sâmbătă, 7 septembrie 2013

Mici intamplari cu animale (160)

In cercetările lui ornitologice, un tînăr asistent universitar a pătruns în toate colţurile unui teren inundabil, acoperit cu stuf des, întretăiat de luminişuri si cărări făcute de vînat. Apa mica nu permitea luntritul; a străbătut cu greu, încălţat cu cizme lungi de cauciuc.
Departe de marginea bălţii, într-un loc ferit, s-a ridicat din imediată apropiere, vertical, o pasăre de pradă, pe care a identificat-o imediat a fi o femelă de erete de stuf (Circus aeruginosus). În aceeaşi clipă, speriată de apropierea omului, s-a strecurat printre trestii şi a dispărut ca o umbră o lişiţă (Fulica atra). Amîndouă se ridicaseră de pe cuiburile lor, cuiburi ală­turate, la distanţă de abia patru-cinci metri unul de altul. Cuib de erete — cel mai aprig duşman al păsărilor de apă şi în pri­mul rînd al lișițelor — și cuib de lișiță, prada rîvnită a răpitoarei.
Cuibul eretelui era la marginea stufului, către lumina bălţii, clădit din tulpini vechi de papură şi ridicat cam la douăzeci şi cinci de centimetri deasupra apei. În cuib, două ouă, calde încă, de pe care se ridicase clocitoarea. În cuibul lişiţei, de asemenea construit pe tulpini de papură, erau zece ouă.
De mirare e şi toleranţa ereţilor, care nu s-au atins de prada uşoară — lişiţă şi ouă — dar şi lipsa de frică a lișiţei care şi-a făcut sau şi-a păstrat cuibul tocmai în vecinătatea duşmanului de veac. Amîndouă femelele şi-au făcut cuib, şi-au depus ouăle, cloceau liniştite, si, probabil, îsi vor fi scos si crescut mai tîrziu puii in deplina... prietenie. Prin ce minune s-a în­cheiat oare acest armistiţiu între clocitoarea răpitoare şi clocitoarea victimă obişnuită?
Ionel Pop - Instantanee din viața animalelor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!