A fost o vreme când respectul meu pentru Emil Constantinescu era atât de mare, încât aş fi fost gata să mă iau la bătaie cu oricine ar fi spus vorbe de ocară la adresa lui. Astăzi, îmi este o silă infinită de acest individ şi mă mir cât am putut să fiu de orb atunci când i-am acordat încredere.
După un mandat încheiat în mod ruşinos, în timpul căruia nu a făcut nimic în afară de a vorbi cu aere despre tot felul de chestiuni de principiu, acest om a refuzat să mai candideze, declarându-se înfrânt de securitate.
După un mandat încheiat în mod ruşinos, în timpul căruia nu a făcut nimic în afară de a vorbi cu aere despre tot felul de chestiuni de principiu, acest om a refuzat să mai candideze, declarându-se înfrânt de securitate.
Pe tot parcursul celor zece ani cât preşedintele României a fost Băsescu, Milică Înfrântul l-a tocat mărunt, folosind retorica mizerabilă a celor de la Antena 3. Resentimente, mi-am zis. În fond, Băsescu a făcut ceea ce Milică nici n-ar fi cutezat să viseze.
După aia s-a cam dat la fund - unii vorbeau de o boală care se tratează cel mai bine prin străinătate. Doamne fereşte, am zis, boli şi suferinţe nu-i doreşti nici duşmanului tău.
Acum vreo două săptămâni, Milică Înfrântul a ieşit din nou la rampă, de dată asta pentru a-i adresa o scrisoare de susţinere lui Victor Ponta. Un adevărat reprezentant al „fenomenului Piaţa Universităţii”, nu-i aşa?
Iar acum, acest om despre care nu ştiu dacă o să mai pot vorbi vreodată altfel decât în metafore argheziene, refuză, după cum scrie presa, să-i adreseze două cuvinte de felicitare preşedintelui proaspăt ales, Klaus Iohannis.
Şi uite-aşa s-a auto-înfrânt în faţa istoriei acest om care cândva ridica pretenţia de a fi un fel de lider regional în Europa de Est.
După aia s-a cam dat la fund - unii vorbeau de o boală care se tratează cel mai bine prin străinătate. Doamne fereşte, am zis, boli şi suferinţe nu-i doreşti nici duşmanului tău.
Acum vreo două săptămâni, Milică Înfrântul a ieşit din nou la rampă, de dată asta pentru a-i adresa o scrisoare de susţinere lui Victor Ponta. Un adevărat reprezentant al „fenomenului Piaţa Universităţii”, nu-i aşa?
Iar acum, acest om despre care nu ştiu dacă o să mai pot vorbi vreodată altfel decât în metafore argheziene, refuză, după cum scrie presa, să-i adreseze două cuvinte de felicitare preşedintelui proaspăt ales, Klaus Iohannis.
Şi uite-aşa s-a auto-înfrânt în faţa istoriei acest om care cândva ridica pretenţia de a fi un fel de lider regional în Europa de Est.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu