In cercetările
lui ornitologice, un tînăr asistent universitar a pătruns în toate colţurile
unui teren inundabil, acoperit cu stuf des, întretăiat de luminişuri si cărări
făcute de vînat. Apa mica nu permitea luntritul; a străbătut cu greu, încălţat
cu cizme lungi de cauciuc.
Departe de
marginea bălţii, într-un loc ferit, s-a ridicat din imediată apropiere,
vertical, o pasăre de pradă, pe care a identificat-o imediat a fi o femelă de
erete de stuf (Circus aeruginosus). În aceeaşi clipă, speriată de apropierea
omului, s-a strecurat printre trestii şi a dispărut ca o umbră o lişiţă (Fulica
atra). Amîndouă se ridicaseră de pe cuiburile lor, cuiburi alăturate, la
distanţă de abia patru-cinci metri unul de altul. Cuib de erete — cel mai aprig
duşman al păsărilor de apă şi în primul rînd al lișițelor — și cuib de lișiță,
prada rîvnită a răpitoarei.
Cuibul eretelui
era la marginea stufului, către lumina bălţii, clădit din tulpini vechi de
papură şi ridicat cam la douăzeci şi cinci de centimetri deasupra apei. În cuib,
două ouă, calde încă, de pe care se ridicase clocitoarea. În cuibul lişiţei, de
asemenea construit pe tulpini de papură, erau zece ouă.
De mirare e şi
toleranţa ereţilor, care nu s-au atins de prada uşoară — lişiţă şi ouă — dar şi
lipsa de frică a lișiţei care şi-a făcut sau şi-a păstrat cuibul tocmai în
vecinătatea duşmanului de veac. Amîndouă femelele şi-au făcut cuib, şi-au depus
ouăle, cloceau liniştite, si, probabil, îsi vor fi scos si crescut mai tîrziu
puii in deplina... prietenie. Prin ce minune s-a încheiat oare acest
armistiţiu între clocitoarea răpitoare şi clocitoarea victimă obişnuită?
Ionel Pop - Instantanee din viața animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu