Paznicul Florea e încă tînăr
în meserie, harnic în combaterea răpitoarelor dăunătoare
şi în îndeplinirea îndatoririlor. Mai are însuşirea
bună de a nu-şi imagina că ar
şti toate, şi nu se sfieşte
să întrebe pe cei ce au văzut
mai multe decît el.
În pădurea
bătrînă de fag a găsit
un cuib de pasăre de pradă. Nu s-a putut lămuri
de care neam era pasărea care clocea. Dacă-i şorecar
n-are să se atingă de el, dacă e
uliu sau gaie sau alt dăunător trebuie să-l
sfîrşească. M-a vestit şi
am mers împreună ca să văd şi
eu.
Cuibul era o clădire mare, ancorat sus între crengi
puternice. Cuib vechi, în care fiecare locatar care s-a perindat an după an
a mai clădit crengi, aşa că
acum era gros şi înalt. Tocmai deasupra se vedeau împlîntate crenguţe
proaspete, verzi. Bănuiam de ce neam sînt stăpînii,
dar nu eram sigur. Mi s-a întărit bănuiala
cînd am văzut că, deşi
eram foarte aproape şi vorbeam, clocitoarea nu s-a ridicat. Apoi
mai tîrziu, cînd Florea a ciocănit cu muchia securii în
copac, s-a sculat de pe cuib în zbor ciudat, legănat,
cînd pe o aripă cînd pe cealaltă.
S-a înălţat deasupra coroanelor, a făcut
cîteva cercuri si a coborît în vîrful uscat al unui fag din apropiere. Îndată a şi
dat glas, un fel de „ief-ief” ascuţit. Bănuiala
s-a schimbat în certitudine: acvilă ţipătoare
mică (Aquila pomarina). Porunca a fost de
cruţare. Această
pasăre, care foarte rar prinde cîte un vînat mic,
adună mulţime de şoareci,
reptile, insecte mari dăunătoare şi e
destul de rară pe la noi. Apoi înviorează
lumea cu zborurile de nuntă frumoase şi
cu ţipătul ei des, care seamănă cu
chefnitul cîinelui.
Pasărea, stîrnită de pe cuib, aştepta
să ne îndepărtăm
ca să-şi continue îndatorirea.
Oricît de puţin sperioase sînt acvilele acestea în
comparaţie cu alte răpitoare,
nu-i erau la îndemînă cei doi oameni de jos. Şi
totuşi am zăbovit mult, fiindcă
vedeam şi un lucru ciudat.
În jurul cuibului zburătăceau
cîteva păsărele. Am putut număra
patru-cinci. Din cînd în cînd se lăsau pe crengile mai groase,
care formau temelia cuibului, dispăreau în încîlcitura lor,
se întorceau, iarăşi zburătăceau,
chiar şi pe deasupra cuibului, aproape. De la depărtarea
la care mă găseam, cu greu puteam să le
identific cu precizie. Totuşi îmi vine să
cred ca erau auşei (Regulus ignicapillus), după
portocaliul frumos de pe creştet, de pe ceafă şi
de pe laturile gîtului. Ce era sigur era că aceste păsări,
mici insectivore, îşi aveau cuiburile între crengile uscate ale
cuibului acvilei. Au cuibărit acolo două
stau trei perechi. Cum era pe la sfîrşitul lui mai, probabil că
aveau pui şi acestora le cărau
insectele după care forfoteau.
Vecinătate ciudată : acvilă răpitoare
— păsărele insectivore. Am văzut
cu ochii ceea ce citisem în mai multe cărţi.
E un fel de întovărăşire a ambelor specii, care
trag folos bun din ea. Păsărelele mici au loc de cuib
bun între vreascurile cuibului mare; stăpînul puternic, acvila, le
e pază sigură împotriva răpitoarelor
mai mici. Iar aici hrana e din belşug: întotdeauna, dar mai
ales cînd sînt în el pui, cuibul de răpitoare e plin de resturi
de carne, la care se strînge roi de muşte, la îndemîna păsărelelor.
Şi acvila se bucură de
vecinătate. O plagă
pentru ea şi mai ales pentru pui este muscăria
care se adună acolo. Unde găseşte
acvila apărători mai harnici decît păsărelele
mici insectivore? Au fost observate şi vrăbii
şi alte specii în cetatea acvilei ţipătoare
mici. Iată, eu am văzut auşei,
fiindcă aproape sigur că ei
erau locatarii.
Mai ciudată este o altă
vecinătate de cuib. A fost observată şi
consemnată şi de oameni de ştiinţă. Călifarul
alb (Tadorna tadorna), această frumoasă
pasăre de apă care face oarecum trecerea între gîşte şi
raţe, cuibăreşte
în vizuini, în găuri adînci din pămînt,
adeseori destul de departe de ţărmul mării.
Uneori ocupă un cotlon din vizuina vulpii, pe cînd vulpea
îşi are puii în aceeaşi
vizuină, în cotlonul vecin. Familii atît de deosebite
ca neam şi năravuri se tolerează
perfect. S-au văzut în gura aceleiaşi
vizuini jucîndu-se la soare puii de vulpe şi alături
de ci cei de călifar, străjuiţi
paşnic de părinţii
respectivi. Oare ce interes îi leagă? De unde această
prietenie atît de nefirească?
Ionel Pop - Instantanee din viața animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu