sâmbătă, 15 martie 2014

Faceti-va bine (347)

Yucca
Denumire ştiinţifică: Yucca schidigera.
Prezentare. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – creşte în America Centrală. Yucca este o plantă verde în permanenţă. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. Tulpinile au înălţime redusă, frunzele fiind situate în vârful ramurilor, sub formă de buchet. Pentru uz medicinal se foloseşte partea aeriană a plantei. 
 

Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol, aminoacizi, vitamine, săruri minerale.
Întrebuinţări. Preparatele de yucca sunt imunostimulatoare detoxifiante, dezinfectante, antiinflamatoare, cicatrizante. Sunt recomandate în deranjamente stomacale şi intestinale, enterocolite, reumatisme, epuizare fizică şi psihică, scăderea capacităţii de apărare a organismului. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul, sporeşte pofta de mâncare, înlesneşte asimilaţia.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!