Din nenorocire, băiatul adormi şi trenul,
profitînd de împrejurare, o luă pe un drum lăturalnic, intrînd în pădure.
In toiul nopţii, băiatul fu trezit de
foşnetul crengilor şi de zgomotul roţilor mergînd cu mare viteză.
Neliniştit, se strecură în celelalte
vagoane şi ajunse la locomotivă. I se păru că dinăuntru veneau zvonuri de
glasuri şi vru să intre cînd auzi pe cineva mormăind:
— Băiatul doarme buştean. Cred că e timpul
să-i aranjăm freza.
— Nu te grăbi, Vampire. Mai avem un ceas.
— Bine, Cap de Mort, fie şi aşa. Cora,
du-te şi vezi ce fac ceilalţi.
Băiatul auzi paşi îndreptîndu-se spre uşă
şi se dădu la o parte. In întuneric o văzu ieşind pe
Cora, înfăşurată într-o pelerină neagră şi se luă după ea, tiptil, prin
vagoane. Intre timp îşi scoase cureaua şi se pregătea s-o lege, cînd din spate
se auzi un glas:
— Cora, te urmăreşte cineva.
Cora se întoarse, dar din fericire se răsturnă
şi băiatul îşi dădu seama că era o bufniţă adolescentă.
Aruncă
cureaua peste ea şi o legă bine, ţinînd-o cu o mînă de cioc ca să nu ţipe. Din
întuneric i se întinse un ghemotoc alb şi băiatul îl luă constatînd cu uimire
că era o bucăţică din batista lui. Nu pierdu vremea şi i-o băgă în cioc, în
timp ce Cora, furioasă, îşi rotea ochii galbeni cu o viteză maximă.
Deodată
băiatul simţi durerea pătrunzătoare a unei muşcături în picior şi se întoarse.
Zări o mogîldeaţă neagră depărtîndu-se în goană.
Nu
avea nicio clipă de pierdut. Se duse în vagonul de cărbuni. Indivizii dormeau.
Ii trezi pe toţi, le scoase bucăţelele de batistă din urechi şi fără vorbă îi
băgă în buzunare pe Dick, Ursula, Bonifaciu, Porthos, şi-l strigă încet pe
Jeff. Acesta însă nu se vedea.
— Aici sunt, răspunse şoricelul apropiindu-se. Am
avut insomnie şi nevăzîndu-te, am plecat să te caut. Apoi şopti: Ştiu tot. Eu
ţi-am dat batista.
Băiatul
zîmbi recunoscător şi-l vîrî în buzunar.
— Ce
să fac cu ceilalţi? se întrebă el neliniştit. Invincibilul Ş avu o idee. I se
încolăci în jurul taliei formînd un superb cordon negru.
Beatrice
şi Rosamunda împletiră la repezeală un sac din lîna rămasă şi se băgară acolo
împreună cu Piratul Roşu şi Vasilica.
Băiatul
ridică sacul şi se uită prudent în jur. Cora nu văzuse nimic fiindcă era cu
spatele, legată, şi nu se putea mişca. Băiatul se gîndi s-o elibereze ca să nu
dea de bănuit. O dezlegă, îi scoase batista din cioc şi bufniţa o zbughi spre
locomotivă. Apoi vru să sară din vagon, dar tocmai atunci trenul se opri şi el
fu orbit de lumina neaşteptată a unor licurici.
— Cap
de Mort, leagă-l cu frînghia asta — porunci un glas gros şi un liliac cu pălărie
neagră de gangster, înveşmîntat într-o pelerină asemănătoare cu a Corei, se
repezi la el. Băiatul vru să-i sucească gîtul, dar se trezi înconjurat de o ceată
de bandiţi ce începură să-l zgîrie cu ghearele, să-l muşte şi mai ales fu
ameţit de ciocul Corei care-i smulgea părul din cap cu o meticulozitate
diabolică.
— Încetaţi!
şuieră o pasăre coborînd din înălţimi şi prinse a se roti ameninţător deasupra
cetei.
Bandiţii
se supuseră imediat şi se dădură la o parte covîrşiţi de umilinţă şi respect.
— V-am
poruncit să mi-l aduceţi întreg. Văd că-i lipsesc fire de păr din cap şi cămaşa
e ruptă în zece locuri.
— Ne-a
atacat — declară sumbru Cora.
— O
să mai stăm noi de vorbă! şuieră pasărea şi întorcîndu-se spre băiat ordonă:
încalecă pe Inocentul şi nu încerca să fugi. La prima mişcare îţi scot ochii,
la a doua, Vampirul îţi bea sîngele şi la ultima, Dinte Fals te sugrumă.
Băiatul zîmbi măgulit. Inocentul se apropie
oferindu-şi ameninţător spinarea. Băiatul
încălecă şi ceata porni în urma lui.
— De ce te cheamă Inocentul? întrebă
băiatul cind ieşiră din pădure.
— Pentru că sunt lup, răspunse acesta
morocănos.
Intr-adevăr, Inocentul avea dreptate şi
băiatul se întristă la gîndul că-i pusese o întrebare aşa de stupidă.
Bufniţa
mergea alături de Inocent, păstrînd o tăcere ostentativă.
— Ce drăguţă eşti noaptea, o complimentă
băiatul, sperînd ca astfel s-o mai îmbuneze pe sinistra păzitoare.
— Nu te lega de ea c-o păţeşti! ţipă o
mogîldeaţă, apropiindu-se de ei. Era un jder chior şi băiatul o băgă pe mînecă
văzînd că o îndepărtase pe Cora şi-l supraveghea bănuitor.
— Am
ajuns, şuieră pasărea şi băiatul se pomeni în faţa unei gropi adînci, prevăzută
cu o scară de lemn.
Invincibilul
Ş strănută zgomotos.
— Noroc! îi ură Cora băiatului, destul de
amabilă.
Dar Jderul chior
fu cît pe ce s-o ia la bătaie şi totul s-ar fi isprăvit printr-un măcel, dacă
băiatul nu l-ar fi apucat de mijloc şi nu i-ar fi suflat timp de patru minute
în lăbuţa dreaptă, fapt care i-a derutat pe bandiţi şi i-a pus pe gînduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu