Vînătoarea
de cocoşi de munte se desfăşoară în primele zori. Cînd s-a ridicat soarele e
terminată, vînătorul se întoarce la cabană şi îşi completează somnul scurt de
peste noapte. Asa făceam şi eu, iar după-mesele hoinăream prin teren, ca să vad
ce mai e cu cerbii şi cu căprioarele, dacă au dat peste iarnă tribut mare
lupilor.
— Lupi n-am
avut prea mulţi, şi puţin rău au făcut. A mai căzut cîte o ciută, cîte o
căprioara slăbănoagă, de istovire, şi nu-i pagubă de ele. Rămîne ce-i bun şi de
viaţă... Păcat că s-a prăpădit un cerb bunişor. Dacă vreţi, să mergem să vedeţi
şi dumneavoastră.
Aşa mi-a
grăit bătrînul paznic, care pe atunci făcea slujbă la Gotu, şi m-a condus ca să
văd într-o faţă de munte, unde se învăluia molidul cu fagul si mai creşteau si alţi
copaci cu frunza căzătoare.
Un arin
destul de gros, la o înălţime de aproape doi metri, îşi desfăcea trunchiul în
furcă. In furca aceasta stătea atîrnat scheletul unui cerb, adică spinarea şi
capul; ciolanele picioarelor se desprinseseră şi erau pe jos. Pe jos erau şi
sfîrtecături de piele. In îngustimea furcii era prins gîtul; dincolo capul cu
coarne în şase ramuri, dincoace atîrna spinarea cu coastele.
N-a trebuit
să-mi explice Moş Toma ce tragedie s-a petrecut aici. In iarna grea, cerbul a
rîvnit la frunzele uscate care au mai rămas prinse, şi la lujerii fragezi ai
arinului. Ca să ajungă, s-a ridicat înalt în picioarele dinapoi, sprijinindu-se
de copac cu cele din faţă. Pe cînd se întindea cu gura ca să ajungă la hrană,
i-au alunecat copitele de pe coaja trunchiului, şi atît de fără noroc, încît
gîtul cerbului s-a încleştat în furcă. Se va fi zbătut mult nenorocitul în
puterea picioarelor de pe pămînt, ca să scape. Dacă nu erau coarnele, care împiedicau,
poate că şi reuşea. Aşa, a rămas gîtuit, spînzurat — a pierit.
Jderii,
gaiţele şi piţiguşii s-au bucurat, poate şi vreo vulpe a ajuns pînă la buturile
leşului. Au cules de pe oase toată carnea, pînă la ultima pielcuţă.
— Toată
viaţa mi-o petrec prin aceşti munţi, a grăit bătrînul, multe necazuri ale
vieţuitoarelor văd şi mă întristez. Dar cîte or fi cele ce se întîmplă în
taină, fără să mai ştie omul de ele... Mai bine că nu le ştim...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu