Adevăraţii stăpâni ai Germaniei

Cobor în bucătărie, încă puţin buimac după somnul cam scurt. Cadavrul e acolo - mai precis ceea ce a mai rămas din el după ce aseară l-am rupt în bucăţi şi l-am mâncat. Văd doar câteva ciolane, nişte resturi de piele, cuşca pieptului cu coastele aproape complet descărnate şi mă gândesc „ah, ce bunătate de oase, ce resturi apetisante, cum le-ar mai fi mâncat el Rax, în iarba curţii de la Sinaia”. Aici însă, toate sunt cu susu-n jos. Am doi câini care n-au voie să mănânce oase, ci doar anumite grăunțe pentru vârsta fiecăruia, care conţin minerale şi vitamine în proporţii stabilite ştiinţific şi care, mare atenţie, sunt de la o anumită firmă şi nu de la alta. Mă uit peste gard - nu văd niciun câine comunitar, niciun dulău cu cicatrici pe bot, dar cu ochii blânzi şi înfometaţi. Nu găseşti aşa ceva oricât ai umbla. Departe, în zare, se zăreşte liziera pădurii din marele parc hanovrez prin care aleargă nemţii ca turbaţi, întru păstrarea condiţiei fizice şi a sănătăţii. Mă gândesc că nici acolo nu e în ordine - oricât ai umbla printre arbori şi tufe, nu vei întâlni fiinţele fără de care pădurea, pentru mine, nu mai e pădure: un lup hămesit, un urs, o vulpe costelivă. Nimic, doar păsări legănate, cu tălpi portocalii.

În toată Germania e linişte, omul a rezolvat problema animalului. De curând a murit şi ultimul urs care mai trăia pe aceste binecuvântate meleaguri. Aşa că stau şi mă uit la bunătatea de oase rămase după masa de aseară şi mă cuprinde tristeţea matinală. Iau oasele şi le arunc în sacul negru, destinat resturilor alimentare. Marţi o să-l scot în faţa casei, aşa cum e regula pe-aici. Până să vină gunoierii de la firma specializată, corbii cei mari, specializaţi şi ei, o să-l străpungă, dacă n-o să fiu atent, cu ciocurile, şi o să tragă afară bunătăţile alea. Doar ei se îngraşă aici, pe ei nu-i deranjează nimeni, sunt cei mai uriaşi corbi din câţi am văzut vreodată. Cu o singură lovitură de cioc, sunt sigur că ar scoate ochiul unul rinocer. Umblă semeţi prin jurul pungilor cu müll, se uită în toate părţile sfidător şi scot sunetele lor nemuzicale, uneori cu timbru omenesc. Ei sunt adevăraţii stăpâni ai Germaniei.