Moartea unui copil - pierdere colaterala

Zilele astea, in Bucuresti a avut loc un eveniment ingrozitor: un copil de patru ani a fost atacat de caini si facut harcea-parcea in parcul Tei. Saracul de el a murit in chinuri la care nici nu ma pot gandi. Iar acum a inceput balciul. Nu, nu a inceput vreo actiune serioasa pentru rezolvarea problemelor generate de cainii comunitari. Nici vorba: a inceput doar balciul.

Toata presa dezbate subiectul. Au aparut ca la comanda cetateni indignati care cer sa se ia masuri, lideri, sefi, proprietari, formatori de opinie, latrai de profesie, arivisti, vedete si frectionari care cer pe toate tonurile ca vinovatii sa raspunda. Politicienii nu mai contenesc sa ne arate cat de mult s-au luptat ei pentru protejarea copiilor, pentru rezolvarea civilizata, europeana, a problemei comunitarilor. Ni se dau exemple de legi care functioneaza in Germania si in Canada, unde astfel de evenimente sunt de neimaginat. Toti fac spume la gura, intr-o limba de lemn de care mi se face greata: „asa nu se mai poate, aceasta stare de lucruri trebuie sa inceteze, nu mai suntem dispusi sa toleram, trebuie sa ne aparam copiii, legea trebuie sa inceapa sa fie aplicata”. Asa au spus de fiecare data, si atunci cand o judecatoare beata a refuzat sa sufle in fiola si i-a facut de comedie pe politisti, si cand un comandant de politie si-a terorizat subalternele pentru favoruri sexuale, si cand au fost prinsi zeci de vamesi luand spaga si in cate si mai cate situatii.

Dupa ce au terminat astia care infiereaza, au aparut si ceilalti, care iau apararea cainilor. Tot felul de babe nespalate si fara dinti in gura, care n-au alta ocupatie decat sa hraneasca potaile stradale, au sarit ca arse: „ce vina au cainii, ei sunt blanzi, copilul i-a starnit, altfel ei nu ataca pe nimeni niciodata, de vina e bunica, de ce nu si-a supravegheat nepotul?”. Dupa aia a rasarit fostul parlamentar Marinescu - cel poreclit „Bideul”, care a facut dezvaluiri: din miile de cazuri de muscaturi de caini raportate si prinse in statistici, numai 16 la suta sunt reale, restul sunt muscaturi de cai, porci, vaci, berbeci, pe care oamenii le dau drept muscaturi de caini ca sa nu mai plateasca tratamentele. Si balciul continua. Toata lumea dezbate, ies la lumina fapte incredibile, si pana la urma nimeni nu-si va mai aminti de baietelul sfasiat in parcul Tei.

Dar autoritatile ce fac? Ce face primarul Oprescu? Pai ce poate sa faca un batran golan mistocar, care ranjeste pe sticla tuguindu-si buzele de parca ar fi insusi Cristos coborat pe pamant si care le stie pe toate? Va spun eu: nu face nimic, viseaza in continuare autostrazi suspendate si promite ca problema cainilor comunitari va fi rezolvata pana anul viitor. Cat despre copilul ucis, n-are el nicio treaba: evenimentul s-a petrecut pe un teren privat, iar cainele cel mai agresiv dintre cei care au participat la atac apartine unui ONG. Adica primaria n-are nicio raspundere. Dar de ce nu a dat Oprescu o hotarare prin care li se interzice privatilor sa-si tina terenurile neingradite, pline de caini infometati si daramaturi? Sau poate o fi dat-o, dar atunci de ce nu o aplica? Si de ce nu a dat o hotarare prin care sa se termine cu sistemul asa-zisei sterilizari si sa se treaca direct la eutanasiere?

Dar politicienii ce fac? Ce fac acesti nemernici care capuseaza Romania, care nu stiu decat sa fure si iar sa fure? Ce sa faca si ei! Discuta in contradictoriu despre Basescu. Dar de ce nu se pune stavila prin vointa politica jafului national practicat de toate administratiile publice in complicitate cu firmele de protectie a animalelor? De ce se inchid ochii atunci cand cate cineva terorizat de haite suna la ecarisaj, iar hingherii vin sa ridice cainii, dupa care ii elibereaza in alt cartier? De ce nu se ia masura fireasca a eutanasierii de urgenta a tuturor cainilor fara stapan sau gasiti vagabondand, si inchiderea in arest sau la balamuc a babelor nespalate si fara dinti care le iau apararea?

Raspunsul este unul singur: afacerea cu protejarea cainilor comunitari este o afacere uriasa, care merge de peste douazeci de ani in Romania coruptiei generalizate, o mina de aur pentru toti mafiotii din administratiile locale. Cat despre viata unui copil de patru ani sfasiat de haitele cu colții rânjiți, n-avem decat s-o trecem la capitolul „pierderi colaterale”.