Trei milenii de umor (55)

—        Auzi ce zice Nelu? Că se poate stabili vîrsta cocoşilor după dinţi.

—       Bine, dar cocoşii n-au dinţi.

—        Nu după dinţii cocoşilor, ci după dinţii lui!

—        Ionele, e ora cinci şi a sosit timpul sa mergem la dentist. Avem oră reţinută.

—        Nu, nu vreau. Mi-e frică!

—       E, asta-i! De ce să-ţi fie frică doar nu-ţi face nimic!

—        Cum ai spus? Nimic? Atunci la ce să mai merg?

Trei milenii de umor (54)

Directorul este chemat de către minister la telefon. Medicul de serviciu îl caută, dar nu-l găseşte. Peste un ceas, negăsindu-l defel, medicul dă alarma. Întreg personalul spitalului îşi caută directorul, dar eforturile lor sunt zadarnice. În parc, un asistent medical răscoleşte nişte tufişuri de tisă. Un nebun îl bate pe umăr:

—   Ia vedeţi ce este cu bărbatul pe care l-am închis în „rezer­vaţia” mea! Parcă e turbat sau chiar nebun! Auzi ce susţine încontinuu? Că el ar fi director!

Trei milenii de umor (53)

—   Mă doare măseaua de-mi ies din minţi. Am încercat toate medicamentele dar...

—   Chiar toate? Mă îndoiesc. Eu cunosc o rădăcină. Dacă o ţii în mînă îţi trece durerea de măsele, parcă ţi-ar lua-o cineva...

—   Ce tîmpenie! Fugi de aici cu superstiţiile acestea băbeşti!

—   Greşeşti! E vorba de rădăcina dintelui bolnav! Ce zici?

Trei milenii de umor (52)

Un milionar american a înghiţit un os de peşte. Sufocîndu-se, a fost transportat la clinica unui vestit internist. Salvîndu-1 de la moartea prin sufocare, medicul i-a spus:  

—   O.K. Am terminat! Cum? Onorariul? Să-mi daţi a treia parte din suma pe care aţi gîndit-o pe cînd aveaţi încă osul de peşte în gît!

Trei milenii de umor (51)

—   Nu-mi place starea dumneavoastră generală! Vă sfătuiesc ca să încetaţi a bea, a fuma, a mesteca tabac şi mai ales a pierde nopţile. De acum înainte să fiţi la ora nouă în pat, căci alt­fel nu mai garantez...

—  Opriţi-vă! Opriţi-vă, domnule doctor! Îmi ajunge cît mi-aţi spus. După spusele dumneavoastră, pricep că sunteţi înţeles cu soţia mea!

Trei milenii de umor (50)

Medicul consultă pacientul şi spune cu voce tare:

—   Deci febră, dureri în gît, dureri de cap, frisoane, stare ge­nerală proastă! Ei, ce ne facem? Ce ne facem?

—   Poate, sugerează pacientul, poate mergem împreună la alt medic?

Trei milenii de umor (49)

Examinînd picioarele pline de vînătăi ale pacientului, medi­cul l-a întrebat:

—   Sunteţi probabil sportiv. Ce sport practicaţi?

—   Nici vorbă de aşa ceva, domnule doctor. Joc doar tabinet şi partenerul meu, un om destul de nervos, îmi face semne discrete pe sub masă.

Trei milenii de umor (48)

Dialog la azilul de bătrîni. Medicul îl bate pe umăr pe un pensionar:

— Te rog să primeşti felicitările mele. Ai o sănă­tate de fier şi vei atinge cu bine vîrsta de optzeci şi cinci de ani.

— O, domnule doctor! Dar eu am deja optzeci şi cinci de ani!

— Ei vezi? Nu ţi-am spus eu? Ai şi ajuns la optzeci şi cinci de ani. Felicitări!

Trei milenii de umor (47)

Parisul de la sfîrşitul secolului al XVII-lea, noaptea pe rue Vieille-du-Temple. O umbră se desprinde din întuneric şi sună prelung la uşa unui medic, vestit tămăduitor în întreg cartierul. Undeva, sus, se deschide un oblon:

 —   Ce vrei în miez de noapte?

 —   Ajutor! Ajutor urgent!

 —   In ce problemă?

 —   Într-o problemă de onoare.

 —   Atunci, răspunde vocea de sus, du-te la un medic de onoare!

Trei milenii de umor (46)

Papa Pius al Xl-lea a primit o delegaţie de femei din SUA. La plecare, o americancă a dorit să-i sărute mîna. Conducă­torul bisericii catolice a întrebat-o:

—   Mai doreşti ceva, fiica mea?

—   Da, aş dori o fotografie a Eminenţei Voastre.

—   Iată, o bună creştină!

—   N-aţi vrea să-mi daţi şi un autograf?

Papa s-a încruntat, dar s-a executat.

—   Doreşte Eminenţa Sa să-mi dăruiască şi pana cu care s-a iscălit?

—   Doresc! Doresc să-ţi ofer şi călimara, masa de scris, can­delabrul, numai tronul meu nu, căci se pare că şi pe el ai dori să-l duci în SUA!

Trei milenii de umor (45)

Trupele revoluţionare conduse de Bem au înconjurat Me­diaşul. Aflată într-un loc strategic de importanţă vitală, o companie era decimată de obuzele inamicului. Maiorul care comanda compania a trimis un curier călare la cartierul ge­neral, ca să-l întrebe pe Bem ce-i de făcut. Răspunsul eminen­tului militar a fost:

—   Spune-i maiorului să rămînă în acel loc cu compania pînă va mai avea doar doi oameni. Atunci unul va apăra poziţia, iar cel de-al doilea o să-mi aducă trista veste!

Trei milenii de umor (44)

    Talleyrand era un gurmand care ştia să-şi satisfacă plăcerile cu mult rafinament. Într-o seară, după o cină copioasă, bu­cătarul i-a spus cu vocea înecată de emoţie:

—   Excelenţa Voastră, sunt îngrozit. Am auzit că peste cîteva zile, adică la 6 iunie, va fi sfîrşitul lumii!

—   Asta n-ar fi prea grav! a rîs Talleyrand. Dar cine are să-mi gătească mie pe 7 iunie?!

Napoleon avea o stimă deosebită pentru ministrul său de ex­terne, Talleyrand. Într-o discuţie l-a întrebat:

—   Se spune despre dumneata că eşti regele discuţiilor euro­pene. Cum ţi-ai cîştigat acest titlu? Ce-ai făcut?

—   Eu vorbesc numai atunci cînd am ce spune, a răspuns ministrul.

Trei milenii de umor (43)

Lui Friedrich cel Mare îi plăceau audienţele, dar dădea răs­punsuri foarte scurte şi la subiect. Odată, soţia unui ofiţer i-a solicitat atenţia.

—    Majestate, soţul meu mă înşală!

—    Acest lucru nu mă priveşte!

—    Dar el înjură şi persoana Majestăţii Voastre!

—    Acest lucru nu vă priveşte!

Trei milenii de umor (42)

Nebunul curţii princiare din Urbino s-a amuzat săptămîni întregi batjocorind un nobil, greoi la minte, lipsit de spirit şi mai ales irascibil. Vrînd să scape de nebun, nobilul a angajat un spadasin, care urma să-l ucidă pe incomodul adver­sar. Nebunul curţii, prinzînd de veste, l-a anunţat pe prin­cipe de intenţia criminală a irascibilului nobil.

— Nu-ţi fie frică, l-a liniştit principele. Dacă vei fi omorît de oamenii lui, voi face, la rîndul meu, ca nobilul să-şi piardă şi el viaţa.

—     Sire, a intervenit nebunul, n-ar fi bine mai să începem cu el?

Trei milenii de umor (41)

Examen de anatomie pe la începutul secolului nostru. Stu­dentul s-a dovedit destul de slab pregătit. Profesorul, un om cu suficient umor, îl tatonează:

—   Ce faceţi dacă o explozie aruncă pe cineva în aer? Studentul tace, dar urmăreşte cu privirea ceva aflat ipotetic deasupra capului examinatorului. Acesta îşi pierde răbdarea:

—    Ei ce faceţi? Nu răspundeţi?

—    Aştept să cadă jos!

—    Dacă eu, pentru acest răspuns, v-aş da un picior ad posteriore, ce muşchi s-ar pune în mişcare?

—    Muşchiul mîinii mele drepte, domnule profesor!

Trei milenii de umor (40)

     Pierre Chirac era un om de spirit şi a dovedit acest lucru chiar în ultimele clipe ale vieţii sale. Culcat pe spate, încon­jurat de amici şi de membrii familiei, medicul Chirac s-a tra­tat pe sine însuşi ca pe o persoană străină. Apucîndu-şi stînga cu mîna dreaptă, el a început să-şi ia pulsul. După cîteva momente, a spus cu voce tare:

       —    Am fost chemat prea tîrziu. Bolnavul se află în comă. Aici nu mai am ce face! Adio!

Trei milenii de umor (39)

Soţia unui prieten i-a solicitat părerea lut Victor Babeş asu­pra diferenţei dintre reumatism şi gută. Eminentul bacteriolog i-a răspuns:

—    Stimată doamnă, deşi am păşit în afara specialităţii mele, îndrăznesc să fac o comparaţie plastică pentru ca să mă pu­teţi înţelege: dacă cineva v-ar prinde gingaşul dumneavoastră picioruş într-o menghină de oţel şi ar strînge pînă vă doare, aceasta ar fi reumatismul. Dacă braţul menghinei este strîns cu încă cîteva învîrtituri în plus, atunci obţineţi senzaţia de gută!

Trei milenii de umor (38)

În anul 1726 abatele Rene Aubert de Vertot a predat la tipar lu­crarea „Histoire des Chevaliers de Rhodes", care fiind tra­dusă şi apărînd în limba germană, a fost prefaţată de Fr. Schiller. Această operă a stat apoi la baza poemului „Der Kampf mit dem Drachen". Abatele, cînd a început scrierea lucrării, avea puţine date istorice despre subiectul tratat, dar acest lucru nu l-a deranjat şi, fară să aştepte informaţiile cerute, şi-a terminat cartea în care vorbea de cucerirea cetăţii Rodos de către turci. După apariţia cărţii a primit şi datele cuvenite. Abatele Vertot a spus:

—  Îmi pare rău, dar eu mi-am terminat asediul cetăţii! Fapt care l-a făcut pe D’Alembert să spună la 19 ianuarie 1761 în plină şedinţă a Academiei Franceze:

—    Un oarecare istoric a descris cucerirea unei cetăţi oarecare!

Trei milenii de umor (36)

Luchian era nervos în timpul lucrului. Într-o zi l-a văzut pe un elev de-al său cu o ţigară în mînă şi l-a întrebat:

—    Ce vrei să faci cu această stranie pensulă?

Tînărul nu şi-a pierdut cumpătul şi a răspuns:

—    Să pictez nori, maestre!

Trei milenii de umor (35)

Renoir împlinise respectabila vîrstă de şapte decenii şi a fost vizitat de amicul său, Aristide Maillol. Discutînd despre artă, vizitatorul, care avea pe atunci cincizeci de ani, a spus:

—    Visul visurilor mele este să modelez o fată între şaisprezece şi douăzeci de ani, aşa cum mi-o închipui eu.

—    Ţelul meu, a răspuns Renoir, a fost mereu altul: cum aş putea picta un şervet alb...