joi, 26 septembrie 2013

Mici intamplari cu animale (163)

Porunca de la societatea de vînătoare era aspră: vulpile, din pricina cărora ar fi puţini iepurii şi potîrnichile, trebuie stîrpite. Bătrînul paznic Ţiplea ştia că această poruncă e pri­pită şi n-are rost, dar porunca-i poruncă şi trebuie împlinită dacă eşti sub ea.
Şi aşa, într-o zi de vară, pe cînd îşi făcea runda prin terenul de vînătoare şi trecea în lungul unei margini de pădure, zăreşte nişte pui de vulpe, patru. Se jucau la soare, hîrîindu-se, alergîndu-se, tăvălindu-se. S-a oprit Ţiplea, i-a privit, şi îi plăcea jocul lor de copii. Şi erau drăguţi, bondoci, cu cojocelele lînoase sure-cafenii. Apoi şi-a adus aminte de poruncă şi a slobozit între ei o mînă de alice. Trei pui au sărit îndată în vizuină, al patrulea se zbătea pe jos, de moarte. N-a apucat paznicul să judece dacă a făcut bine sau ba, cînd s-a întîmplat ceva la ce nici nu se gîndea. A zbughit deodată din tufe vulpea bătrînă, a sărit pînă la puiul rănit, l-a prins în gură şi, cu alte sărituri, s-a făcut nevăzută în pădure.
— Da, grăi Ţiplea cînd mi-a povestit întîmplarea, să mă crezi că atît am fost de tulburat, încît mi-am zvîrlit cît colo puşca. De jurat nu m-am jurat, dar nici n-am mai omorît pui de vulpe de atunci.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!