Mici intamplari cu animale (135)

„Am găsit un culcuş interesant al unei vidre. L-am descoperit în primăvara anului 1941 pe marginea pîrîului Behela, în apro­piere de Timişoara, într-un loc unde acest pîrîu se lărgeşte, formînd o baltă. Pe malul bălţii rămăseseră din anul trecut mai multe grămezi de stuf mărunt şi papură, cosite de oameni şi uitate aici. Aceste grămezi erau înalte cam de jumătate de metru şi late cam de doi metri şi jumătate. Pe vremea cînd am descoperit toată povestea, apele erau ceva mai ridicate şi acopereau baza grămezilor. Tocmai într-una din ele s-a instalat vidra, care pare să-şi fi amenajat înăuntru o adevărată vizuină.

Prima dată am văzut-o la 19 aprilie. Venind tiptil pe malul bălţii, am văzut figura unui animal care şi-a ridicat capul dea­supra stufului tînăr şi a dispărut imediat. Mişcarea fusese atît de repede, încît n-am putut distinge ce a fost, deşi distanţa nu era prea mare. După culoare şi aspect general m-am gîndit întîi la iepure. Am reperat bine locul şi m-am dus de-a dreptul acolo. Spre surprinderea mea am văzut că locul se află în apă. Ce să caute iepure aici? Ca să văd mai bine am sărit pe grămada de stuf, căreia la început nu i-am dat nici o importanţă. Imediat am simţit însă că se mişca ceva înăuntru, sub picioarele mele, apoi au răsărit cîteva băşici de aer în apa mică de lîngă stuf, iar după ele am zărit şi figura vidrei ieşind ca o săgeată de sub buza grămezii şi dispărînd prin vegetaţia acvatică. Examinînd locul pe unde a ieşit, am văzut că avea acolo amenajat un adevărat tunel, cu deschidere sub apă. Eram foarte curios să văd cum era culcuşul şi pe dinăuntru, dar n-am vrut să-l stric, crezînd că voi putea face şi alte observaţii. Acum regret că n-am făcut-o imediat; dar în acea zi am plecat de acolo cu gîndul să revin curînd, să stau la pîndă în apropiere şi să observ în voie. Fără îndoială, cînd am văzut-o pentru prima dată, vidra stătea afară pe vîrful grămezii de stuf şi se încălzea la soare. Am găsit şi excremente, dovadă că îşi petre­cea acolo timpul destul de des. Am mai venit de cîteva ori. Am găsit din nou excremente proaspete, iar într-o zi am observat iarăşi cum s-a mişcat ceva înăuntru. Probabil vidra m-a sim­ţit şi s-a aruncat în apă. Dar nu găseam timp să stau la pîndă cîteva ceasuri şi să o văd cînd va ieşi afară. Peste puţină vreme au venit inundaţii mari, apa a acoperit grămezile de stuf şi, desigur, vidra s-a dus în altă parte. După ce apa s-a retras, am dezgropat grămada de stuf. Totul era inundat şi căzut. N-am mai văzut niciun semn al prezenţei vidrei pe acolo. Astfel, în dorinţa de a vedea mult am scăpat prilejul de a vedea şi puţinul pe care i-aş fi putut vedea: cum era amenajat culcuşul. M-am ales numai cu o fotografie, care reprezintă vederea dinafară a grămezii de stuf (înainte de inundaţia mare)" (Ing. S. Paşcovschi).

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor