Dar Dumnezeu are iesire din aceasta incurcatura. Si anume, el
ne anunta (prin vocile slujitorilor sai) ca pentru a ne fi indeplinite
rugamintile, trebuie intai sa devenim un anume fel de oameni. Trebuie sa ne
curatam de pacate, sa avem credinta neabatuta, sa credem cu adevarat ca vom
primi ceea ce cerem. Asa ca de indata ce o fiinta omeneasca se roaga la
Dumnezeu pentru ceea ce ii este folositor si nu primeste nimic, explicatia vine
rapid: „nu esti suficient de credincios”. Mai intalnim variante de genul „nu
stii sa te rogi”, „n-ai facut suficient bine” si multe altele, pe care le voi
desemna, generic, prin sintagma „nu ti-ai pus ciorapii” despre care am scris anterior.
Si atunci ajungem la formularea din „Tatal nostru”, anume
„faca-se voia ta”, dictata de Cristos care este fiul lui Dumnezeu. Ea evita
varianta dinainte, absolvindu-l astfel pe Dumnezeu de suspiciunea de
comportament arbitrar. Aceasta varianta de rugaciune este, practic, un straniu
mod de a-l ruga pe Dumnezeu fara a-i cere nimic. Rugaciunea detasata de orice
obiect concret al ei – cumva ca si cum am desprinde adverbul „aici” de orice
continut, acceptand ca un loc poate sa aiba calitatea de a fi „aici” fara ca
asta sa aiba vreo legatura cu o persoana care sa il perceapa in acest mod.
Cui ii este adresata aceasta rugaciune, „faca-se voia ta”? Lui
Dumnezeu. Si atunci te poti intreba: de ce este formulata in acest mod? De ce
nu zicem „fa, Doamne, voia ta”? De ce aceasta forma impersonala, de parca ne-am
ruga unei entitati superioare chiar si Creatorului? Suna ca si cum m-as duce la
prefectul judetului si i-as cere sa dirijeze niste bani catre localitatea mea,
spunandu-i „stiu ca asa vrei si tu, dar mai stiu ca hotararea o iau cei din
guvern, asa ca nu pot sa zic decat faca-se voia ta”. Ori aici ar fi o
recunoastere a faptului ca exista altii mai puternici decat prefectul. In cazul
lui Dumnezeu, insa, nu putem admite asa ceva, intrucat el este, cum am mai
spus, Atotputernic.
Dar sa admitem si asta: prin „faca-se voia ta” il rugam pe
Dumnezeu sa-si faca voia. Dar aici intram intr-un absurd total, pentru ca Dumnezeu
nu poate face altceva decat voia lui, cata vreme tot ce se petrece in univers
este sub controlul sau direct. Ce sens are sa-l rogi pe Dumnezeu sa-si faca
voia? Ar putea avea el intentia, cumva, sa faca altfel decat ii este voia? Si
daca ar avea-o, facand altceva decat voia lui, ceea ce ar rezulta de-aici a cui
voie ar fi? Nu tot a lui Dumnezeu?
Exegetii crestini au explicatii pentru toate. Ei ar putea
vorbi zile in sir despre semnificatia reala a acestor cateva cuvinte – „faca-se
voia ta”, intr-un limbaj de lemn de
cruce, as zice eu, cu speranta ca nu comit vreo blasfemie. Crestinismul se
adreseaza tuturor oamenilor, dintre care cei mai multi sunt simpli. Pentru ce
atunci e nevoie de explicatii de parseci intregi pentru a-l face pe omul
obisnuit sa inteleaga ce inseamna „faca-se voia ta”? Cumva Cristos a venit pe
pamant ca sa ne spuna niste lucruri de neinteles? La ce bun sa propovaduiesti
ceva de neinteles? Daca vii pentru toata lumea, de ce atunci sa vorbesti
criptic, in asa fel incat sa te inteleaga doar foarte putini? De ce sa-mi ceri
sa ma rog cu cuvintele „faca-se voia ta” si apoi sa ma lasi sa-mi prind
urechile fara a reusi sa pricep aceasta absurditate?
Cred ca pana la urma, iesirea din acest impas ar fi posibila
daca s-ar accepta anumite re-interpretari ale textelor biblice. Nu cred ca e
musai ca eu, in acest secol, sa accept ca gandirea celor care au hotarat acum
1500 de ani cum trebuie citita Scriptura sa nu poata fi pusa in discutie sub nicio
forma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu