Celebrul
Munchhausen povestea, pentru cei cărora le plac minciunile vînătoreşti
gogonate, cum pot fi prinşi uşor iepurii iarna. Pe ger cumplit, se aşază un
felinar undeva pe cîmp. Vin iepurii la lumină, aproape, dar din cauza ei încep
să le curgă lacrimile. Curg lacrimile şiroi, se fac ţurţuri pînă la pămînt:
iepurii sunt imobilizaţi, încătuşaţi de sloiurile de gheaţă. Cititorul rîde
şi, evident, nu crede asemenea bazaconie.
Dar iată că
s-a întîmplat aievea ceva ce transformă minciuna lui Munchhausen în exagerare
numai.
Iarna,
moină, ploaie, apoi îndată ger aspru. Vînătorul care a văzut minunea — şi el nu
e dintre învăţăceii acelui baron mincinos — a ieşit în dimineaţa următoare la
iepuri, pe cîmp deschis, la sărite. Pămîntul era îngheţat sub polei gros. Iepurii
săreau foarte departe, mult în afara bătăii puştii. Nimic de făcut! Dar într-un
loc cu spinărie, vînătorul parcă zăreşte un iepure tupilat lîngă o tufa de
mărăcini. Se apropie, iepurele nu sare ca ceilalţi. Se apropie şi mai mult, şi
într-adevăr vede un iepure în culcuş. Se agită, se frămîntă pe loc, dar nu
sare. în sfîrşit, ca dintr-o sforţare mare, se rupe din culcuş şi pleacă în
fuga mare. E dat peste cap. Curios, vînătorul merge la culcuşul cu pricina.
Acolo găseşte smocuri întregi de. blană prinse în gheaţă si lipite de mărăcini.
Iepurele fusese, aşadar, legat, imobilizat în culcuşul lui, prins de sloiurile
de gheaţă formate după ploaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu