Cateva femei din viata lui Einstein(1)

In 14 martie 1879, ziua in care a inchis ochii pentru eternitate Karl Marx, a vazut lumina zilei Albert Einstein - unul dintre cei mai mari afemeiati ai secolului XX, cunoscut indeobste pentru cele cateva texte pe care le-a scris in scurtele intervale de ragaz dintre doua aventuri erotice. Aceste texte au fost reunite intr-un volumas care a devenit cunoscut sub denumirea de "Teoria relativitatii". Textele cuprind relatari ale fantasmelor sexuale care l-au bantuit pe Einstein de-a lungul intregii sale vieti. Dupa cum este stiut, dupa ce a orizontalizat toate femeile care i-au iesit in cale, el s-a indreptat catre experiente de ordin superior, cautandu-si implinirea erotica in alte sfere, mai inalte. Visul lui era sa cunoasca si sa supuna cateva femei inaccesibile muritorilor de rand, printre care o anumita Lumina, o oarecare Energia, precum si doua ceva mai coapte - Materia si Vesnicia. Albert Einstein ne-a impartasit si noua din experientele lui, intr-o cartulie cu titlul "Teoria relativitatii pe intelesul tuturor", a carei introducere o puteti citi mai jos.

§1. Conţinutul fizic al propoziţiilor geometrice

Nu încape nicio îndoială, iubite cititor, că în tine­reţe ai cunoscut falnicul edificiu al geometriei eu­clidiene, iar amintirea acestei măreţe construcţii, pe ale cărei trepte înalte ai fost purtat în nenumărate ore de studiu de profesori conştiincioşi, îţi inspi­ră mai mult respect decât plăcere; cu siguranţă că această experienţă din trecut te face să priveşti cu dispreţ pe oricine ar îndrăzni să declare ca nea­devărată chiar şi cea mai neînsemnată propoziţie a acestei ştiinţe. Dar acest sentiment de mândră certitudine te va părăsi de îndată ce vei fi între­bat: „Ce înţelegi prin afirmaţia că aceste propo­ziţii sunt adevărate?" Iată o întrebare la care vrem să ne oprim puţin.

Geometria porneşte de la anumite noţiuni fun­damentale, cum sunt punctul, dreapta, planul, pe care suntem capabili să le corelăm cu reprezentări clare, si de la anumite propoziţii simple (axiome), pe care suntem înclinaţi să le acceptăm ca „adevă­rate" pe baza acestor reprezentări. Toate celelalte propoziţii vor fi întemeiate, adică demonstrate pe baza unei metode logice, a cărei justificare suntem determinaţi s-o recunoaştem, pornind de la aces­te axiome. O propoziţie este corectă, respectiv „adevărată", dacă poate fi dedusă din axiome în maniera recunoscută. Problema „adevărului" unor propoziţii geometrice individuale conduce astfel înapoi la problema „adevărului" axiomelor. Se ştie însă de multă vreme că această ultimă pro­blemă nu este doar nerezolvabilă prin metodele geometriei; ea este, în general, fără sens. Nu ne pu­tem întreba dacă este adevărat că prin două punc­te poate trece numai o singură dreaptă. Putem doar spune că geometria euclidiană se ocupă cu figuri pe care ea le numeşte „drepte" şi cărora le atribu­ie proprietatea de a fi determinate în întregime prin două puncte ce le aparţin. Conceptul de „ade­văr" nu se potriveşte enunţurilor geometriei pure, deoarece prin cuvântul „adevărat" desemnăm în ultimă instanţă corespondenţa cu obiectele reale. Geometria însă nu se ocupă cu relaţia dintre con­ceptele ei şi obiectele experienţei, ci doar cu co­relaţiile logice reciproce ale acestor concepte.

Este uşor însă de explicat de ce ne simţim totuşi obligaţi să spunem că propoziţiile geometriei sunt „adevărate". Conceptelor geometrice le corespund mai mult sau mai puţin exact obiecte din natură, aceasta din urmă reprezentând singura cauză a generării lor. In încercarea de a conferi edificiu­lui ei o cât mai mare coeziune logică, geometria se îndepărtează de această origine. Obişnuinţa, de exemplu, de a defini o dreaptă prin două puncte marcate pe un singur corp practic rigid este pro­fund înrădăcinată în felul nostru de a gândi. La fel, suntem obişnuiţi să considerăm că trei puncte se află pe o linie dreaptă dacă putem face să treacă o rază vizuală prin aceste trei puncte alegând în mod convenabil punctul de vizare.

Dacă, urmând modul nostru obişnuit de a gân­di, adăugăm propoziţiilor geometriei euclidiene o singură propoziţie, care afirmă că între două punc­te ale unui corp practic rigid există întotdea­una aceeaşi distanţă (măsurată în linie dreaptă), indiferent de modificările aduse poziţiei corpu­lui, atunci propoziţiile geometriei euclidiene devin propoziţii ce se raportează la diverse poziţii rela­tive pe care le pot ocupa corpurile practic rigide. Geometria astfel completată poate fi considerată o ramură a fizicii. Acum avem îndreptăţirea să ne întrebăm asupra „adevărului" propoziţiilor geo­metrice astfel interpretabile, deoarece ne putem întreba dacă ele corespund acelor lucruri reale pe care le-am pus în corespondenţă cu conceptele geo­metrice. Ceva mai puţin precis am putea spune că prin „adevărul" unei propoziţii geometrice înţe­legem faptul că ea conduce la o construcţie posi­bilă cu rigla şi compasul.

Prin aceasta i se pune în corespondenţă liniei drepte un obiect natural. Trei puncte ale unui corp rigid A, B, C se află pe o linie dreaptă atunci când, date fiind punctele A si C, punctul B este astfel ales, încât suma distanţelor AB şi BC să fie cea mai mică cu putinţă. Această indicaţie incompletă poate fi aici considerată ca suficientă.

Convingerea asupra „adevărului" propoziţiilor geometrice în acest sens se întemeiază în mod na­tural exclusiv pe o experienţă relativ imperfectă. Vom presupune pentru început adevărul propo­ziţiilor geometriei pentru ca apoi, în ultima parte a consideraţiilor noastre (privind teoria generală a relativităţii), să vedem că aceste adevăruri nu sunt absolute si să le precizăm limitele.