Credinciosul moale

Există un soi de credincioși care au darul de a te aduce în pragul infarctului prin felul în care pun problemele. Pe mine nu mă deranjează să am dispute pe teme de credință, de multe ori îmi fac o reală plăcere. Dar dacă mi se întâmplă să dau peste câte unul de soiul respectiv, îmi vine să-mi iau lumea-n cap. Norocul e că, mai ales de când nu mai am viață socială, dau tot mai rar peste ei. Dar ce face, în fond, un astfel de om? Răspunsul este uimitor de simplu: se lasă moale. De aia o să mă refer la cei de genul lor cu apelativul "credincioșii moi". 

Intr-o discuție cu credinciosul moale, argumentele tale sunt combătute cu un îndemn, rostit sau exprimat prin gesturi și mimică: "nu căuta dreptatea, fii credincios și nu mai cerceta". Vine vorba, să zicem, de o scenă din Vechiul Testament - una complet absurdă, irațională, de genul celei din Cartea a patra a Regilor, Cap2, Versetele 23 si 24:

23. De acolo s-a suit la Betel (e vorba de Elisei). Si pe când mergea pe drum, niste băiețași au ieșit din cetate și și-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: "Suie-te, pleșuvule! Suie-te, pleșuvule!"

24. El s-a întors să-i privească si i-a blestemat in Numele Domnului. Atunci au ieșit doi urși din pădure și au sfâșiat patruzeci și doi din acești copii.

Ei bine, credinciosul moale nu vede nimic nelalocul lui în scena asta de groază. El se gândește la un singur lucru: asta a fost voia Domnului. Dacă începi să-i explici că poate nu i-ar fi convenit ca printre cei 42 de copii sfâșiați de urși să fie și copilul lui, îți dă, cu un zâmbet specific, indescriptibil, replica din Cartea lui Iov: "Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat". Nu ai nicio șansă în fața acestei atitudini, pentru că ea exclude complet orice recurs la raționalitate. Credinciosul moale stă în defensivă, te privește și așteaptă argumentele tale cu un fel de voluptate a martiriului - pentru că el, în acele clipe, se vede un fel de nou apostol, care face față, prin puterea credinței, hegemonului. Iți răspunde la tot ce zici, dar niciodată prin ceva logic, printr-un argument valabil, ci exclusiv prin citate din Biblie sau, atunci când nu îi vin în minte ori pur si simplu nu le găsește, prin îndemnuri: "nu mai spune așa ceva, n-ai tu de unde să știi, fii smerit și Domnul o să te lumineze, pentru că te iubește". In regulă, poți fi de acord că e bine să fii smerit. Totuși, chestia cu cei 42 de copii nu devine OK dacă tu te smerești. Ești un om al zilelor noastre, ai făcut fizică și matematică în școală, ai aflat de mic că pământul se învârte în jurul soarelui și că cerul nu e un fel de fund de acvariu, cum credeau oamenii din vremurile vechi, ești un om educat, cu mintea deschisă, și citești năzbâtiile din Cartea Regilor cu uimire. Vrei să afli cum se împacă ce scrie acolo cu ideea de iubire, de iertare etc. Și dacă ai la îndemână un credincios autentic, din ăia care cred fiecare virgulă din ce scrie în Biblie, sigur că-l întrebi pe el, închipuindu-ți că fiind credincios, a și studiat chestiuni precum cea cu urșii, tocmai pentru a le putea da replici necredincioșilor dacă s-ar întâmpla să-l întrebe. Ei bine, credinciosul moale nu are niciun fel de răspuns de genul pe care tu îl astepți, adică unul care să-ți furnizeze o explicație, măcar ceva de genul "Domnul știa că acei 42 de copii vor deveni, peste câțiva ani, criminali odioși". El știe una și bună: ce scrie acolo e adevărat de la început și până la sfârșit, numai că foarte multe noi nu le putem înțelege cu mințile noastre limitate. Dacă Domnul a hotărât ca doi urși să sfâșie 42 de copii pentru că au râs de Elisei, înseamnă că așa a trebuit, pentru că Domnul ne iubește si nu face nimic care să nu fie bine. Un bine, desigur, mai înalt decât acela ca omul să se bucure de copilul lui. 

Problema e că ajungând în punctul în care devine clar că nu vei obține de la credinciosul moale niciun argument, începi să te cam enervezi. Ințelept ar fi să te stăpânești și să-i spui "pa". Dar necuratul, care nu scapă niciun prilej să-ți facă rău, te îndeamnă să mai stai și să mai combați. Așa că îi mai zici credinciosului moale câte ceva, constați că asta nu-l clintește cu nimic, așa că poate ridici tonul. Credinciosul moale nu-și iese din fire, se uită la tine și zâmbește, dându-ți impresia că și dacă ar fi să-i turtești mutra, tot nu s-ar enerva și ar continua să stea în defensivă, zâmbind cu zâmbetul acela enervant. Fapt e că dacă-ți zice "nu te enerva, asta nu e de la Domnul, roagă-te în gând și-ți trece", asta te enervează și mai tare. Incă mai ai posibilitatea să-i spui "pa" și să te duci la ale tale, dar.... mai încerci ceva. Îi pui întrebări de genul "cum poți să dai în ghearele urșilor niște copii nevinovați, care nici n-au apucat să păcătuiască cine știe ce?". La care credinciosul moale îți zice "nu mai cerceta, crede și o să te mântuiești", așa încât îți ieși din fire cu adevărat și îi zici ceva de genul "băi, tu ești un cretin, unu' ca tine chiar nu credeam că poate să existe". Ei bine, știți ce face credinciosul moale în situația asta? Iși face cruce și-ți zice, privindu-te cu același zâmbet: "o să mă rog pentru tine". 

Vă asigur că nu există un mod mai cumplit de a fi scos din minți decât ăsta. Ceva mai iritant chiar nu cunosc. Așa că nu pot decât să vă dau un sfat: feriți-vă de credincioșii moi.