In cercetările
lui ornitologice, un tînăr asistent universitar a pătruns în toate colţurile
unui teren inundabil, acoperit cu stuf des, întretăiat de luminişuri si cărări
făcute de vînat. Apa mica nu permitea luntritul; a străbătut cu greu, încălţat
cu cizme lungi de cauciuc.
Departe de
marginea bălţii, într-un loc ferit, s-a ridicat din imediată apropiere,
vertical, o pasăre de pradă, pe care a identificat-o imediat a fi o femelă de
erete de stuf (Circus aeruginosus). În aceeaşi clipă, speriată de apropierea
omului, s-a strecurat printre trestii şi a dispărut ca o umbră o lişiţă (Fulica
atra). Amîndouă se ridicaseră de pe cuiburile lor, cuiburi alăturate, la
distanţă de abia patru-cinci metri unul de altul. Cuib de erete — cel mai aprig
duşman al păsărilor de apă şi în primul rînd al lișițelor — și cuib de lișiță,
prada rîvnită a răpitoarei.
