Invrednicire (13)

Aritmetică

Cine eşti şi ce vrei? am strigat fără glas

Cum ai venit şi pe unde ai pătruns?

Cu tine vorbesc, mă auzi? Spune!

De când eşti aici, şi de ce până azi

nu te-am simţit şi nu m-am înspăimântat?

Eu sunt stăpânitorul acestei lumi, mi-a răspuns.

Cu tine am fost din chiar clipa când unu al tatălui

plus unu al mamei, au început să facă

unu al tău şi totodată trei al vostru.

Atunci am pătruns, profitând de confuzie,

căci pentru mine unu şi cu unu, în lumea aceasta,

întotdeauna au făcut şi o să facă doi.

Am fost cu tine fără ca tu să ştii

atunci când te-ai uitat prima dată la sânii femeii

întrebându-te de ce te furnică degetele să-i atingi.

Când ai minţit, întâi de teama pedepsei, apoi

pentru că ţi-a fost mai simplu aşa, 

neadormit cu tine am fost,

ezitările între palme strivindu-ţi-le.

In locul tău, biet naiv, am strigat Evrika

şi am cerut să ţi se dea un punct de sprijin

ca să ridici întreg pământul cu o singură mână.

Eu, nimeni altul, am fost acela care ţi-a şoptit

cu ce viteză călătoreşte lumina în vid şi cât de mulţi

atomi se găsesc într-un gram de carbon.

Eu, numai eu, ţi-am deschis urechile şi ochii

ca să asculţi muzica sferelor şi să priveşti

înflorirea mortală a supernovelor.

Oh, cât de mult ţi-au plăcut toate astea...

Cum ai fi putut aşadar să mă simţi? Cum?

Dar pleacă! i-am strigat îngrozit, cu glasul abisului,

pleacă, minciunile nu mai vreau să ţi le ascult.

Nu doar ce-ai vrut tu am făcut în chinuita mea viaţă.

Căci am iubit, şi asta nu e de la tine,

am suferit şi tu nu ştii ce este suferinţa,

am plâns şi lacrimile, ademenitorule,

dintr-un izvor de care ţie îţi e groază izvorăsc.

Hai, pleacă, nu mai suport să te văd!

E prea târziu, mult prea târziu, mi-a răspuns.

Venit-a vremea pentru socotit - şi nu eu mă ocup de asta,

dacă unu al tău şi unu al meu, împreună

fac zero sau infinit - altă variantă nu este.

Raul Baz, 04.05.2014