Se afișează postările cu eticheta vulpe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vulpe. Afișați toate postările

miercuri, 13 noiembrie 2013

Mici intamplari cu animale (173)

Corecţie maternă
Se pare că şi unele animale ar cunoaşte vorba veche „joarda-i ruptă din rai", cînd au grija creşterii puilor. Cînd puii nu-s cuminţi şi ascultători, nu le strică o mică păruială. Am văzut odată o ursoaică cum îşi „pălmuia" puiul, care nu se grăbea destul să se îndepărteze de omul cu primejdie. Dar întîmplarea aceea am descris-o în altă parte. Acum îmi aduc aminte de un incident din familia cucoanei vulpe.


marți, 3 septembrie 2013

Mici intamplari cu animale (159)

Paznicul Florea e încă tînăr în meserie, harnic în combaterea răpitoarelor dăunătoare şi în îndeplinirea îndatoririlor. Mai are însuşirea bună de a nu-şi imagina că ar şti toate, şi nu se sfieşte să întrebe pe cei ce au văzut mai multe decît el.
În pădurea bătrînă de fag a găsit un cuib de pasăre de pradă. Nu s-a putut lămuri de care neam era pasărea care clocea. Dacă-i şorecar n-are să se atingă de el, dacă e uliu sau gaie sau alt dăunător trebuie să-l sfîrşească. M-a vestit şi am mers împreună ca să văd şi eu.



vineri, 18 ianuarie 2013

Mici intamplari cu animale (128)


În aceste locuri golite, pesemne căldicele în bătaia soarelui, îşi făceau iepurii bucuros covrurile. Era zăpadă de un lat de mînă. Am luat marginea de jos a viilor şi aveam nădejde să văd de aici iepure chiar în culcuş. Am să-l apropii, şi cînd sare îl plesnesc"; era planul care reuşise altă dată. Deci un fel de vînătoare la ochi, la care nu poate să lipsească un binoclu bun. Înaintez pe liziera viilor, mă opresc din loc în loc şi, cu ochii liberi sau cu binoclul, caut după iepuri la soare. După ce ai obişnuinţa, nu-i greu să-i descoperi în asemenea locuri. Stau în covru totdeauna cu capul spre vale şi cu spatele îndesat în deal, ca în lojă.


luni, 26 noiembrie 2012

Mici intamplari cu animale (116)

Vulpea si apa
lătăceste vulpea prin apă tare mică, dar pe cît poate se fereşte să-şi înmoaie bundiţa. Nimeni n-a asistat la manevrele iscusite prin care — după cum spune povestea — vulpea scapă de furnicarul de purici care nu lipseşte din cojocul ei. Se zice că şireata ia în gură un şomoiog de iarbă uscată şi, încet-încet, se cufundă în apă pînă nu-i rămîne deasupra decît gura cu mănun­chiul de iarbă. Ce să facă bieţii purici ? Se trag din faţa apei pînă se adună toţi pe mănunchiul uscat. Atunci vicleana vulpe le zice „drum bun !" şi, deschiându-şi gura, lasă corabia cu pu­rici să călătorească pe rîu în jos. Asta-i poveste cu minciună, ca atîtea altele care au viaţă de veacuri şi răspîndire mare, ajungînd chiar şi prin cărţi.
Cerbul, căprioara, mistreţul, lupul, iepurele, chiar şoarecele mic şi cîte alte vietăţi cu păr, cînd le stă în cale întindere de apă, sar în ea şi o trec înot. Vulpea nu. Şi uneori plăteşte scump pentru asta.
Vînam adeseori, pe atunci cu copoi, într-un zăvoi întins, care era împrejmuit de o parte de rîu, de alta de canalul morii cu apă bogată. Legătura cu această insulă o făcea un singur pod, tras peste canal. În tufele dese ale zăvoiului era vulpărie multă, îndată găseau copoii şi învîrteau şi suceau vulpea prin desime în toate chipurile. Celei gonite i-ar fi fost prea uşor să treacă apa în pădurea de dincolo, aşa cum şi aici făceau adeseori ie­purii. Vulpea nu. După ce vedea că nu este posibil să scape de cîini în cuprinsul zăvoiului, trecea... pe pod. Aici era ţiitoarea cea mai bună. Rar se întîmpla să nu-i cadă vulpe vînătorului care stătea acolo.


marți, 20 noiembrie 2012

Mici intamplari cu animale (113)


Odată, dintr-un observator am văzut cum se spăla o vulpe. Mai bine de un ceas a lucrat. Îşi lingea talpa unui picior din faţă şi îşi freca cu ea ochii, nasul, urechile. La un moment dat s-a aşezat pe picioarele dinapoi, a început să se pieptene. Coada i-a dat mult de furcă pînă a scos din ea toţi ciulinii şi i-a răsfirat toate firele, ca să stea stufoasă, frumos, aşa cum se cu­vine să fie o coadă de vulpe.



marți, 13 noiembrie 2012

Mici intamplari cu animale (110)


Stăteam în pîndă de căpriori. Soarele apusese şi aşteptam pe marginea pădurii să aud vreo crenguţă uscată ruptă sub pasul voinicului sau şuşuitul uşor al căpriorului care păşeşte încet, cu băgare de seamă. Dar iată că aud un sunet tot atît de cunoscut: tropăială de iepure în fugă mare. Îl şi văd că zbu­gheşte din pădure şi trece zorit prin fata mea, fîşîind prin iarba mare încă necosită. Ce va fi avînd iepurele asta? 


miercuri, 7 noiembrie 2012

Mici intamplari cu animale (107)


Trebuia să împuşc un iepure. Trebuia fiindcă a treia zi aveam la masă nişte prieteni, şi am căpătat poruncă aspră de la soţia mea să fac ce-oi face, dar ea să le servească si iepure.
Nici n-ani stat la îndoială încotro să o iau. Pe vreme de ger sec, cum era în zilele acelea, iepurii stau pitulaţi între brazdele arăturilor negre. Mai ales unde arătura e adîncă, cu brazdele cu umerii înalţi, iepurii se aşază bucuros între crestele lor.
Era vorba numai de un iepure, deci am pornit singur spre o parte de hotar unde ştiam arături bune.


După mine!