Palada, Goțiu și dodonii vadimiști

Ieri, în pauza emisiunii la care erau invitați, senatorul Mihai Goțiu și sociologul Mirel Palada au avut o altercație. Palada a tăbărât cu pumnii pe Goțiu și l-a umplut de sânge. Punct. Nu are niciun sens să discutăm despre ce a zis Goțiu înainte, despre ce schimburi de replici au avut loc în direct etc. Tot ce contează acum este că astăzi, în România mileniului trei, un individ care nu este vreun needucat din periferiile Brăilei, își rezolvă problemele cu pumnul. Exact ca un căruțaș beat. 

De la Dragnea la Hollande. Cale lungă...

Am serioase îndoieli că nea Ionescu, șef de filială PSD într-un oraș oarecare din România, dacă ar fi uns președinte al întregului PSD, ar trece la acțiuni de genul celor pe care le orchestrează Dragnea și acoliții lui. Sunt, cu alte cuvinte, convins că există două partide în PSD: unul al oamenilor de bună credință, care își doresc o stângă europeană și unul al celor gata să calce pe cadavre, să învrăjbească România și s-o orienteze către Moscova.

Alungarea lui Ponta

La sfarsitul anului 2003, presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a hotarat sa scape de eticheta de antisemit pe care o purta inca din vremea lui Ceausescu. Sa se albeasca, altfel spus, asa incat sa arate ca nou. In sensul acesta, el a demarat o serie de actiuni menite sa-i convinga pe toti ca este un european adevarat. La inceputul lui 2004 a dezvelit, la Brasov, statuia lui Itzak Rabin. Pe la mijlocul anului, a facut un "pelerinaj" la Auschwitz. A cerut public iertare de la poporul israelian pentru articolele antisemite pe care le publicase in oficiosul partidului sau. Dupa care a intrat in campania electorala pentru prezidentiale.

O nouă porcărie a lui Emil Constantinescu

A fost o vreme când respectul meu pentru Emil Constantinescu era atât de mare, încât aş fi fost gata să mă iau la bătaie cu oricine ar fi spus vorbe de ocară la adresa lui. Astăzi, îmi este o silă infinită de acest individ şi mă mir cât am putut să fiu de orb atunci când i-am acordat încredere.
După un mandat încheiat în mod ruşinos, în timpul căruia nu a făcut nimic în afară de a vorbi cu aere despre tot felul de chestiuni de principiu, acest om a refuzat să mai candideze, declarându-se înfrânt de securitate.

Nerusinarea pesedista

Un bun exemplu de ce inseamna manipularea nerusinata si sfidarea agresiva este dat de comportamentul PSD dupa dezastrul din strainatate, unde romanii au fost impiedicati sa mearga la vot.

Sa punem cap la cap cateva adevaruri pe care nu cred ca le poate contesta nimeni

USL Comicul

Vă mai aduceţi aminte de personajul supranumit Ali Comicul? În 2003, când regimul lui Saddam era pe ducă, acest domn - pe numele lui real Muhammed Saeed al-Sahaf, era ministru al informaţiilor în Irak şi apărea la televizor pentru a susţine că totul este în regulă, situaţia se află sub control, tot ce se spune despre căderea Bagdadului sunt minciuni şi dezinformări etc. În spatele lui explodau bombe, omul tresărea, se uita peste umăr, apoi revenea şi zicea că totul merge conform planului, invadatorii americani fug mâncând pământul, Irakul este o mare forţă militară, apoi POOOOOOC! o nouă explozie, un nor gros de fum, tremurau imaginile ca la cutremur, Ali Comicul se replia, îşi dregea vocea şi continua: Preşedintele Saddam este în fruntea armatei, îi fugăreşte pe cotropitori, mai e puţin şi cu toţii vor învăţa ce înseamnă să muşti ţărâna înfrângerii.

Un dialog imaginar

Intr-o emisiune la Realitatea TV unde a fost invitat, Victor Ponta a spus urmatoarele:

Am avut o discutie cu domnul Crin Antonescu si am zis ori rămâne cu 50% din cei care votează dar ne asumăm izolarea, ori cu cvorum. Am hotărât că e mai important cum rămâne România conectată la partenerii externi decât o victorie a noastră, o victorie de altfel meritată.”

Cu alte cuvinte, cei doi comici vestiti ai ecranului au stat ei, asa, la o sueta si au socotit cum sa faca: sa respecte decizia CCR sau nu? Dialogul lor trebuie sa fi decurs cam asa:

- Ce facem bai frate, respectam ce-au decis aia?

- Nu stiu ce sa zic, frate, e destul de groasa.

- Pai eu zic sa-i bagam in ma-sa si sa mergem cum am stabilit - fara niciun prag

- Asa ma gandesc si eu frate, dar ce facem cu Barroso?

- Cu cine, ma, cu politrucul ala? Da-l in ma-sa si pe el. 

- Pai stai putin, ca daca ne izoleaza, nu stiu pe unde scoatem camasa.

- Ne dam cu Putin, ai vazut ce-a zis Kondriakov, ne asteapta cu bratele deschise.

- Dar ce-o sa zica ai nostri, la Bruxelles? Nu stiu, zau, cred ca trebuie sa ne gandim serios.

- Aici ai si tu dreptate. Alea cu plagiatul le mai rezolvam noi cumva, dar cu CCR-ul e mai dificil.

- Atunci eu zic sa respectam decizia si sa bagam pragul.

- Bine frate, facem asa.

Si uite-asa au stabilit viitorul Romaniei cei doi comici vestiti ai ecranului. La fel cum au facut si guvernul, prin telefon, in timp ce unul se ducea la Predeal si celalalt se barbierea sau asa ceva.

Dar faptul ca acesti doi oameni au fost in stare sa puna in discutie un asemenea subiect, ca l-au dezbatut, ca au inclinat ba intr-o directie ba in alta, arata gradul lor de iresponsabilitate si completa lor decuplare de ideea ca Romania trebuie sa fie o tara europeana. E ca si cum eu si un amic am discuta daca sa omoram sau nu pe cineva si, pana la urma, am zice: "OK, fie, hai sa-l lasam sa traiasca".

Revenirea Hrebenciucului

Acum cateva zile, cand izbucnise marele scandal "Corina Dumitrescu - ministru al educatiei", nu-mi inchipuiam ca este posibila o mizerie mai mare decat sa pui in fruntea Ministerului Educatiei o individa care nu stie sa scrie in limba romana. Ei bine, Victor Ponta mi-a aratat ca se poate, plantandu-l ministru pe un oarecare Ioan Mang. Acest Mang este cu mult mai odios decat Corina Dumitrescu. Pentru ca el nu este altceva decat un plagiator. Plagiator ordinar, adica un individ care a furat munca unor cercetatori israelieni si japonezi. Nu intru in amanunte, e plina presa de ele.

O idee

Prin martie, scriam despre felul in care am interactionat cu familia Ponta la targul Gaudeamus. Uite aici

Ei bine, prin octombrie ce mi-am zis eu: ia sa vad daca imi raspunde Daciana Sarbu si, mai ales, daca a citit cartea mea. Asa ca i-am scris pe Facebook. Ia priviti ce a iesit de-aici: