Am serioase îndoieli că nea Ionescu, șef de filială PSD într-un oraș oarecare din România, dacă ar fi uns președinte al întregului PSD, ar trece la acțiuni de genul celor pe care le orchestrează Dragnea și acoliții lui. Sunt, cu alte cuvinte, convins că există două partide în PSD: unul al oamenilor de bună credință, care își doresc o stângă europeană și unul al celor gata să calce pe cadavre, să învrăjbească România și s-o orienteze către Moscova.
Ce nu înțeleg este cum de ajung în fruntea partidului numai oameni din partea întunecată. A fost, întâi, Adrian Năstase. A urmat Geoană - om de paie în mâna mafioților. Credeam că mai rău nu se poate, dar a venit Ponta. La plecarea lui, mi-am spus că în sfârșit s-a terminat. Când colo, partidul și-a pus în frunte un condamnat penal, care, iată, ne-a întors în anii 90 prin acțiunile lui contra justiției. Față de Dragnea, Ponta și Năstase sunt mici copii. Dacă ne gândim fie și la faptul că Victor Viorel a demisionat după tragedia de la Colectiv, apare limpede că avem de-a face astăzi cu un om capabil cu adevărat de orice pentru a păstra puterea. Liviu Dragnea... un nume care va da fiori copiilor noștri când se vor maturiza și vor înțelege cu cine au avut de-a face părinții lor.
Care este explicația? De ce nu se reformează PSD? Chiar nu sunt interesați membrii acestei formațiuni ca PSD să devină un partid european, serios, respectabil, cum e, spre exemplu, în Franța, Partidul Socialist al lui Hollande?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu