Există un soi de credincioși care au darul de a te aduce în pragul infarctului prin felul în care pun problemele. Pe mine nu mă deranjează să am dispute pe teme de credință, de multe ori îmi fac o reală plăcere. Dar dacă mi se întâmplă să dau peste câte unul de soiul respectiv, îmi vine să-mi iau lumea-n cap. Norocul e că, mai ales de când nu mai am viață socială, dau tot mai rar peste ei. Dar ce face, în fond, un astfel de om? Răspunsul este uimitor de simplu: se lasă moale. De aia o să mă refer la cei de genul lor cu apelativul "credincioșii moi".
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta ursi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ursi. Afișați toate postările
miercuri, 14 mai 2014
duminică, 29 decembrie 2013
Mici intamplari cu animale (181)
La
o goană de urşi, după cum îi era datoria, conducătorul a atras atenţia
vînătorilor că nu au voie să tragă în urs mic, sub doi ani, şi nici în ursoaice
cu pui. Era necesară această avertizare, mai cu seamă fiindcă printre noi se
găseau şi doi vînători, vechi de altfel, dar pentru prima dată la urşi. „Nu vă
pierdeţi capul. Vedeţi în ce trageţi!"
sâmbătă, 2 martie 2013
Adevăraţii stăpâni ai Germaniei
Cobor în bucătărie, încă puţin buimac după somnul cam scurt. Cadavrul e acolo - mai precis ceea ce a mai rămas din el după ce aseară l-am rupt în bucăţi şi l-am mâncat. Văd doar câteva ciolane, nişte resturi de piele, cuşca pieptului cu coastele aproape complet descărnate şi mă gândesc „ah, ce bunătate de oase, ce resturi apetisante, cum le-ar mai fi mâncat el Rax, în iarba curţii de la Sinaia”. Aici însă, toate sunt cu susu-n jos. Am doi câini care n-au voie să mănânce oase, ci doar anumite grăunțe pentru vârsta fiecăruia, care conţin minerale şi vitamine în proporţii stabilite ştiinţific şi care, mare atenţie, sunt de la o anumită firmă şi nu de la alta. Mă uit peste gard - nu văd niciun câine comunitar, niciun dulău cu cicatrici pe bot, dar cu ochii blânzi şi înfometaţi. Nu găseşti aşa ceva oricât ai umbla. Departe, în zare, se zăreşte liziera pădurii din marele parc hanovrez prin care aleargă nemţii ca turbaţi, întru păstrarea condiţiei fizice şi a sănătăţii. Mă gândesc că nici acolo nu e în ordine - oricât ai umbla printre arbori şi tufe, nu vei întâlni fiinţele fără de care pădurea, pentru mine, nu mai e pădure: un lup hămesit, un urs, o vulpe costelivă. Nimic, doar păsări legănate, cu tălpi portocalii.
marți, 21 august 2012
Mici intamplari cu animale (73)
Copaci „însemnaţi" de urşi
În unele ţări din apusul Europei,
unde se înmulţesc peste capacitatea de hrană pe care o oferă pădurile arhicultivate, cerbii aduc pe alocuri
daune mari silviculturii: cojesc coniferele. Ei sfîşie cu dinţii şi mănîncă coaja; copacul se usucă sau se degradează. Tocmai de aceea m-am mirat cînd, trecînd printr-o pădure întinsă de molid, am găsit un copac tînăr cu coaja sfîşiată. Cu toate că era primăvară, cînd mai găseşti copăcei şi tufe cojite de cerbii şi căpriorii care îşi curăţă coarnele de moţ, era evident că nu aceasta e pricina
cojirii. Copacul, deşi tînăr, era prea gros ca să fi putut fi folosit ca răzătoare de coarne, apoi lipseau fîşii lungi de coajă, vădit sfîşiate de sus în jos.
joi, 2 august 2012
Mici intamplari cu animale (62)
Într-un
loc unde se obişnuia să
se pună hoit pentru urşi,
în
Muntele Dandar de la Gheorghieni, împuşcasem
ursul pentru care aveam autorizaţie.
Din hoitul de cal rămăsese
aproape jumătate nemîncat. Locul era rău
şi departe de cabana de pe Bucin, aşa
că nu puteai intra cu carul. N-am mai adus ursul întreg, ci I-am jupuit pe
loc, luîndu-i
numai capul şi pielea. Trupul l-am îngropat lîngă
hoitul de cal, l-am acoperit cu cetini, cu glii, cu bolovani. Nu mai era cazul
să împuşcăm
urs în
toamna aceea. Totuşi am mai trimis paznicul
să controleze dacă
mai vin urşi, ca să
aflăm după
urme de ce mărime sînt şi
cîţi se mai ţin
pe acolo. Omul a constatat că chiar în prima noapte a venit
un urs mare şi, în loc să
mănînce din hoitul de cal, s-a ospătat
din cel al ursului. Paznicul a îngropat
şi mai adînc şi
a îngrămădit
şi mai mulţi
bolovani pe ceea ce rămăsese
din ursul împuşcat.
Peste două zile a găsit
mormîntul
ursului... violat şi urmele a doi urşi
care s-au hrănit bine acolo. Numai după
ce n-a mai rămas nimic din cadavrul semenului lor, au trecut
urşii, în alte nopţi,
la hoitul de cal. Găsiseră mai
proaspătă
carnea de urs şi, probabil, mai bună.
Adevărat că
ursul împuşcat
era îmbrăcat
în
grăsimea de toamnă,
iar bietul cal fusese vîndut
de slab şi răpănos
ce era.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
luni, 30 iulie 2012
Mici intamplari cu animale (61)
În noaptea de 18 mai 1944, o poieniţă din hotarul Avrigului, ţinînd de Munţii Făgăraşului, a fost teatrul
uneia dintre tragediile care se petrec în singurătăţile munţilor şi despre care noi luăm atît de rar cunoştinţă. Administratorul terenului de vînătoare, voind să dea prilej unui oaspe să împuşte un urs, a pus un hoit
de cal. Hoitul a fost curînd aflat de urşi şi paznicul a constatat că umblau la el trei exemplare: un urs foarte mare, unul cu ceva mai
mic şi al treilea tînăr.
vineri, 30 martie 2012
Ursul baltat
Spuneam, intr-un post mai vechi, ca am avut diverse experiente si intalniri cu ursii. Iata ca nici n-am scris bine si, mergand cu Maria la plimbare, am dat peste un urs. Unul baltat, dupa cum se vede:
duminică, 25 martie 2012
Cu Mihai Tanasescu la groapa de gunoi
Vad in presa stirea bomba: Mihai Tanasescu a fost numit vicepresedinte al BEI (Banca Europeana pentru Investitii), in locul unui grec pe nume Plutarchos Sakellaris. Mare lovitura de imagine pentru Romania (asa cred eu, daca gresesc nu e nicio paguba). Daca scriu despre asta nu e nici pe departe pentru ca m-ar fi apucat niscai frisoane patriotarde, ci pentru ca mi-am adus aminte de o intamplare cu ursi in care a fost implicat Mihai Tanasescu.
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
17:41
Etichete:
Cariera,
Christine,
Constantinescu,
Economat,
groapa de gunoi,
Iliescu,
Isarescu,
Liliana,
Mihai Tanasescu,
PDSR,
PSD,
Sinaia,
ursi
Românul ca ursul
Probabil de la întâmplările cu animale pe care le mai postez aici, m-am adus aminte de urșii din viața mea. Și au fost câțiva, unii în vis, alții în realitate. O să povestesc despre ei în mai multe posturi.
Primul de care-mi aduc aminte a apărut într-o seară la noi în curte. Era o ursoaica însoțită de doi ursuleți.
Primul de care-mi aduc aminte a apărut într-o seară la noi în curte. Era o ursoaica însoțită de doi ursuleți.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)