Garajul de
alături era întunecat. Am traversat aleea cu pietriş şi un petec din peluza
îmbibată cu apă. Pe drum se scurgeau râuleţe. Se adunau într-un şanţ departe,
peste drum. N-aveam pălărie. Trebuie să-mi fi căzut în garaj. Canino nu-şi mai
bătuse capul să mi-o înapoieze. Îşi închipuise că n-am să mai am nevoie de ea.
Mi l-am imaginat întorcându-se degajat prin ploaie cu maşina, singur, după ce-l
abandonase pe uscăţivul şi posacul Art, ca şi automobilul furat, într-un loc
sigur. Ştia că femeia îl iubeşte pe Eddie Mars şi că se ascunde pentru a-l
apăra. Aşa încât era sigur că avea s-o regăsească la întoarcere, stând
liniştită lângă lampă şi lângă băutura neatinsă, cum urma să mă găsească şi pe
mine legat pe canapea. Pe urmă avea să-i ducă lucrurile în maşină şi să intre
apoi din nou în casă, chipurile pentru a vedea dacă n-a uitat ceva
compromiţător. Avea să-i spună femeii să iasă afară şi să-l aştepte. Ea n-avea
s-audă nici o împuşcătură. De la apropiere, un drug e la fel de eficace ca şi
un revolver. Pe urmă, avea să-i spună că m-a lăsat legat şi c-aveam să mă
dezleg singur după o vreme. Era capabil să-şi închipuie că ea a atât de fraieră
ca să-l creadă. Simpatic om, domnul Canino.
Impermeabilul
era desfăcut şi nu-l puteam încheia fiindcă aveam cătuşe la mâini. Poalele mă
izbeau peste picioare ca aripile unei păsări mari şi obosite. Am sosit la
şosea. Maşinile treceau aruncând evantaie de apă, luminate de faruri. Zgomotul
cauciucurilor, asemeni unui fâşâit, se stinse curând. Mi-am găsit maşina decapotabilă
acolo unde o lăsasem, cu amândouă cauciucurile reparate şi montate, gata de
plecare la nevoie. Se gândiseră la tot. Am intrat în maşină, m-am vârât sub
volan şi-am dat la o parte bucata de piele care acoperea ascunzătoarea. Am scos
celălalt pistol, l-am pus la subsuoară, am coborât şi-am pornit îndărăt. Lumea
era mică, izolată şi întunecată. O lume doar pentru mine şi domnul Canino.
Pe la jumătatea drumului
era cât pe aci să mă surprindă farurile unei maşini. Au cotit repede de pe
şosea, iar eu m-am lăsat în şanţul ud şi m-am ghemuit înghiţind apă. Maşina
trecu sfârâind pe alături, fără să încetinească. Am ridicat capul şi-am auzit
scârţâitul pneurilor când maşina a părăsit şoseaua şi-a luat-o pe drumul cu
pietriş. Motorul se stinse, farurile s-au stins, portiera maşinii se trânti.
N-am auzit închizându-se uşa de la casă, dar printre pomi se strecură o dâră de
lumină, ca şi cum s-ar fi tras un oblon de la o fereastră sau s-ar fi aprins o
lumină în hol.M-am întors la petecul de peluză îmbibat cu apă şi-am înaintat
prin noroi. Maşina se afla între mine şi casă, revolverul îmi atârna la şold,
pus astfel ca să-l pot înşfăca, fără să-mi disloc braţul stâng. Maşina era
întunecată, goală, caldă. În radiator, gâlgâia plăcut apa. Am vârât capul pe
fereastră. Cheile erau în contact. Canino era foarte sigur de el. Am ocolit
maşina şi-am traversat cu atenţie aleea, am ajuns la geam şi-am tras cu
urechea. N-am auzit nicio voce, niciun sunet, ci doar răpăitul rapid al
picăturilor de ploaie în jgheaburile burlanelor.
Am tras mai
departe cu urechea. Nicio voce ridicată, totul era calm şi rafinat. El îi
vorbea probabil cu vocea lui felină iar ea îi povestea cum mi-a dat drumul, şi
cum i-am promis c-am să le îngădui să fugă. El nu m-ar fi crezut, aşa cum nu
l-aş fi crezut nici eu. Aşa că n-avea să stea mult timp în casă. Avea să plece
şi s-o ia şi pe ea cu el. Nu-mi rămânea decât să-l aştept să iasă.
N-am putut s-o
fac. Am trecut revolverul în mâna stângă, m-am aplecat, am luat un pumn de
pietriş şi l-am aruncat în oblon. Era o încercare slabă. Doar câteva pietricele
loviră geamul deasupra oblonului, dar zgomotul a răsunat ca un dig ce se prăbuşeşte.
Am fugit înapoi
la maşină şi m-am cocoţat pe bara de şoc din spate. Casa se cufundase în beznă.
Asta era tot. M-am aşezat încet pe bară şi-am aşteptat. Nu era fraier, Canino -
era prea abil.
Mi-am îndreptat
trupul, am intrat prin spate în maşină, am bâjbâit după cheia de contact şi-am
întors-o. Am întins piciorul dar, butonul pentru pornirea motorului era
probabil la tablou. L-am găsit în cele din urmă, am tras maneta şi-am ambreiat.
Motorul cald porni imediat. Sfârâia încet şi mulţumit de sine. Am coborât din
maşină şi m-am ghemuit lângă roţile din spate.
Tremuram acum,
dar ştiam că lui Canino n-o să-i placă acest ultim efect. Avea mare nevoie de
maşină. O fereastră întunecată se lăsă centimetru cu centimetru, trădată doar
de mişcarea luminii pe geam. De după ea izbucniră flăcări, pocniturile
contopite a trei împuşcături rapide. Geamul maşinii se împăienjeni de
crăpături. Am scos un urlet de moarte. Urletul se transformă într-un geamăt de durere.
Geamătul a devenit un gâlgâit umed, înăbuşit de sânge. Am lăsat să se stingă
dureros gâlgâitul, după un horcăit înfundat. O adevărată operă de artă. Mi-a
plăcut. I-a plăcut foarte mult şi lui Canino. L-am auzit cum râde. Era un râs
violent, cu hohote, total diferite de vocea lui felină.
O vreme se
aşternu tăcerea, afară de zgomotul ploii şi de duduitul calm al motorului. Uşa
casei se crăpă încet – o beznă şi mai profundă în bezna nopţii. O siluetă apăru
prudent, cu ceva alb la gât. Era gulerul ei. Ieşi ţeapănă pe terasă, o femeie
împietrită. Am surprins strălucirea pală a perucii ei argintii. Canino ieşi
ghemuit prudent în spatele ei. Părea atât de ameninţător, încât era aproape
comic.
Femeia coborî
treptele. Îi vedeam faţa albă şi rigidă. Porni spre maşină. Era un zid de
apărare pentru Canino, în cazul când încercam încă să-l împuşc. Vocea ei
răzbătu prin murmurul ploii, încet şi fără nici o intonaţie:
— Nu văd nimic,
Lash. Ferestrele sunt aburite.
Canino bombăni
şi corpul fetei se opinti înainte, ca şi cum i-ar fi vârât o armă în spate.
Porni din nou şi se apropie mai mult de maşina cu farurile stinse. Acum îl
vedeam în spatele ei, îi vedeam pălăria, o parte a feţei, umerii masivi. Fata
se opri brusc şi scoase un ţipăt. Un ţipăt frumos ascuţit, şi sfâşietor, care
mă zgudui ca o directă trasă cu stânga.
— Îl văd! urlă
ea. Prin fereastră! La volan, Lash!
A căzut în cursă
ca o căldare plină cu plumb. O împinse brutal într-o parte. Sări înainte,
ridicând mâna. Trei alte fulgere despicară bezna. Alte geamuri plesniră. Unul
dintre gloanţe trecu printr-unul din ele şi se înfipse într-un pom de lângă
mine. Altul, ricoşat, se pierdu în depărtare. Motorul continua să zumzăie
liniştit.
Se ghemuise,
lăsat pe vine în întuneric, iar faţa lui – o pată cenuşie informă – părea că se
recompune încet după scăpărările gloanţelor. Dacă avusese un revolver, s-ar fi
putut să se fi golit. Sau să nu se fi golit. Trăsese de şase ori, dar era cu
putinţă să-l fi reîncărcat în casă. Speram că-l reîncărcase. Nu voiam să-l
împuşc în timp ce ţinea în mână un revolver cu încărcătorul gol. S-ar fi putut
însă să aibă un revolver automat.
— Ai terminat?
l-am întrebat.
Se smuci spre
mine. Poate că s-ar fi cuvenit să-i îngădui să mai tragă o dată sau de două
ori, aşa cum ar fi procedat un gentleman de şcoală veche. Ţinea însă arma
ridicată şi nu mai puteam să aştept. Nu mai puteam să aştept cât ar fi aşteptat
un gentleman de şcoală vecile. L-am împuşcat de patru ori, cu Coltul sprijinit
de coaste. Revolverul îi sări din mână, de parcă l-ar fi lovit cineva cu piciorul.
Se prinse cu amândouă mâinile de stomac. Am auzit cum pătrund gloanţele în
trupul lui. Atunci s-a prăbuşit drept înainte, ţinându-se cu mâinile lui late.
A căzut cu faţa în pietrişul umed. După aceea n-a mai crâcnit.
Peruca Argintie
n-a crâcnit nici ea. Stătea ţeapănă, biciuită de ploaie. L-am ocolit pe Canino
şi i-am lovit arma cu piciorul, fără vreun scop. Apoi m-am dus după revolver,
m-am aplecat într-o parte şi l-am ridicat. M-am apropiat astfel de doamna Mars.
Vorbi gânditoare, ca şi când ar fi vorbit singură.
— M-am... m-am
temut c-ai să te întorci.
— Aveam
întâlnire. Ţi-am spus că totu-i aranjat.
Am început să râd
ca un dement.
Atunci se aplecă
peste el şi-l atinse. După o vreme se îndreaptă, în mână cu o cheiţă pe un lanţ
subţire.
— A trebuit să-l
ucizi? întrebă ea cu amărăciune.
M-am oprit din
râs la fel de brusc cum am izbucnit. Se apropie de mine şi îmi descuie
cătuşele.
— Da, continuă
ea încet. Cred c-a trebuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu