Batjocorirea artiștilor

Dacă tot am pomenit de Arșinel și de transplantul lui de rinichi, mi-am adus aminte de incredibila căinare a celor care în vremea lui Ceaușescu au fost „mari artiști”și acum sunt „muritori de foame”. Am pus ghilimele ca să arăt că lucrurile astea sunt spuse de alții. Ce-i drept, astfel de căinări se auzeau cu precădere în vremea guvernelor Boc. Veneau atunci la Antena 3 tot felul de domni și doamne la a treia tinerețe și vorbeau cu patos despre ce-a fost și ce-a ajuns câte un artist - ba Gheorghe Dinică, ba Ion Lucian, ne erau prezentați drept victime ale înfiorătorului satrap Boc, care le-a tăiat pensiile și așa de mizerie și care îi condamnă la moarte prin înfometare etc, etc. Bineînțeles că n-a murit nimeni din cauza lui Boc, dar orice prilej era bun pentru o nouă ațâțare împotriva lui Băsescu. 

De fiecare dată, m-am gândit la artiștii din vremea lui Ceaușescu. Sincer să fiu, pentru mine doar câțiva au fost cu adevărat mari actori, muzicieni, dansatori etc. Restul - o mare de mediocrități care au profitat de vremurile alea strâmbe. Ce făcea un actor în vremurile alea? Juca în câteva roluri pe care le știa pe de rost, apărea în câteva filme și în rest bea și chefuia. Când avea chef să repete, repeta. Când dorea să fluiere, fluiera. Dar o cântăreață de muzică ușoară? Dar un poet? Același lucru: făceau ce aveau chef, atunci când aveau chef. Eu i-am prins pe unii dintre acești corifei - veneau destul de des în Sinaia și trăgeau la casele de creație din zona Cumpătu, unde i-am văzut dându-și în petec într-o manieră de nedescris. Unde apăreau, lumea își dădea coate: „fii atent, uite-l pe Cutare”. Erau niște eroi ai acelor vremuri, niște oameni mai altfel decât ceilalți, pe ei nu-i întreba nimeni de ce au trecut strada pe roșu, ei își permiteau să spună glume periculoase, ei fumau Kent și beau Whiskey, aveau acces oriunde și oricând, nu stăteau la cozi, nu asudau pe coridoarele spitalelor, călătoreau oriunde în lume când aveau ei chef... Una peste alta, duceau o viață de huzur și nu aveau a se îngriji de ziua de mâine. Stăteau în case date de stat, nu-și declarau nicăieri veniturile, nu puneau bani deoparte, nu se întrebau ce vor face la pensie, pentru ei sistemul comunist era veșnic. Un interpret de genul lui Aurelian Andreescu, un scriitor de genul lui Fănuș Neagu (despre A. Păunescu nici nu mai are sens să amintesc) erau dumnezei atunci când porneau în turnee la munte sau la mare. Treceau pe-acolo de parcă ar fi fost eterni, mereu pe val, mereu admirați, disprețuind banii (facem alții în orice moment), permițându-și să aleagă întotdeauna tot ce era mai frumos în viață.

Și a venit Revoluția, sistemul ăla s-a prăbușit, iar artiștii de toate genurile s-au pomenit, precum greierele din fabulă, că nu mai au de unde să facă bani, că nu mai au contracte etc etc. Unii s-au reorientat, au ajuns prin politică, au dat din coate, s-au făcut directori de teatre, miniștri, ce mai. Dar marea masă - nimic. Artiștii de toate felurile au devenit oameni obișnuiți. Unii s-au trezit fără case, alții au fost târâți prin procese, au fost destui și cei care au devenit dependenți de băutură. Și atunci, ce să vezi? Dintr-odată toți aceștia s-au transformat în martiri, victime ale guvernelor criminale, batjocoriți, condamnați să se stingă în mizerie și tot așa. Mulți români înghit astfel de bazaconii pe nemestecate. Eu însă spun: oameni buni, în vremea când erați dumnezei, de ce nu v-ați gândit la viitor? Și când ați văzut că se scufundă barca, de ce nu v-ați gândit că e cazul să treceți la alt stil de viață? Eu știu exact ce ați vrea: să se întoarcă vremurile alea, să fiți din nou dumnezei. Și pentru că asta nu se mai poate, v-ați gândit să veniți prin studiourile televiziunilor și să vă pretați la tot felul de jocuri de manipulare. 
Nota bene: nu cumva să se creadă că vorbesc aici despre toată suflarea lumii artistice, literare etc din vremea comuniștilor. Nu, mă refer doar la cei care, în anii din urmă, au dat cinstea pe rușine și au acceptat să-și etaleze mizeria pe ecrane, mizerie de care singuri sunt responsabili, dar pe care caută să o pună în sarcina celor care au venit după căderea lui Ceaușescu.