Cazul gării din Sibiu - o generalizare

Andrei Pleșu, zis si Căpcăunul Cumsecade, a dat o raită prin Sibiu, mânat de nostalgia vremurilor în care pe-acolo trecea în drum spre Păltiniș, unde se întâlnea cu Constantin Noica. Iată câteva impresii postate de el pe situl adevărul.ro, sub titlul „O gară europeană”.

Capcaunul Cumsecade si libertatea de expresie

Întrucît crima s-a petrecut în redacţia unei gazete, în urma unor caricaturi socotite de musulmani ca fiind blasfematoare, tema crimei a fost asociată strict temei dreptului la liberă exprimare. În realitate, e vorba de două subiecte diferite, pe care doar circumstanţele recente le-au adus laolaltă. Pentru orice jurnalist, pentru orice scriitor, pentru oricine se manifestă public, problema ”libertăţii de expresie” trebuie să fie materia unei reflecţii constante. Ea este temeiul etic al meseriei, cheia legitimităţii ei, virtutea şi riscul ei cotidian. Nenorocirea de la „Charlie Hebdo” nu e decît un caz extrem, de natură să confere noţiunii cu pricina un palpit dramatic, un nimb de ”imperativ absolut”, o aură mistică. ”Nu există limite pentru libertatea de expresie!” spun, surescitaţi, gazetarii şi ”oamenii de bine” din întreaga lume. ”Nimic nu poate îndreptăţi glonţul care ţinteşte spre creion!” Aşa e! 

Un căpcăun la Muntele Athos

Pe Muntele Athos, neelectrificat, există modalităţi de producere a curentului electric. Dar el nu e folosit decât în limitele strictului necesar: instalaţii frigori­fice pentru păstrarea alimentelor, hidrofoare pentru aducerea apei la etajele superioare ale clădirilor şi instalaţii pentru alimentarea unor utilaje de atelier, în rest, viaţa se desfăşoară după ciclurile luminii natu­rale. Seara se aprind candelabre şi lămpi cu gaz, întu­nericul nocturn e deplin, bucătăriile recurg la mari sobe cu lemne. 

Capcaunul Cumsecade spune din nou adevarul

Obiectivitate şi relativism

Constat că piaţa ideilor e, la toate nivelele, invadată de o inflaţie relativistă care se ia drept „obiectivitate“. E rău Ponta? Nu zic nu, dar nici Iohannis nu e mai breaz. Pesedeul e plin de mafioţi? Ce vorbeşti?! Da’ pedeliştii cum or fi? E defectă Elena Udrea? Dar lasă că nici cu Monica Macovei nu mi-e ruşine! E Tăriceanu mai „prostănac“ decît chiar Geoană? O fi, dar nici Blaga nu e chiar atît de diferit de Băsescu! Mai departe: au greşit ruşii că au forţat frontierele Ucrainei? Să fim „obiectivi“: americanii ce-au căutat în Irak? S-a băgat Putin peste georgieni? Păi, Obama nu s-a băgat peste sirieni? Ş.a.m.d. Un demon al entropiei, al unei omogenizări „analitice“ – din care rezultă că nimeni nu are, de fapt, dreptate, că nimeni nu e mai „legitim“ decît ceilalţi, ba chiar că cei care se cred mai „legitimi“ sînt tot nelegitimi, ba chiar niţeluş mai puţin legitimi decît cealaltă „tabără“ – invadează judecata „echidistanţilor“ şi se recomandă drept „obiectivitate“.

Intelectualii farisei

Pe 11 martie ac, la postul de televiziune Antena 3, doi mercenari ai Varanului, anume Ciuvică şi Gâdea, l-au terfelit, tăvălindu-l prin noroi, pe Căpcăunul Cumsecade Andrei Pleşu. Discursul lor a fost în întregime la nivelul „minte ca un porc”. După asta, a început iureşul: apeluri la solidarizare cu Pleşu, miting cu cărţile lui în loc de pancarte, emisiuni la posturile anti-Varan. În cele din urmă, forţaţi de amploarea protestelor, cei de la CNA au aplicat o amendă Antenei 3, în valoare de 30.000 lei.

Romania needucata (2)

Cazul Dan Diaconescu

Dan Diaconescu este unul dintre oltenii aia smecheri care, la revolutie, si-au zis cam asa: "ia hai sa merg eu la Bucuresti, sa fac presa si bani" (Marius Tuca este un al doilea exemplu notoriu). Dupa ce s-a tinut o vreme in trena lui Dan Voiculescu, DD si-a facut propriul post de televiziune, unde a ajuns in scurt timp sa aiba o audienta fantastica. Imi amintesc ca pana si Andrei Plesu recunostea ca se uita noaptea la emisiunile OTV, desigur pentru a contempla abisurile decaderii umane. 

Un inventar al lumii făcut de Andrei Pleșu

Fete mari, porumbi uscaţi,

Lacrimi, scări şi capi pătraţi

Mangafale, pişicheri,

Poponari, savanţi, străjeri,

Zahăr acru, veselie,

Fuste, bani pe veresie,
Găinuşe, gâsculiţe,

Iepuri, lei în puşculiţe,

Spiritişti, popi, regi, tramvaie,

Carne de berbec ori oaie,

Versuri, măcelari, tristeţe,

Avantajele burții

Destul de frecvent, dimineaţa - când se îngână noaptea cu ziua, am nişte vise foarte clare, care îmi plac atât de mult, încât parcă n-aş mai vrea să se termine. De cele mai multe ori, după ce mă trezesc, nu-mi pot aminti ce au discutat personajele din vis - unul dintre ele fiind întotdeauna eu. Câteodată mi se întâmplă să îmi spun, încă visând, cam aşa: „asta nu am cum să mai uit, e prea limpede şi prea simplu”. E ca şi cum o persoană din mine ar visa, şi o altă persoană ar fi trează şi ar urmări visul. Ceva straniu, oricum.

O iesire a lui Plesu (4)

Ce înseamnă condiţia de blogger pentru dvs.?

Andrei Pleşu: Am reflectat puţin înainte de a accepta propunerea generoasă a blogului adevarul.ro. Mi s-a făcut pur şi simplu invitaţia să intru în joc. Am intrat, destul de rapid, însă eu, personal, nu sunt mulţumit de mine în această nouă regie, pentru că, sincer vorbind, constat că nu fac ceea ce bănuiesc că face un blogger clasic. Dacă eu am înţeles bine subiectul, bloggerul e mult mai reactiv, intră într-un fel de circuit al replicilor, al ideilor în care e foarte prezent. Nu e vorba de a oferi un articol, aşa cum am făcut-o în restul vieţii mele şi pe urmă a lăsa să curgă pe forum diverse opinii, fără să mă simt obligat să dau răspuns fiecăruia. Mă simt vinovat, din punctul ăsta de vedere, că nu am asumat rolul ăsta în toate elementele lui. În fond, livrez săptămânal un text. 

O iesire a lui Plesu (3)

Andrei Pleşu: Nu ştiu dacă aţi observat un lucru: multor oameni le e jenă să vorbească în public, se ruşinează să apară în public cu un discurs în faţa unor ascultători. De scris, nu se ruşinează nimeni. E o dezinhibiţie totală, fiecare se crede suficient de acoperit pe toate planurile să intre în acest dialog scris. E plin de scriitori în România, şi poeţi, şi prozatori, şi filosofi, iar blogul a devenit un fel de aspirator al tuturor veleităţilor. Nu înseamnă că nu sunt acolo şi condeie bune şi opinii interesante, dar e şi un fel de babilonie, un fel de dezlănţuire arbitrară, fără nicio regulă. Singurele reguli oarecum cunoscute sunt: să nu fie vulgarităţi, să nu fie expresii prea tari etc. Dar nici astea nu se respectă. În general, nu există reguli, nimeni nu spune: „Cei care nu ştiu gramatică, să nu se apuce de scris.” Nu poţi scrie „mam (sic!) supărat pe Shakespeare”, nu merge. Trebuie măcar atât să ai ca acoperire când intri pe teritoriul literei scrise, măcar o cratimă. 

O iesire a lui Plesu (2)

Se mai întorc în ţară tinerii care au plecat în ultimii ani? Cred că aceasta este o problemă mare. La intervale regulate, România îşi pierde elitele.

Andrei Pleşu: Păi domnule, dacă vor simţi că au la ce să se întoarcă, se vor întoarce. Ce înseamnă să aibă la ce să se întoarcă? Să simtă că dacă se întorc găsesc un loc de muncă şi să simtă că dacă găsesc un loc de muncă vor fi retribuiţi onorabil. Deocamdată, dacă se întorc, nu găsesc un loc de muncă, eu ştiu cum stau lucrurile cel puţin în plan universitar, cunosc foarte mulţi tineri care au acreditări strălucite de la mari universităţi din lume - doctorate, titluri, tot ce trebuie. Unii dintre ei au făcut aventura de a se întoarce şi când se întorc găsesc universităţi etanşe, unde nu pot pătrunde, dintr-un motiv sau altul. Fie că dă statul o lege care e încă în vigoare că nu se mai acceptă un timp angajări, fie că aceia din corpul universitar se baricadează şi nu intră nimeni în plus. 

O iesire a lui Plesu (1)

Ce facem cu România, domnule Pleşu?

Eu cred că din România, la ora asta, lucrul care lipseşte în cel mai înalt grad - şi măsor bine cuvintele, iar unii o să se mire că tocmai eu fac această declaraţie - este patriotismul. Prin patriotism înţelegând, însă, nu să răcneşti, cu lacrimi în ochi, „noi suntem români”, nu să te îmbeţi la chefuri de Crăciun şi să îţi aduci aminte de Ştefan cel Mare, nu să vorbeşti despre ţărişoară, ci să uiţi de tine ca să faci ceva pentru comunitatea ta. Eu nu cunosc în momentul acesta un politician capabil să uite de sine. Toţi sunt umflaţi de sinele propriu. De cariera lor, de imaginea lor, de duşmăniile lor şi de ambiţiile lor. Eu nu recunosc în niciunul un interes real pentru binele ţării. Problemele ţării sunt doar un material pentru un discurs electoral. Este foarte rentabil discursul patriotic în campanie, la câte un talk-show. Dar în viaţa de zi cu zi, eu nu am senzaţia că pune cineva mai presus acest interes comunitar. 

Nasul arcimboldesc

Prin anii  60 - 70, Andrei Plesu, care la acea vreme inca nu era supranumit "Capcaunul Cumsecade", a calatorit in Spania. In jurnalul pe care-l tinea, el descrie, printre altele, intalnirea cu orasul Bilbao. Mi se pare pur si simplu fabulos. Ia uite:

Bilbao. Regret enorm că n‑am un aparat de foto­grafiat. Aş fi avut şansa unică de a imortaliza oribilul.
Fluviul oraşului e un şuvoi de putoare. Pe unul din maluri - un remorcher eşuat stă într‑o rână, înfipt pe jumătate în nisip, ca un craniu abia dezgropat.
Un infirm vinde bilete de loterie, purtând, pe partea de sus a feţei, o mască neagră: se vede doar o fostă gură, iar masca mi se pare mai sinistră decât ar fi, probabil, desfigurarea nudă. Căci îndărătul ei îţi poţi închipui infernul. Alt vânzător de loterie exhibă un picior a cărui labă ajunge doar până la genun­chiul celuilalt. Într‑o barcă de la marginea râului, surâde strâmb un tip cu nas arcimboldesc, apoca­liptic, tumoral. La ferestrele faţadelor descompuse apar, ici‑colo, siluete feminine care par împăiate.

Ciupercile Capcaunului Cumsecade

In pădure, printre frunzele uscate de sub pomi — o puzderie de ciuperci înalte, cu pălărie amplă, plină de pete dispuse concentric. La atingere, dezvăluie o carnaţie elastică, spongioasă, din speţa cauciucului: un amestec straniu de supleţe şi geometrie. E sigur că sînt otrăvitoare. Spre deosebire de cele comestibile, se văd de departe, drepte, atrăgătoare, aproape impozante. Cîte trepte posibile ale comentariului pot deriva din aburul toxinei lor?

Un excelent articol publicat de Capcaunul Cumsecade Andrei Plesu in revista Dilema Veche

Am spus şi am scris, de mai multe ori, că Traian Băsescu e departe de a fi preşedintele ideal. Că e un campion al inadecvării, un nărăvit al obiceiului de a-şi pune toată lumea-n cap, un amestec de sentimentalism şi agresivitate, o natură frustă, mereu în pericol de a face gesturi şi declaraţii nepotrivite. De la o vreme, constat, nu fără o anumită perplexitate, că nu l-am citit cum trebuie. Adversarii săi politici au reuşit să mă convingă că, dincolo de defectele lui, omul e de o anvergură aproape cosmică.

O scrisoare a Capcaunului Cumsecade

A aparut o scrisoare a lui Andrei Plesu adresata ministrului educatiei - Andronescu, pe tema plagiatului comis de Victor Ponta. Este un text din categoria celor la care uselistii reactioneaza nervos, precum primarul Manea de la Orsova. Cand Plesu isi da cu parerea indiferent pe ce tema  legata de politica, uselistii riposteaza instantaneu cu insulte macabre si urlete guturale, cum probabil va fi scos, la vremea ei, Bestia din Gevaudan Reproduc cu satisfactie aceasta scrisoare.