cu munca-i filantropică, luând mai întâi precauţiunea s-o
rupă cu biserica, pentru ca să se poată exprima cu libertatea pe care o impunea
cazul.
Dar
toate lucrurile au o margine. Când zorii se iviră iar şi bunul doctor zări afară
haitele de câini care se întindeau până departe, claie peste grămadă, zurbagii şi
rugători, zise: “Acum trebuie să recunosc că m-au înşelat cărţile; ele înşiră
numai partea plăcută a povestirii şi apoi se opresc. Aduceţi-mi o carabină;
treaba asta a mers prea departe”.
Ieşi
în stradă cu arma şi întâmplarea făcu să calce pe coada primului pudel, care îndată
îl muşcă de picior. Opera măreaţă şi filantropică în care se avântase acest
pudel îi stârnise un entuziasm atât de puternic şi crescând, încât îi zburătăcise
minţile şi, în cele din urmă îl înnebunise. Peste o lună, binefăcătorul doctor,
atins de turbare şi aflându-se în chinurile agoniei, îşi chemă în juru-i
prietenii care îl căinau şi le zise:
-
Feriti-vă de cărţi. Nu spun poveştile decât pe jumătate. De câte ori un biet
nenorocit vă cere ajutorul şi staţi în cumpănă asupra rezultatului pe care-l va
da bunătatea voastră, acordaţi-vă beneficiul îndoielii şi ucideţi-l pe
solicitant.
După vorbele acestea, se întoarse
cu faţa la perete şi îşi dădu duhul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu