Într-o ședință a Consiliului Județean Caraș-Severin, președintele acestui for, Sorin Frunzăverde, a declarat niște lucruri foarte clare: „În acest moment situaţia bugetară naţională este dramatică. Nu ştim de unde vom plăti a două tranşă pentru FMI în iunie. Situaţia este cea care este, adică dacă vom plăti salariile şi pensiile să fim fericiţi.” Imediat, primul ministru a sărit până la tavan și a ripostat violent vorbind despre „declarații iresponsabile” și amenințând că banii pentru salarii s-ar putea să nu ajungă pentru Caraș. Apoi, Frunzăverde a intrat în direct la un post de televiziune și a zis cam așa: „nu, eu nu am zis asta, ați scos declarația mea din context”. Dar, ghinion, toată declarația individului a fost înregistrată audio-video. Carevasăzică, nu poate fi vorba de niciun fel de scoatere din context. Dar Frunzăverde insistă: „e scoasă din context”.
Acesta este modul obișnuit în care un politician face din negru alb și viceversa. El vine în fața oamenilor și le zice: „mă doare în cur de voi”, după care, liniștit, declară că nici pe departe nu s-a gândit să spună așa ceva, de fapt el a spus altceva, nu că îl doare-n cur ci „dimpotrivă”, însă ceea ce a spus a fost „răstălmăcit”, ori „scos din context”. Și oamenii înghit aceste mizerii nerușinate. Un exemplu de scoatere din context ar fi următorul. Să ne imaginăm că la o masă rotundă vine un cetățean pe nume Stănișoară și declară așa: „Domnilor, întâmplarea face să fi pus mâna pe un document incredibil, care arată până unde pot să coboare adversarii președintelui Frunzăverde și ai PNL. Iată ce se scrie în acest document, printre altele: „Frunzăverde este un rebut uman, unul dintre cei mai siniștri politruci din câți a dat Carașul, un specimen care face de râs nu numai politica românească, ci însăși masoneria care l-a propulsat acolo unde se află acum. Oameni ca Frunzăverde ar trebui să înfunde pușcăriile, nu să ocupe fotolii importante în administrație.” Trebuie știut că noi nu vom tolera astfel de atacuri murdare, vom cere imediat o anchetă” etc. Să ne mai imaginăm că intervenția este înregistrată și apoi, în ziare, apare textul următor: „Ieri, la masa rotundă desfășurată în sediul CJ Caraș, cetățeanul Stănișoară a declarat că Frunzăverde este un rebut uman, un politician sinistru, mason și puscariabil.” Ei bine, abia asta se numește scoatere din context. Dar când tu declari în timp ce eșți filmat că „situația bugetară este dramatică” și celelalte, despre ce scoatere din context poate fi vorba? Nu ti-e rușine, Frunzăverde?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu