Cazul gării din Sibiu - o generalizare

Andrei Pleșu, zis si Căpcăunul Cumsecade, a dat o raită prin Sibiu, mânat de nostalgia vremurilor în care pe-acolo trecea în drum spre Păltiniș, unde se întâlnea cu Constantin Noica. Iată câteva impresii postate de el pe situl adevărul.ro, sub titlul „O gară europeană”.

Despre competență și profesionalism - în imagini

Acum vreo 15 ani, la Sinaia a apărut importantul doctor T, originar din Buşteni, dar care locuia în Franţa. Acest domn era un democrat pursânge, un apostol al capitalismului şi un înverşunat adversar al comunismului. Deţinea documente care dovedeau că înaintaşii lui avuseseră în proprietate, pe lângă diverse case şi căsuţe, clădirea în care funcţiona, la acea vreme, restaurantul Vănătorul din cartierul Cumpătu. Pe baza lor, doctorul T obţinuse o sentinţă de retrocedare şi se prezentase la Sinaia pentru punerea ei în executare.

Batjocorirea artiștilor

Dacă tot am pomenit de Arșinel și de transplantul lui de rinichi, mi-am adus aminte de incredibila căinare a celor care în vremea lui Ceaușescu au fost „mari artiști”și acum sunt „muritori de foame”. Am pus ghilimele ca să arăt că lucrurile astea sunt spuse de alții. Ce-i drept, astfel de căinări se auzeau cu precădere în vremea guvernelor Boc. Veneau atunci la Antena 3 tot felul de domni și doamne la a treia tinerețe și vorbeau cu patos despre ce-a fost și ce-a ajuns câte un artist - ba Gheorghe Dinică, ba Ion Lucian, ne erau prezentați drept victime ale înfiorătorului satrap Boc, care le-a tăiat pensiile și așa de mizerie și care îi condamnă la moarte prin înfometare etc, etc. Bineînțeles că n-a murit nimeni din cauza lui Boc, dar orice prilej era bun pentru o nouă ațâțare împotriva lui Băsescu. 

Cum am devenit hot de biciclete (11)

Împlineam 15 ani si tata hotărâse să mă ia cu el la mare. Mama urma să rămână la Sinaia, iar eu abia aşteptam să plec fără ea, ca să am mai multă libertate. In seara dinaintea plecării, am mers cu Nicu, prietenul meu cel mai bun, să bem bere la terasă pe Cumpătu’. Am stat acolo până s-a înserat şi ne-am bătut capetele cum să facem să meargă şi el la mare. Pe vremea aia, nu oricine putea să se ducă „pe litoral”, trebuia ori să fii sindicalist şi să ai pile, ori să ai mulţi bani, ori să ai rude prin Constanţa. Nicu nu intra în niciuna din categoriile astea. Părinţii lui nu lucrau la uzină, bani nu prea aveau, iar rude prin părţile Constanţei nici atât. 

Moartea din perete

Dupa ce vineri am chefuit la Mara Hotel, sambata seara petrecerea celor din promotia 1991 a continuat in alta locatie, undeva in cartierul Cumpatu. Frumos si acolo, placut, intim. Prilej ca oamenii sa depene tot felul de amintiri fara ca muzicantii sa-i asurzeasca. Bineinteles ca am stat iarasi pana dincolo de ora 1 noaptea. Iar duminica, pe la 9 cand m-am trezit, am inteles brusc de ce in basmele romanilor nuntile tin cate o saptamana incheiata.