Mi-a trebuit un timp îndelungat până când să pot pricepe dincotro venea.
Micul prinţ, care îmi punea o mulţime de întrebări, părea că niciodată nu le
aude pe-ale mele. Nu m-am lămurit deplin decât încetul cu încetul, şi asta
datorită unor cuvinte pe care le rostea întâmplător. Aşa, de pildă, când a dat
cu ochii de avionul meu (avionul nu vi-l desenez, e un desen mult prea greu
pentru mine), m-a întrebat:
- Ce bazaconie mai e şi
asta?
- Nici o bazaconie. Asta
zboară. E un avion. Avionul meu.
Şi i-am adus la
cunoştinţă, cu mândrie, că eu zbor. Atunci el a exclamat:
- Da, i-am întors-o eu cu
modestie.
- O! asta-i bună...
Şi micul prinţ izbucni
într-un drăgălaş hohot de râs, care pe mine m-a supărat destul de mult. Mie
nu-mi place să râdă nimeni de nenorocirile mele. Apoi, adăugă:
- Atunci şi tu vii tot din
cer! De pe ce planetă eşti?
Întrezărind pe loc o
licărire în taina care îl învăluia, l-am întrebat numaidecât:
- Va să zică, tu vii de pe
altă planetă?
El însă nu mi-a dat nici
un răspuns. A clătinat încet din cap, uitându-se la avionul meu:
- Ce-i drept, cu ăsta nici
nu poţi să vii prea de departe...
Şi multă vreme s-a pierdut
în visare.
Apoi şi-a scos oaia din
buzunar şi s-a cufundat în contemplarea comorii sale.
Vă închipuiţi cât de mult
m-a putut nedumeri crâmpeiul lui de mărturisire în legătură cu „celelalte planete”. De aceea m-am
străduit să aflu mai multe.
- Dincotro vii tu,
prichindelule? Unde e „acasă la tine”?
Unde vrei tu să-mi duci oaia?
Mi-a răspuns, după o
tăcere îngândurată:
- E bine că mi-ai dat şi-o
ladă; aşa, va avea şi ea o casă peste noapte.
- Sigur că da. Şi dacă
eşti cuminte, am să-ţi dau şi-o funie, ca s-o priponeşti în timpul zilei. Şi-un
ţăruş.
Propunerea asta, după cât
mi s-a părut, îl miră pe micul prinţ:
- S-o priponesc? Ce idee
năstruşnică!
- Păi, dacă n-o
priponeşti, se duce cine ştie unde şi se pierde...
Şi din nou prietenul meu
izbucni într-un hohot de râs:
- Şi unde-ai vrea să se
ducă?
- Oriunde. Unde-o vedea cu
ochii...?
Micul prinţ rosti atunci
cu multă seriozitate:
- Nu-i nimic. La
mine-acasă e atât de strâmt. Şi, cuprins de-o uşoară melancolie, adăugă:
- Unde-oi vedea cu ochii
nu poţi ajunge prea departe...
Cap4 Cap1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu