Cu numai cîteva sute de ani în
urmă, oricît ni s-ar părea de ciudat, obiceiul spălatului era necunoscut
omului. Chiar şi în lumea celor sus-puşi, a înstăriţilor şi a păturilor
conducătoare, apa era socotită bună numai pentru băut sau pentru gătitul
mîncării.
Niciunuia dintre nobilii
împodobiţi cu cele mai scumpe mătăsuri şi cele mai fine dantele, nu i-ar fi
trecut prin minte că apa poate fi folosită şi pentru spălatul corpului.
Se spune că unul dintre cei mai
vestiţi regi ai Franţei, Ludovic al XlV-lea, nu se spălase niciodată în viaţa
lui. Ba, ceva mai mult, în vremea domniei lui, a apărut faimoasa „gheară“, cu
care — să auzi şi să nu crezi — doamnele de prim rang din suita reginei, se
scărpinau pe spate, prin acele locuri unde mîna şi unghiile nu ajungeau.
Frumos spectacol, n-avem ce spune! Să vezi cum cele mai distinse femei ale palatului
regal, îmbrăcate în cele mai renumite şi scumpe mătăsuri, îşi introduceau
„gheara“ prin decolteul rochiei, pentru a se scărpina. Fiindcă ştie astăzi
toată lumnea că unde nu ajunge apa şi săpunul, murdăria face ca mîncărimea de
piele să nu-ţi mai dea pace.
Ce e
drept, „ghearele“ erau delicate, confecţionate din fildeş sau alte materiale
rare, lucrate de meşteri mari, împodobite cu pietre preţioase şi diverse încrustături,
stilizate ca nişte bibelouri şi prinse cu lănţişoare de aur, astfel încît nu
puteai observa mare deosebire între „gheare“ şi multe alte bijuterii care
împodobeau îmbrăcămintea aleselor doamne.
Pentru a anula mirosurile
respingătoare care emanau din trupurile transpirate şi nespălate, erau folosite
cele mai puternice parfumuri, cu foarte variate şi plăcute esenţe.
Însuşi regele, cînd se trezea din
somn, înainte de a se da jos din pat, îşi ştergea faţa cu o batistă fină de
mătase stropită cu parfum şi-şi înmuia vîrful degetelor într-un vas de argint
cu apă parfumată, acest ceremonial ţinînd, chipurile, locul toaletei de
dimineaţă.
Dar nici parfumurile — şi cu atît
mai puţin „ghearele“ — nu i-au putut apăra de molimele ce au bîntuit în acele
vremuri fără să ţină seama de bogaţi sau nevoiaşi, de nobili, regi sau oameni
de rînd. Lipsa de curăţenie, nefolosirea apei şi a săpunului au prilejuit
înmulţirea şi răspîndirea cu uşurinţă a microbilor multor boli transmisibile
grave — cum au fost ciuma, holera, tifosul exantematic, lepra etc — care au
secerat sute de mii şi milioane de vieţi omeneşti.
Aceste fapte s-au petrecut însă
demult, cu sute de ani în urmă. Astăzi, nimeni nu se mai gîndeşte că ar putea
trece măcar o zi în care să nu se spele cu apă şi săpun.
Şi totuşi... excepţii sunt şi în
zilele noastre, din păcate chiar printre şcolari. Mai sunt unii care fac
întocmai ca nobilii din trecut: dimineaţa, abia de-şi udă vîrful degetelor
şi-şi stropesc faţa cu puţină apă... că toaleta de dimineaţă ar fi zice-se
gata. Cei mai mulţi dintre aceştia culeg — din nefericire pentru ei şi pentru
părinţi — „roadele“ nechibzuinţei lor: multe necazuri şi suferinţe îndelungate.
Sorin T, elev în clasa a III-a, e
unul dintre cazuri, în conflict cu ordinea şi curăţenia. Sorin se află într-un
continuu război cu toţi ai casei.
—
Sorinel, nu te atingi de
sendviciuri pînă nu te speli pe mîini! îi strigă Tina, sora mai mare.
—
N-am timp! am întîrziat
de la şcoală...
—
Pedeapsă; pleci nemîncat!
altădată să te scoli la timp. Dar pînă cînd Tina să-şi pună planul în aplicare,
Sorin a şi înşfăcat două sendviciuri şi pe-aci ţi-e drumul...
—
Sorinel, la masă! Şi vezi
de-ţi spală mîinile, că doar pînă acum ai bătut mingea, îl atenţionează mama.
Sorin tace, trece pe la spălător, îşi umezeşte mîinile, lasă nişte pete
ruşinoase pe prosopul cu care se şterge şi... la masă.
—
Sorinel, azi e zi de
baie! Dar Sorin, frînt de oboseală, acum vrea să pară, „a adormit“ înainte de ora
îmbăierii.
In ziua aceea de septembrie
soarele era încă strălucitor şi, în dărnicia lui, făcea să sporească belşugul
toamnei. Copiii, ca la început de an şcolar, zburdau pe terenul de sport din
curtea şcolii, ori prin luminişurile crîngului din vecinătate.
Sorin, cel mai aprig înaintaş în
echipa de fotbal a clasei, era tocmai în toiul partidei, cînd sosi Radu cu...
cornurile. Flămînd cum era de atîta alergătură, Sorin se repezi la el şi
dintr-un salt îi şi smulse un corn. Apoi, să mai vezi fotbal! Cu picioarele
lovea mingea, cu mîna dreaptă îmbrîncea adversarii, iar cu stînga.. ducea
cornul la gură.
In final, satisfacţie deplină:
„echipa“ lui Sorin a învins cu 7—1, dar... La toate acestea reflecta Sorin,
acum, cînd pe patul spitalului avea suficient timp. Nu ştie, nu-şi poate da
seama cînd a contractat boala. Ocazii au fost multe. După cele ce a aflat de la
personalul spitalului, hepatita epidemică — fiindcă aceasta era boala de care
suferea — se transmite mai cu seamă pe cale digestivă, mîncînd cu mîinile
murdare, consumînd alimente păstrate în condiţii neigienice ori fructe nespălate
etc. Adică exact ceea ce făcuse el mereu.
Dar Sorin nu e singurul caz care
ne aminteşte de vremurile acelea îndepărtate, cînd oamenii, din neştiinţă, nu
foloseau apa şi săpunul. Este drept, aceste cazuri sunt excepţii, dar se
întîmplă încă unui număr nu prea mic de copii să cadă victime greşelii lor de a
neglija curăţenia corporală, în general, şi a mîinilor în special, plătind greu
tribut prin îmbolnăviri grave, cum sunt febra tifoidă, dizenteria, poliomielita
sau paralizia infantilă, toxiinfecţiile alimentare, parazitozele intestinale
ca şi diferitele boli de piele, ori urîcioasa scabie (rîie), ca să nu mai
vorbim de ruşinea parazitării eu păduchi, riscînd o îmbolnăvire excepţional de
gravă cum este tifosul exantematic.
Apa şi săpunul, aceşti prieteni
de nedespărţit ai omului, nu pot lipsi din viaţa zilnică a niciunui şcolar.
Fără ajutorul lor cît praf şi cîtă murdărie n-ar rămîne pe corpul nostru!! Ştergeţi-vă
pe faţă, într-o seară călduroasă de vară, cu o batistă albă şi curată. N-o să
vă vină să credeţi! Batista se va înegri aşa de rău încît va trebui s-o daţi la
spălat. Ştiţi ce s-a întâmplat ? Ştergîndu-vă faţa cu batista, aţi şters o
parte din praful şi murdăria aşezate pe pielea voastră în timpul zilei. Putem
noi oare lăsa pielea noastră acoperită de atîta praf şi murdărie? Nu,
bineînţeles că nu!
Pielea are un rol de seamă pentru
păstrarea şi întărirea sănătăţii noastre. De cîte ori nu ni se întîmplă, în
timpul jocului, să ne zgîriem sau să ne lovim. Pielea este aceea care ne apără
organismul de răul pe care ni l-ar putea pricinui aceste zgîrieturi sau
lovituri. Dar de microbi, oare cine ne apără? Dacă n-ar fi pielea, ce uşor ar
putea pătrunde în corpul omului microbii producători de boală!
In piele sunt foarte multe
glande. Unele din ele produc transpiraţia, care se iveşte pe piele sub forma
unor picături mici, atunci cînd ne jucăm sau chiar dacă stăm pe loc, în zilele
călduroase de vară. Altele elimină grăsimea care înmoaie pielea şi o fac moale
şi lucioasă. Transpiraţia şi grăsimea sunt foarte folositoare pentru buna
funcţionare a organismului.
Priviţi-vă pielea de pe mînă sau
de pe oricare altă parte a corpului! Veţi vedea o sumedenie de orificii.
Aceştia sunt porii pielii. Prin aceşti pori iese atît transpiraţia cît şi
grăsimea produsă de glandele ce se află în piele.
In timpul zilei, pe pielea
noastră se adună mult praf şi murdărie. Acestea se amestecă cu transpiraţia şi
cu grăsimea de pe piele şi formează un strat care, dacă nu este înlăturat la
timp, ajunge să astupe porii prin care iese transpiraţia şi grăsimea. In felul
acesta, activitatea folositoare a pielii este împiedicată.
Dar nu numai atît! Praful şi
murdăria, amestecate cu transpiraţia şi grăsimea de pe piele, dau un miros
urît. V-ar place ca prietenii voştri să se ferească de voi din cauza mirosului
urît pe care-l aveţi fiindcă nu vă spălaţi? Desigur că nu!
In afară de toate acestea nu
trebuie să uitaţi că în praf şi murdăria care se aşează pe piele sunt şi mulţi
microbi. Credeţi oare că dacă nu-i distrugeţi prin spălare cu apă şi săpun, ei
vor sta aşa degeaba pe piele, fără să facă nimic? Nicidecum! Cîte boli de piele
pot să apară din cauza acestor microbi
pe care copiii care nu se spală îi lasă în voia lor!
Dar ce trebuie să facem ca să
avem grijă de piele? Cum putem înlătura praful şi murdăria?
Cum putem distruge microbii?
Nimic mai simplu! Folosiţi pe cei
doi prieteni, apa şi săpunul. Spălaţi-vă în fiecare seară cu apă şi săpun pe faţă, pe
urechi şi pe gît. Şi nu uitaţi niciodată să faceţi acelaşi lucru dimineaţa, după
ce v-aţi sculat.
Unii copii se spală direct din
chiuvetă. Sau dacă n-au chiuvetă se spală din lighean. Aceasta înseamnă să te speli cu propria-ţi murdărie. În loc să te cureţi, reuşeşti
să rămîi tot aşa de murdar, fiindcă apa care a curăţat murdăria de pe faţă se
scurge înapoi în lighean şi apoi ajunge iar pe faţă.
De aceea, trebuie să ne spălăm
numai la robinet sau să rugăm pe cineva să ne toarne
apă curată dintr-o cană.
Prosopul cu care ne ştergem
trebuie să fie totdeauna curat. Altfel, nu facem; decît să
ne murdărim din nu. Copilul curat trebuie să aibă
prosop curat. Şi acesta să fie numai al lui. Să nu fie folosit şi de alţii.
Dar pentru a înlătura praful şi
murdăria, nu este deajuns să vă spălaţi numai pe faţă, pe gît sau pe urechi.
Praful se aşeză peste tot corpul nostru, chiar dacă suntem îmbrăcaţi. Din această cauză este necesar ca cel puţin odată pe săptămînă să vă spălaţi cu apă caldă şi săpun pe tot corpul. Apa caldă curăţă murdăria mult mai bine
decît apa rece. De asemenea, nu uitaţi niciodată să
vă spălaţi şi părul. Să nu credeţi că pielea capului nu se murdăreşte fiindcă e
acoperită de păr. Şi pe pielea capului, praful aşezat pe păr sau pe piele se
amesteeă cu transpiraţia şi grăsimea şi poate dăuna sănătăţii.
Ce să mai vorbim de faptul că în
părul murdar şi nespălat se pot ivi oaspeţi nepoftiţi: păduchii. Ce ruşine
pentru un copil să aibă păduchi în cap! Bineînţeles însă, că nu vreţi să
găzduiţi asemenea vietăţi nedorite care fac mult rău sănătăţii voastre.
De aceea, spălaţi-vă cel puţin
odată pe săptămînă părul cu apă caldă şi săpun. Părul este o podoabă de preţ a
omului. Ce frumos este părul curat, pieptănat şi periat! Şi ce urîţi sunt
copiii care nici nu vor să audă de pieptene şi perie. În capul lor părul a
devenit o claie în care cu greu mai pot pătrunde dinţii vreunui pieptene. În
schimb, praful şi murdăria s-au aşezat în voie pe firele de păr şi pe pielea
capului.
Copilul care vrea să fie curat şi
îngrijit, trebuie să-şi pieptene în fiecare dimineaţă părul şi să-l perie cu
grijă. Pentru băieţi este mai bine să poarte părul tăiat scurt. Nu se încurcă
nici la joacă, nici la sport. În afară de aceasta, părul tăiat scurt e mai uşor
de spălat şi creşte mai sănătos.
Apa şi săpunul, pieptenul şi
peria sunt prieteni folositori oricărui copil. Să nu fugim de ei!
Nu trebuie să uităm că, cu cît suntem
mai curaţi, cu atît suntem mai sănătoşi. Apoi, în vremurile noastre nu se mai
fabrică „gheara“ de pe timpul lui Ludovic al XlV-lea, iar parfumurile, după cum
am văzut, nu ne apără de îmbolnăviri.
Ionel Dorobanţu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu