Trei milenii de umor (55)

—        Auzi ce zice Nelu? Că se poate stabili vîrsta cocoşilor după dinţi.

—       Bine, dar cocoşii n-au dinţi.

—        Nu după dinţii cocoşilor, ci după dinţii lui!

—        Ionele, e ora cinci şi a sosit timpul sa mergem la dentist. Avem oră reţinută.

—        Nu, nu vreau. Mi-e frică!

—       E, asta-i! De ce să-ţi fie frică doar nu-ţi face nimic!

—        Cum ai spus? Nimic? Atunci la ce să mai merg?

—   Nicule dragă, gustă măcar odată. Azi n-am lăsat-o pe bunica să gătească, eu însămi am preparat supa. Hai, gust-o! Dacă n-o mănînci, să ştii c-o dau bătrînului, care ne vizitează în fiecare zi...

—       Bravo, mamă! Aşa cel puţin scapi precis de el!

Dimineaţă de iarnă. Tăticu îl scoală pe Ionel. Acesta îi spune:

—     O! Ce păcat că m-ai sculat. Visam că mi-ai dat o bancnotă de o sută dc lei şi plecam tocmai spre cofetărie...

—       Bine Ionele, pentru că eşti un băiat harnic, şi te scoli devreme, poţi să păstrezi bancnota...

Sandu a intrat în vacanţa de iarnă. Tatăl, ca să-l distreze dar să-l şi cultive, l-a dus la Ateneu. Concerta un renumit dirijor de peste hotare. În pauză, Sandu îl întreabă pe părintele său:

—        Nu înţeleg! De ce omul acela chel o lovea mereu pe femeia care cînta?

—        O, scumpule! N-o loveşte. E dirijorul orchestrei iar cu be­ţişorul el arată măsura!

—      Bine, bine, dacă n-o bate, atunci de ce ţipă femeia atît de tare?

Tatăl răsfoieşte ziarul, iar Fănel frunzăreşte o enciclopedie. După o vreme cel mic zice:

—   Tăticule sînt nedumerit

—     Dar ce s-a întîmplat? — răspunde distrat tatăl.

—     Eu ştiu că oamenii se bat, lupii se bat, păsările se bat, dar florile de ce s-ar bate?

—     Ce prostie mai e şi asta, ridică capul, de data aceasta tatăl. Florile nu se bat.

—     Atunci cum a fost posibil războiul rozelor?

Micuţa Maria vizitează cu educatoarea grădina zoologică şi se opresc în faţa hipopotamului.

—     O, domnişoară, totuşi, hipopotamul este urît!

—  Acest lucru nu are importanţă, fetiţa mea, spune visătoare, educatoarea, o fată bătrînă. Dacă e bun şi ascultător şi are inimă curată şi încercată, totul e în regulă!

—     Gigele, vreau să te întreb şi eu ceva. De ce duce cîinele osul în gură?

—     De ce? Fiindcă n-are mîini!

—     Fănică, ce-i cu nodul acesta la batista ta?

—      E făcut de mămica, ca sa nu uit să las un bileţel la mătuşa-mea

—     Şi l-ai lasat?

—     Da de unde. A uitat mămica să mi-l dea.

—      Alecule, ce faci singur? Unde ţi-e fratele, doar veşnic eraţi împreună?

—     E la spital!

—     Dar ce-a păţit?

—     Am pariat care dintre noi se poate apleca mai mult în afara ferestrei. Stăm la etajul întîi. El a cîştigat.

Bunicul o întreabă pe cea mai mică dintre nepoate:

—    Emilia, e adevărat că tu mai crezi încă în berze?

—     Da, răspunde Emilia, eu mai cred în berze, dar Maria sora mea cea mai mare, nu trebuia să creadă în ele!

Mihăiţă se joacă în sufragerie. Tata se reîntoarce de la ma­ternitate şi-i spune copilului:

—      Mihai, bucură-te. Ai căpătat o soră mica şi drăguţă!

—     Tata, spune Mihăiţă, ridicînd capul şi privindu-l serios, dar mamei i-ai spus acest lucru?

Nepoata din provincie a venit la rude. Mătuşa îi încredinţează nepoatei copilul ca să-l plimbe în parc. La întoarcerc, mama se repede să-şi sărute unica şi scumpa odraslă. Ridică grătarul căruciorului şi dă un ţipăt.

—      Acesta nu-i copilul meu!

—      N-ai spus tanti, zice nepoata cu mult calm, să-l schimb dacă se udă?

—      Tată ce înseamnă de fapt „consecvent"?

—      Consecvent, dragul meu, înseamnă: azi aşa şi mîine aşa şi nu azi aşa şi mîine aşa!

—      Fiul nostru iţi seamănă din ce în ce mai mult pe zi ce trece, spune ea.

—    Ce ţi-a mîncat de prin cămară? — întreabă el calm. Sau te pomeneşti că nu-şi curăţă pantofii?

 

 

—       Tată este adevărat că unele animale primesc în fiecare an cîte o blană nouă?

—      Unde ai auzit asta?

—      Am învăţat la şcoală...

—      Este adevărat. Dar te rog nu mai povesti acest lucru, că te aude mama!

P54