Mici intamplari cu animale (198)

Celebrul Munchhausen povestea, pentru cei cărora le plac minciunile vînătoreşti gogonate, cum pot fi prinşi uşor iepurii iarna. Pe ger cumplit, se aşază un felinar undeva pe cîmp. Vin iepurii la lumină, aproape, dar din cauza ei încep să le curgă lacrimile. Curg lacrimile şiroi, se fac ţurţuri pînă la pămînt: iepurii sunt imobilizaţi, încătuşaţi de sloiurile de gheaţă. Citi­torul rîde şi, evident, nu crede asemenea bazaconie.

Dar iată că s-a întîmplat aievea ceva ce transformă min­ciuna lui Munchhausen în exagerare numai.

Mici intamplari cu animale (193)

O aventură ciudată a unui iepure

Mihail Sadoveanu scria în revista de vînătoare „Carpaţii": „Se produc uneori coincidenţe bizare, care au ceva misterios şi înfricoşat. Aşa prietenul Ionel Pop îmi povesteşte că o partidă de prieteni vînători, încărcaţi într-un automobil, au umblat drumuri de munte oprindu-se, rătăcind drumul, întorcîndu-se îndărăt ca să apuce pe o cale mai bună; au găsit într-o vale, cu căruţa stricată, pe un negustor măcelar, care i-a rugat să-l ia neapărat pînă în oraşul lui, unde are treburi ce nu suferă în­tîrziere; l-au luat, au intrat pe şoseaua pe care se

Mici intamplari cu animale (179)

Mîţa noastră a făcut cinci pui; ei au fost înecaţi. Spre ui­mirea noastră, a doua zi, în coşul unde fătase mîţa am găsit un pui de iepure, ca de două-trei zile. Cum a observat mîţa că ne apropiem de culcuş, a venit mieunînd şi s-a suit lîngă odrasla ei, care îndată a început să sugă cu toată pofta. Oare de unde să-şi fi dobîndit mîţa puiul de iepure? Nu e alt răs­puns decît că a ieşit la vînătoare, ca de obicei, în trifoiştea care se întindea după casă, şi a găsit puiul de iepure. Altădată l-ar fi omorît şi l-ar fi mîncat; acum, că şi-a pierdut puii, l-a adus acasă teafăr şi l-a adoptat.

Mici intamplari cu animale (166)

O întîlnire nocturnă

Dintre sălbăticiunile de la noi, căprioara se adaptează cel mai uşor. Îşi schimbă uşor mediul si îşi adaptează curînd acestuia modul de viaţă. Trăieşte şi în brădetul din muntele înalt, dar şi în cîmpia întinsă cu terenuri agricole, aici avînd nevoie doar de mici pădurici sau boschete în care să se poată retrage. Sunt chiar şi căprioare care trăiesc statornic în cîmp deschis. Cu vecinătatea omului, cu umblările şi născocirile lui de asemenea se obişnuieşte curînd, după ce vede că nu-i sunt primejdioase. Cînd trece trenul duduind printr-un teren cu căprioare, călătorii de la fereastră se încîntă adeseori văzînd animalele gingaşe care stau foarte aproape de linia ferată şi privesc liniştite cum goneşte prin preajma lor monstrul de fier, cu zgomot asurzitor, împroşcînd fum şi abur şi scîntei. S-au obişnuit cu el: nu le face nici un rău, de ce s-ar speria şi ar fugi întrerupîndu-şi păşunatul? S-au împăcat şi cu automo­bilele şi cu farurile lor orbitoare.

Mici intamplari cu animale (126)

Numai rar ni-e dat să surprindem sălbătăciunile dormind. „Am văzut iepure dormind! După cum ştie toată lumea, iepu­rele doarme cu ochii deschişi", parcă îl aud pe cititorul meu şoptindu-mi. Dar, ca „toată lumea", şi cititorul meu greşeşte. Stă iepurele ghemuit în covrul lui, cu urechile lăsate pe spate, cu ochii deschişi larg şi nu se mişcă uneori nici cînd ai ajuns la cîţiva paşi. Ce alta ar face decît să doarmă? De unde să doarmă! Te vede el atunci foarte bine şi speculează cum ar fi oare mai cuminte: să sară şi să scape cu fuga sau să se încreadă în asemănarea lui cu pămîntul şi ierbăria din jur si să te lase să treci fără să-l fi observat. Cînd doarme, şi holbatul de iepure îşi coboară frumos pleoapele şi îşi închide astfel vederea. Deci, cîţi au văzut iepure într-adevăr dormind, aşa, cu ochii închişi, cum se cuvine? Înţeleg iepure în libertatea lui. Puţini vor fi aceştia, sunt sigur, cu toate că ghebosul este poate cel mai des întîlnit dintre sălbătăciunile noastre cu păr.

Mici intamplari cu animale (110)

Stăteam în pîndă de căpriori. Soarele apusese şi aşteptam pe marginea pădurii să aud vreo crenguţă uscată ruptă sub pasul voinicului sau şuşuitul uşor al căpriorului care păşeşte încet, cu băgare de seamă. Dar iată că aud un sunet tot atît de cunoscut: tropăială de iepure în fugă mare. Îl şi văd că zbu­gheşte din pădure şi trece zorit prin fata mea, fîşîind prin iarba mare încă necosită. Ce va fi avînd iepurele asta? 

Mici intamplari cu animale (107)

Trebuia să împuşc un iepure. Trebuia fiindcă a treia zi aveam la masă nişte prieteni, şi am căpătat poruncă aspră de la soţia mea să fac ce-oi face, dar ea să le servească si iepure.

Nici n-ani stat la îndoială încotro să o iau. Pe vreme de ger sec, cum era în zilele acelea, iepurii stau pitulaţi între brazdele arăturilor negre. Mai ales unde arătura e adîncă, cu brazdele cu umerii înalţi, iepurii se aşază bucuros între crestele lor.

Era vorba numai de un iepure, deci am pornit singur spre o parte de hotar unde ştiam arături bune.

Mici intamplari cu animale (96)

În cîrcă

Prada pe care şi-o face lupul dintre sălbătăciunile mai mari — căprioară, cerb — o mănîncă pe loc, acolo unde a do­borît-o. Dar nu se poate ospăta în staulul unde a sărit şi a omorît oaia; trebuie să o ducă aiurea. O duce în gură, cum duce mîţa şoarecele. Acest lucru s-a văzut de mai multe ori, mirîndu-se omul de puterea lui. Mai sunt însă şi poveşti: ia oaia vie de după grumaz şi o mînă pe picioare, lovind-o de dinapoi cu coada, cum ar lovi-o cu un bici. Alteori o omoară şi o ia în spate ca pe sac, ţinînd-o cu gura. Şi iată că am văzut cu ochii ceva ce mă face să cred că această din urmă metodă de transport n-ar fi tocmai poveste. Adevărat că n-am văzut lupul cu oaia, ci vulpea cu un iepure, pe care nu-i convenea să-l mănînce în loc deschis, ci năzuia cu el spre o pădurice.

Mici intamplari cu animale (59)

Într-o zi de ianuarie, pe ger şi zăpadă, vînătorul I. L. Nepos (Năsăud) a ieşit pînă în Pietrele Vărării, pisc din care poţi privi pînă în zări depărtate. Se vede de acolo Rotunda, din sînul căreia izvorăşte Someşul Mare, se vede Inăul, ca un turn de biserică gotică — Pietrosul şi Heniul. Se vede Ţibleşul, care, de cîte ori îşi pune vara în cap cuşma de pîclă, îndeamnă pe ţărani să-şi adune în grabă fînul, că vine ploaia.

Mici intamplari cu animale (40)

Între vulpe şi iepure

Cînd, într-un an, iepurii se arată puţini, vînătorii îndată-s gata cu judecata: blestematele de vulpi sînt cele vinovate, ele pustiesc iepurii. Nu-i vorbă, cucoana vulpe nu se dă în lături să pună gura pe cîte un şoldan şi în lista ei de bucate urechea­tul e de faţă. Dar numai ca un fel ales, rar, pe lîngă mîncarea de toate zilele: şoareci, cîrtiţe, popîndăi, păsări pe care le poate prinde şi alte vietăţi mărunte.

Iepurele ştie de frica vulpii, doar el în frică neadormită  trăieşte, şi o dozează după împrejurări. Vulpea, dacă ar putea, numai cu carne de iepure s-ar hrăni, însă si ea îsi cunoaşte puterile şi nu lasă vrabia din mînă pentru cioara de pe gard. Şi aşa, ţi-e dat să vezi uneori scene dintre aceşti duşmani care ţi se par ciudate.

O poezie a lui Ion Gheorghe

JUNELE VÂNEAZĂ

Ion Gheorghe

Era într-o miercure

     Când s-a luat după

Un iepure

     Către râpă.

Dete prima

     Săgeată -

Şi-a fost lungimea

     Neadevărată.

Dete şi-a doua

     Săgeată

Şi-a căzut în roua

     Nescuturată