miercuri, 25 septembrie 2013

Cafeaua lui Brenciu

În fiecare dimineaţă, Facebook-ul este invadat de sute şi sute de mii de mesaje pe tema cafelei. Modelul general al acestor mesaje este următorul: eu beau o cafea, bănuiesc că beţi şi voi, deci o bem împreună. În cele mai multe cazuri, textul este însoţit de o poză în care se vede o ceşcuţă din care ies aburii înmiresmaţi, aşezată pe o măsuţă pictată.
Sincer să fiu, nu pricep cum nu se mai satură lumea să citească astfel de mesaje, ba să mai şi dea like ori să lase un comment. Cred că am urcat şi eu, la un moment dat, o ceşcuţă sau două, după care gata, am trecut la lucruri mai serioase. Alţii, însă, nu se lasă. Cum se trezesc, îşi fac o cafea, deschid compul şi dă-i: „Cafeluţa de dimineaţă. Mmmmm, ce bună e!” Şi imediat încep să apară like-urile.
Ieri, din întâmplare, am dat peste un mesaj de felul asta, scris de un personaj public - Horia Brenciu. Omul bea şi el cafea de dimineaţă, evident, şi, precum cei despre care vorbeam mai sus, urcă şi el pe al sau perete această preţioasă informaţie. Până aici nimic deosebit. Numai că dacă te uiţi la numărul de like-uri, te ia groaza. Nu zeci, nu sute, mii! În 11 ore, pe peretele lui Brenciu s-au strâns 3445 de like-uri şi nu mai puţin de 366 de comentarii.
N-am răbdare să caut, dar presupun că dacă un text de doi lei ca asta al lui Brenciu este postat de, să zicem, Miley Cyrus (fosta Hannah Montana), se strâng acolo sute de mii de like-uri şi comentarii. Foarte frumos, la urma urmei e vorba de persoane publice, care au fani. Băi frate, dar chiar aşa? Cred că fanii ar da like cu miile indiferent ce-ar depune alde Brenciu pe Facebook. Dacă într-o dimineaţă i-ar veni ideea să scrie „mă duc să mă piş”, cu siguranţă s-ar găsi câteva mii de doamne şi domnişoare sensibile gata să dea like şi să comenteze „te aşteptăm cu drag”, „vreau şi eu” sau alte nerozii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!