Trei milenii de umor (49)

Examinînd picioarele pline de vînătăi ale pacientului, medi­cul l-a întrebat:

—   Sunteţi probabil sportiv. Ce sport practicaţi?

—   Nici vorbă de aşa ceva, domnule doctor. Joc doar tabinet şi partenerul meu, un om destul de nervos, îmi face semne discrete pe sub masă.

Un medic de ţară, pasionat vînător, obişnuia să-şi culce flinta la picioare, şi colinda cu şareta întreg ţinutul, vizitîndu-şi astfel pacienţii. Ridica arma şi trăgea cîte un foc, atunci cînd vreun iepure imprudent îi încrucişa drumul. Întîlnindu-1 la o răscruce de drumuri, un ţăran l-a întrebat:

—   Încotro, domnule doctor?

—   Bineînţeles că la un bolnav! — veni răspunsul.

—   Aha! Şi probabil că te aştepţi s-o rupă la fugă! zise ţă­ranul, privindu-i cu înţeles flinta culcată la picioare.

Un pensionar s-a prezentat la un consult medical general. În final, l-a întrebat pe medic dacă e posibil să ajungă la o vîrstă foarte înaintată.

—   Nu-i exclus, spune medicul. Aveţi un organism sănătos. Fumaţi încă?

—   Niciodată n-am pus ţigară în gură.

—   Poate consumaţi alcool?

—   Niciun strop!

—   Femeile vă plac?

—   Demult am încheiat acest capitol.

—   Bine, omul lui Dumnezeu, atunci la ce să ajungi la o vîrstă înaintată?

—   Puteţi, spune medicul pacientului, să-mi spuneţi greutatea dumneavoastră corporală maximă înregistrată pînă acum?

—   Pe cînd locuiam la ţară, am avut timp de cîteva luni de zile chiar nouăzeci şi cinci de kilograme!

—   Dar cea mai scăzută?

—   Trei kilograme şi jumătate!

—   Aş dori să vă prescriu o reţetă, dar nu-mi găsesc sti­loul!

—   Domnule doctor, este încă la subţioara mea!

După ce a completat cîteva date într-un registru, medicul priveşte la pacient:

—      Deci_, ai reţinut. Începînd de mîine nu tu alcool tutun, restaurant, teatru, nici măcar cinematograf.

—   Şi ce-am să mă fac, domnule doctor? Chiar, ce voi face?

—  Vei face economii, ca să-mi plăteşti ultima notă, rămasă neonorată!

La o policlinică de cartier a fost repartizat un medic nou, proaspăt absolvent. Auzind această ştire de ultimă oră, madam P, o bolnavă închipuită, care şi-a petrecut jumătate din viaţă căutîndu-se prin instituţiile sanitare, iar cealaltă parte povestind aceste lucruri, a îmbrăcat repede o rochie şi a fu­git la consult. Obţinînd un număr de ordine, ea a pătruns în camera de aşteptare, unde a dat peste un bărbat necunoscut, îmbrăcat în alb.

—  Să vedeţi, domnule doctor, a început madam P, să-şi spună necazurile:

—   Dar staţi...

—   Vă rog, lăsaţi-mă să vorbesc. Dacă nu vă. relatez amă­nunţit şi în ordine cronologică toate simptomele, nu o să în­ţelegeţi mare lucru şi este...

—   Dar să vedeţi, doamnă!... încearcă să spună ceva bărba­tul în alb.

—   Vă rog, încă odată, domnule doctor! Trebuie, orice s-ar întîmpla, să mă ascultaţi cu răbdare. De aceea medicii de pînă acum n-au putut să mă ajute, deşi, de ce să n-o re­cunosc, erau şi oameni pricepuţi printre ei. Deci, pentru a putea să-mi daţi un diagnostic ştiinţific, unde orice greşeală să fie exclusă, aveţi datoria să-mi ascultaţi cu băgare de seamă relatarea. Cum vă spuneam...

După o jumătate de ceas, în timp ce madam P. a vorbit într-una, iar bărbatul în alb a tăcut resemnat, ea întreabă:

—   Ei, ce părere aveţi, domnule doctor? Ce să fac?

—   La fel ca mine, să aşteptaţi să vină medicul cel nou. Eu sunt de la „Lactate", de alături, şi vreau să-l întreb dacă se abonează la lapte!

Alt bolnav închipuit, pacient care chinuia medicii pe o rază de cîţiva kilometri în jurul locuinţei sale, om în vîrstă, a au­zit că la o policlinică de cartier s-au efectuat cîteva transferuri. Folosind acest minunat prilej, bătrînul se înfiinţează la consult. Noul medic, un om mai tînăr, l-a ascultat cu răb­dare, apoi i-a spus:

—   Simptomele expuse contrazic diagnosticul pe care încer­caţi să-l daţi dumneavoastră înşivă!

—   Domnule doctor, a răspuns pacientul înţepat. Vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar găsesc deplasat faptul că un medic atît de tînăr ca dumneata îndrăzneşte că contrazică un pacient atît de vechi ca mine!

—   Văd foarte prost, domnule doctor. Să iau sticle mai tari?

—   Nu-ţi trebuie sticle mai tari, ci mai puţine!

După ce a consultat pacientul, renumitul me­dic X a spus:

—  Această protuberanţă, situată în mijlocul capului, este un semn sigur al unei stări nervoase excesive...

— Aveţi dreptate, domnule doctor. Cucuiul pe care îl ve­deţi mi l-a făcut ieri nevastă-mea, la nervi, cu ajutorul cozii de mătură!

Doctorul termină consultul şi ridică capul satisfăcut: ,

—   Nu-i de mirare că nu aveţi niciun apetit, după masa co­pioasă pe care povestiţi că aţi servit-o la prînz. Două porţii zdravene de friptură de porc, salată, pîine, fructe şi-n final trei felii de tort de ciocolată! Ce mai vreţi?     

—   Bine, bine, domnule doctor, dar asta nu înseamnă nimic! Nu uitaţi că n-aveam apetit nici în momentul cînd m-am aşezat la masă!

Doamna, trecută de prima tinereţe, conducea maşina cu des­tulă nesiguranţă. La o curbă, luînd virajul prea scurt, e arun­cată într-o prăpastie, nu prea adîncă. Internată la spital, proaspăta pacientă este consultată de un medic, care-i dictează asistentei:

—   Fractură de coaste, entorsă la glezna dreaptă, leziuni ale pielii... Ce vîrstă aveţi, doamnă?

—   Douăzeci şi cinci! — gemu doamna.

—   ...şi grave tulburări de memorie, a dictat în final me­dicul.

Cazul pacientului era deosebit de complicat. Medicul curant a cerut sprijinul unor colegi, printre care şi al unui specialist de renume mondial. După terminarea consultului, medicii se întîlnesc într-o cameră separată.

—   Ce părere aveţi? întreabă medicul curant.

—   Împotriva acestei bizare boli —  îşi dă părerea marele specialist, ştiinţa nu cunoaşte decît două metode; dar ce este trist, e că niciuna dintre ele nu ajută la nimic!

P48