Trebuia să împuşc un iepure. Trebuia fiindcă a
treia zi aveam la masă nişte prieteni, şi
am căpătat poruncă
aspră de la soţia mea să
fac ce-oi face, dar ea să le servească si
iepure.
Nici n-ani stat la îndoială încotro să o
iau. Pe vreme de ger sec, cum era în zilele acelea, iepurii stau pitulaţi
între brazdele arăturilor negre. Mai ales unde arătura
e adîncă, cu brazdele cu umerii înalţi,
iepurii se aşază bucuros între crestele
lor.
Era vorba numai de un iepure, deci am pornit singur spre
o parte de hotar unde ştiam
arături bune.
Am şi găsit iepuri, dar săreau
departe; în zadar aş fi tras. În sfîrşit,
sare unul şi la o distanţă
mai potrivită. La primul foc icneşte,
al doilea îi smulge smocuri de păr şi
iepurele fuge mai departe. Eram sigur că a luat alice. Mă
iau deci pe urma lui, găsesc ici şi colo şi
picături de sînge. Merg, merg, pînă mă plictisesc
şi rezist numai sub povara poruncii cu care am
plecat de acasă, şi fiindcă am
dat de cîteva locuri unde bietul urecheat se oprise, se răsturnase,
totuşi se mai trăsese
beteag în direcţia păduricii din apropiere.
Cînd
mă ivesc pe o culmişoară,
iată în valea de dincolo o vulpe, cu iepurele meu
în gură. Se grăbea cu el spre pădure.
Cu toate că depărtarea era prea mare, trag.
Vulpea sare în aer speriată, lasă
din gură iepurele şi fuge sănătoasă,
ca să dispară în desimea pădurii. Deci aveam iepurele obligatoriu.
Îmi trece prin minte să
fac o încercare. Nu departe de locul unde lepădase
vulpea iepurele se găsea un mic boschet, cu subarboret des. Fără să mă
ating de iepure sau să merg în apropierea lui, intru în acel
boschet, improvizez un loc de pîndă, constat că
vîntul nu ducea fumul ţigării spre pădure,
mă aşez pe scăunelul
de vînătoare şi aştept.
Aştept să văd:
nu cumva ar veni vulpea mea să-şi
ridice prada atît de uşor dobîndită şi
atît de repede pierdută? Cizmele din picioare îmi erau bune,
cojocelul de miel călduros, căciula ajungea pînă
peste urechi, deci puteam să aştept
înserarea, care nu mai era departe.
Am străjuit doar un ceas. M-a vestit din bună
vreme ţipătul unei ţărci,
aşa că am observat vulpea îndată ce
şi-a scos capul ascuţit
de după perdeaua tufişului.
S-a oprit nemişcată, a privit împrejur, s-a
retras. Apoi a apărut din nou, s-a apropiat, s-a aşezat
pe coadă şi a stat parcă pe
gînduri ce să facă. Cînd privea lung la
iepurele ademenitor, cînd cerceta împrejurimile cu bănuială.
Împuşcătura
mea a scos vulpea din dilemă şi a
culcat-o.
În clipa aceea mi-am adus
aminte că, înainte cu vreo doi ani, făgăduisem
tocmai soţiei prietenului care avea să ne
sosească în vizită o
blană de vulpe. „Dar să
fie frumoasă, că vreau să
fac din ea ceva pentru mine". Vulpea era frumoasă, roşie
ca para focului, cu păr lung şi îndesat. Porunca şi promisiunea
erau împlinite. Pe deasupra, dobîndisem încă o dovadă a
îndrăznelii unor vulpi.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu