miercuri, 1 februarie 2017

Lovitura de grație la adresa democrației: ordonanța Dragnea-Grindeanu-Iordache

Lovitura dată de guvernul Grindeanu la ceas de noapte, aproape pe șest, ar trebui să îi facă pe români să priceapă că PSD nu este un partid european, ci unul mafiot, în accepțiunea oferită de dicționar: „grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără reciproc interesele (meschine)”.
Pentru că a da liber la furat celor din instituțiile bugetare este un interes mafiot. Cred că toată lumea a aflat că în Codul Penal modificat conform ordonanței, art. 297 va avea o prevedere nouă, anume că funcționarii publici care produc prejudicii mai mici de 200.000 de lei, nu vor mai suporta rigorile legii. Altfel spus, dacă ești funcționar public și furi sub 200.000 de lei, nu mai ai nicio problemă penală. O astfel de concepție nu cred să mai existe în vreun cod penal de pe globul pământesc.
Iată un exemplu de aberație care devine posibilă prin această ordonanță, oferit de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi: „dacă la un spital, un manager va avea la dispoziție, nu știu, 3 miliarde de lei să cumpere medicamente, acesta va putea să împartă acea sumă în sume mai mici, sub 200.000 de lei, iar contractele de licitație să le dea cui dorește — familiei sale, prietenilor, la ce firmă vrea, în ce modalitate vrea, prin încredințare directă, fără nicio procedură, la prețuri supraevaluate, pentru că nu va mai putea fi cercetat pentru acest tip de faptă”. Asta ne-a adus cadou PSD azi noapte, într-o ședință de guvern banditească.
Învățătura esențială care se poate trage de aici este următoarea: PSD este același din anul 1992, când însă avea numele FDSN și era condus de Oliviu Gherman. PSD nu s-a schimbat nicio secundă și probabil nu se va schimba niciodată. Va fi mereu de partea întunecată a societății, gata oricând să revină la principiile centralismului democratic, de tip clientelar. Nu vreau să mă gândesc ce-ar putea fi în spatele celor care conduc astăzi partidul. Nu vreau să vorbesc despre Putin, Dughin, Dodon, despre Eurasia și despre noua frăție a post-comuniștilor. Dar nu-i deloc exclus ca astfel de lucruri să iasă la iveală. 
De ce s-a ajuns aici? Din cauza românilor, a celor care nu au mers la vot, a tinerilor care au stat pe pârtiile de schi în vreme ce bunicii lor puneau ștampila, disciplinat, pe sigla lui Dragnea. Din cauza celor pentru care un procent la salariu este mai important decât tipul de societate în care trăim. Din cauza unor posturi de televiziune ale mercenarilor fără mamă fără tată, din cauza celor care nu vor să accepte că lumea nu stă pe loc și că România esta parte a lumii. Și nu în ultimul rând din cauza naivilor care în loc să vadă cum rânjește lupul în spate, stau și analizează cu competență și profesionalism zâmbetul oii care li se prezintă. Acei oameni care și-au risipit energia, timpul și inteligența discutând despre condițiile de detenție și supraaglomerarea pușcăriilor, refuzând să înțeleagă că nu-i vorba decât de înveșmântarea rahatului în mătase de către un partid preoxupat exclusiv să-și scoată clienții de după gratii și să se apuce din nou de furat.
Ce se mai poate face? Nimic, spun foarte mulți. Totuși, mai sunt zece zile. Se poate acționa la Curtea Constituțională, dar acolo nu trebuie uitat că președinte e bătrânul comunist Valer Dorneanu, care ar putea face multe ca să împiedice retragerea ordonanței. Președintele Johannis poate face destule, inclusiv să își informeze omologii din UE cu privire la acțiunile PSD. Și mai sunt asociațiile profesionale ale celor din justiție. Partidele de opoziție pot depune moțiune de cenzură. Și, nu în ultimul rând, ambasadele pot insista pentru revenirea la normal. Deja Comisia Europeană și-a manifestat îngrijorarea printr-un comunicat foarte explicit. Dar toate astea s-ar putea să nu conteze în fața bandei dezlănțuite a lui Dragnea.
Singurul mod de acțiune cu sorți de izbândă este participarea la proteste masive, zi după zi, cu sutele de mii sau chiar cu milioanele. Mafioții PSD trebuie alungați exact cum se alungă lupii. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!