Un subiect fierbinte, zilele astea, este cel al foştilor torţionari din puşcăriile comuniste. Am văzut un subom bătrân numit Vișinescu, abia târându-şi picioarele, dar sărind să-l lovească pe reporterul care îl întreba dacă-i pare rău pentru ce-a făcut. Acum a apărut şi un oarecare Ficioru, care a omorât sau a aprobat omorârea a peste 100 de oameni şi care îşi tortura victimele bătându-le cu bâte şi ghioage. Acest rebut uman a avut tupeul să pretindă că deţinuţii au murit de bătrânețe.
Cazurile sunt scoase la lumină de IICCMER, un institut înfiinţat în 2009, adică acum patru ani, printr-o hotărâre a unuia din guvernele Boc. Institutul e condus de Mihai Neamţu.
Stau şi mă întreb de ce nu a fost înfiinţat un asemenea institut pe vremea regimului Constantinescu şi a guvernului klingonian Ciorbea. Aceşti indivizi care se pretindeau cea mai pură emanaţie a societăţii româneşti, s-au preocupat de orice altceva decât de chestiunea pedepsirii torţionarilor comunişti. La Ciorbea, până la urmă, chiar nu mă miră - am văzut de ce e în stare şi cât de jos poate să coboare din punct de vedere moral. Dar intelectualul rafinat Constantinescu, rectorul rectorilor, urmaşul lui Coposu şi promotorul marilor valori morale de genul lui Zoe Petre, el de ce n-a făcut nimic? Probabil că acest om care a irosit şansa istorică de a termina cu securiştii lui Ion Iliescu, a intrat în cârdăşie cu ei, n-a avut curaj să facă nimic împotriva lor, aşa că până la urmă a şi plecat din politică, ruşinos, cu coada între picioare, declarând că securiştii l-au învins. Te-au învins din secunda unu, Constantinescule, de atunci când i-ai dat doctoratul lui Virgil Măgureanu şi, când erai întrebat (inclusiv eu am făcut-o) de ce, răspundeai că una-i una şi alta-i alta.
Dar să revenim la torţionari. Se vehiculează fel de fel de idei, dintre care cea mai imbecilă este înjumătăţirea pensiilor acestor monştri. Asta mi se pare prea din cale afară. Eu unul, dacă aş fi una din victimele acestor călăi sau urmaşul uneia dintre ele, nu m-aş simţi mulţumit decât dacă ar fi condamnaţi la moarte. Scurt şi necreștinește. La moarte, prin lovirea repetată cu bâtele de lemn. Ce e aia înjumătăţirea pensiei? Adică un individ mi-a omorât bunicul sau tatăl zdrobindu-l cu ghioaga, după care a ajuns la 90 de ani ducând o viaţă liniştită, cu o pensie imensă faţă de cea a mamei, pensie plătită şi de mine, totul sub oblăduirea regimurilor Ceaușescu, Iliescu şi Constantinescu, iar acum, când jivina este deconspirată şi i se fac publice faptele, eu să consider că e suficient să i se ia jumătate de pensie ca dreptatea să fie reinstaurată? Ce glumă bună!
Nu frate, jigodiile astea ar trebui să fie strânse toate, duse într-o încăpere şi puse să-şi tragă bâte una alteia, promiţându-li-se că ăla care rămâne în viaţă o să fie graţiat. Graţiat, desigur, adică lăsat în viaţă, dar nu acasă la el, uitându-se la televizor, ci la ocnă, cu lanţuri la picioare. Dar în fine, astea se întâmplă în poveşti. În cazul torţionarilor comunişti, pedeapsa trebuie să fie una şi bună: puşcărie pe viaţă. Tâmpeniile cu înjumătăţirea pensiilor nu puteau ieşi decât din creierele înjumătăţite de politica mincinoasă ale parlamentarilor români.
Stau şi mă întreb de ce nu a fost înfiinţat un asemenea institut pe vremea regimului Constantinescu şi a guvernului klingonian Ciorbea. Aceşti indivizi care se pretindeau cea mai pură emanaţie a societăţii româneşti, s-au preocupat de orice altceva decât de chestiunea pedepsirii torţionarilor comunişti. La Ciorbea, până la urmă, chiar nu mă miră - am văzut de ce e în stare şi cât de jos poate să coboare din punct de vedere moral. Dar intelectualul rafinat Constantinescu, rectorul rectorilor, urmaşul lui Coposu şi promotorul marilor valori morale de genul lui Zoe Petre, el de ce n-a făcut nimic? Probabil că acest om care a irosit şansa istorică de a termina cu securiştii lui Ion Iliescu, a intrat în cârdăşie cu ei, n-a avut curaj să facă nimic împotriva lor, aşa că până la urmă a şi plecat din politică, ruşinos, cu coada între picioare, declarând că securiştii l-au învins. Te-au învins din secunda unu, Constantinescule, de atunci când i-ai dat doctoratul lui Virgil Măgureanu şi, când erai întrebat (inclusiv eu am făcut-o) de ce, răspundeai că una-i una şi alta-i alta.
Dar să revenim la torţionari. Se vehiculează fel de fel de idei, dintre care cea mai imbecilă este înjumătăţirea pensiilor acestor monştri. Asta mi se pare prea din cale afară. Eu unul, dacă aş fi una din victimele acestor călăi sau urmaşul uneia dintre ele, nu m-aş simţi mulţumit decât dacă ar fi condamnaţi la moarte. Scurt şi necreștinește. La moarte, prin lovirea repetată cu bâtele de lemn. Ce e aia înjumătăţirea pensiei? Adică un individ mi-a omorât bunicul sau tatăl zdrobindu-l cu ghioaga, după care a ajuns la 90 de ani ducând o viaţă liniştită, cu o pensie imensă faţă de cea a mamei, pensie plătită şi de mine, totul sub oblăduirea regimurilor Ceaușescu, Iliescu şi Constantinescu, iar acum, când jivina este deconspirată şi i se fac publice faptele, eu să consider că e suficient să i se ia jumătate de pensie ca dreptatea să fie reinstaurată? Ce glumă bună!
Nu frate, jigodiile astea ar trebui să fie strânse toate, duse într-o încăpere şi puse să-şi tragă bâte una alteia, promiţându-li-se că ăla care rămâne în viaţă o să fie graţiat. Graţiat, desigur, adică lăsat în viaţă, dar nu acasă la el, uitându-se la televizor, ci la ocnă, cu lanţuri la picioare. Dar în fine, astea se întâmplă în poveşti. În cazul torţionarilor comunişti, pedeapsa trebuie să fie una şi bună: puşcărie pe viaţă. Tâmpeniile cu înjumătăţirea pensiilor nu puteau ieşi decât din creierele înjumătăţite de politica mincinoasă ale parlamentarilor români.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu