Intamplari neobisnuite (11)

Cap. XI. În care se arată ce se găseşte şi ce nu se găseşte în carnetul lui J. T. Maston.

Carnetul căzut în mâinile poliţiei din Baltimore avea vreo treizeci de pagini, împestriţate cu ecuaţii formule şi socoteli aritmetice, care constituiau totalitatea calculelor făcute de J. T. Maston. Era o lucrare de mecanică superioară, care nu putea fi înţeleasă decât de specialişti. Exista acolo chiar ecuaţia forţelor vii care fusese folosită pentru a rezolva problema călătoriei spre Lună şi care, în plus, conţinea şi expresiile în legătură cu atracţia Lunii.

Într-un cuvânt, omul obişnuit n-ar fi înţeles o iotă. De aceea, comisia a hotărât să anunţe publicului doar datele generale şi rezultatele pe care întreaga lume le aştepta cu atâta înfrigurare de săptămâni de zile.

Şi ele au fost date ziarelor spre publicare, îndată ce membrii comisiei de anchetă luară cunoştinţă de formulele celebrului calculator... Toate ziarele, indiferent de culoarea lor politică, le aduseră la cunoştinţa lumii întregi.

Dar mai întâi trebuie să se ştie că lucrările lui J. T. Maston nu puteau nici pe departe să fie puse în discuţie. După cum se spune, o problemă enunţată corect este pe jumătate rezolvată — şi această problemă era foarte clară. Dealtfel, calculele fuseseră făcute cu prea mare precizie, astfel încât nici unuia dintre membrii comisiei de anchetă nu i-a mai trecut prin minte să pună la îndoială exactitatea şi consecinţele lor. Dacă operaţia ar fi fost dusă până la capăt, axa pământească ar fi fost cu siguranţă modificată, iar catastrofele prevăzute aveau să se producă în toată amploarea lor.

Iată nota redactată sub îngrijirea comisiei de anchetă din Baltimore pentru a fi comunicată ziarelor şi revistelor din Lumea Veche şi Lumea Nouă:

Efectul urmărit de consiliul de administraţie al societăţii „Polul Nord” şi care are drept scop înlocuirea vechii axe pământeşti cu una nouă, este obţinut prin izbitura provocată de reculul unei arme fixate într-un punct anumit al Pământului. Dacă partea de jos a acestei arme va fi bine prinsă de pământ, cu siguranţă că ea îşi va transmite zguduitura asupra întregii noastre planete.

Arma la care s-au oprit inginerii acestei societăţi nu-i altceva decât un tun uriaş. Efectul ar fi nul dacă s-ar trage vertical. Pentru a se produce un efect maxim, ţeava tunului trebuie îndreptată orizontal spre nord sau spre sud. „Barbicane şi Co.” au ales această din urmă direcţie, astfel încât reculul va produce o lovitură cu direcţia nord — lovitură asemănătoare cu cea dată unei bile de biliard „tăiată” foarte uşor.

Iată că lucrurile se prezentau chiar aşa cum îşi imaginase inteligentul Alcide Pierdeux!

Când va fi trasă lovitura, centrul Pământului se va deplasa într-o direcţie paralelă cu direcţia loviturii. Faptul acesta va putea duce la schimbarea orbitei Pământului şi, in consecinţă, la schimbarea duratei anului. Schimbarea va fi însă atât de mică, încât poate fi socotită absolut neglijabilă. În acelaşi timp, Pământul va căpăta o mişcare de rotaţie în jurul unui ax situat în planul ecuatorului. Această nouă mişcare de rotaţie ar continua în veci în jurul noii axe — dacă nu ar exista actuala mişcare de rotaţie a Pământului.

Dar această mişcare există în jurul liniei polilor şi, combinându-se cu cea de-a doua rotaţie produsă de recul, dă naştere unei noi axe, al cărei pol se va situa la o distanţă oarecare de polul vechii axe. Pe de altă parte, dacă lovitura de tun va fi trasă în momentul când punctul vernal — una dintre cele două intersecţii ale ecuatorului cu ecliptica — va fi la nadir faţă de locul unde va fi trasă lovitura, iar reculul va fi destul de puternic pentru a deplasa vecinul pol cu 23°28’, noua axă pământească va deveni perpendiculară pe planul orbitei sale, adică Pământul va ajunge în situaţia în care se găseşte planeta Jupiter.

Se ştie care ar fi consecinţele perpendicularităţii axei pe orbită. Preşedintele Barbicane le-a arătat în şedinţa din 22 decembrie

Dar, ţinând seama de volumul Pământului şi de forţa mişcării sale de rotaţie, se pune întrebarea: ar putea fi găsită o gură de foc atât de puternică, încât reculul ei să poată produce o modificare a aşezării polului — şi încă o modificare 23”28’?

Da, dacă s-ar construi un tun sau o serie de tunuri, cu dimensiunile cerute de legile mecanicii sau, în cazul când nu s-ar respecta aceste dimensiuni, dacă inventatorii lor ar avea la dispoziţie un explozibil de o forţă capabilă să-i dea proiectilului viteza necesară unei asemenea deplasări.

Dacă am lua, de pildă, tipul de tun de 27 centimetri al marinei franceze (model 1875), care aruncă un proiectil de 180 de kilograme cu o viteză de 500 metri pe secundă, şi i-am da dimensiuni de 100 de ori mai mari, ceea ce ar face ca volumul lui să fie de 100^100^100, adică de un milion de ori mai mare, acest tun ar putea arunca un proiectil de 180.000 tone. Dacă, în plus, explozibilul ar fi destul de puternic ca să imprime proiectilului o viteză de 5600 ori mai mare decât cea obţinută cu praful de puşcă obişnuit — atunci s-ar obţine rezultatul dorit. Într-adevăr, având o viteză iniţială de 2800 kilometri pe secundă, proiectilul acesta nu ar mai cădea înapoi pe Pământ, astfel încât nu ar mai fi nici o primejdie ca izbitura lui, la cădere, să pună lucrurile în vechea lor ordine.

Ei bine, din nenorocire pentru securitatea globului pământesc — şi oricât de extraordinar ar părea lucrul acesta — J. T. Maston şi colegii lui dispun de acest explozibil de o putere aproape fără limită. Noul explozibil nu poate suferi nicio comparaţie cu cel care a fost folosit de tunul care a trimis un proiectil de la Pământ spre Lună. Acest explozibil a fost inventat de căpitanul Nicholl. Substanţele care intră în compoziţia explozibilului rămân mai departe o taină. În carnetul lui J. T. Maston se găsesc numai însemnări necomplete. Matematicianul se mulţumeşte să pomenească despre el, numindu-l „meli-melonită”.

Tot ce se ştie este că se obţine în urma reacţiei dintre un amestec de substanţe organice şi acid azotic. Un oarecare număr de radicali monovalenţi se substituie unui număr egal de atomi de hidrogen, obţinându-se un explozibil care, ca şi fulmicotonul, este format printr-o combinaţie şi nu printr-un simplu amestec de elemente care ard şi altele care ajută arderea.

În orice caz, explozibilul acesta are o forţă mai mult decât suficientă pentru a arunca un proiectil de 180.000 de tone dincolo de cercul atracţiei pământeşti. În consecinţă, nu mai încape nici o îndoială că reculul tunului va produce următoarele efecte: schimbarea axei, deplasarea polului cu 23°28’ şi perpendicularitatea noii axe pe orbită. Acestea vor pricinui toate catastrofele de care lumea întreagă este, pe bună dreptate, îngrozită.

Totuşi, omenirea mai are o şansă să scape de consecinţele acestei acţiuni, care urmăreşte să modifice într-atât situaţia geografică şi meteorologică a globului pământesc.

Este oare cu putinţă să se fabrice un tun, cu un volum de un milion de ori mai mare decât volumul tunului de 27 centimetri? Cu tot progresul industriei metalurgice, care a realizat podurile de la Tay şi Forth, via,ductele de la Garabit şi turnul Eiffel, se poate oare presupune că vor reuşi inginerii să construiască această armă uriaşă, fără a mai vorbi de proiectilul uriaş de 180 de tone, care va fi aruncat în spaţiu?

Putem pune la îndoială o asemenea realizare. Iată unul din motivele care ar face ca încercarea lui „Barbicane şi Co.” să nu reuşească. Dar situaţia rămâne totuşi deosebit de neliniştitoare, deoarece se pare că noua societate anonimă a şi început să lucreze.

După cum se ştie, numiţii Barbicane şi Nicholl sunt plecaţi din Baltimore şi chiar din America. Au plecat de mai bine de două luni. Unde s-au dus?... Cu siguranţă că în punctul acela necunoscut de pe globul pământesc, unde totul trebuie să fie gata pentru a încerca acţiunea plănuită.

Dar unde se află punctul acesta? Nu-l ştie nimeni şi, deci, nu se poate întreprinde urmărirea îndrăzneţilor „răufăcători” (sic!) care vor să dea lumea peste cap numai ca să poată exploata, pentru profitul lor, noi zăcăminte de cărbune.

Nu încape nicio îndoială că punctul acesta de pe globul pământesc era trecut în carnetul lui J. T. Maston, pe ultima pagină, unde erau rezumate toate lucrările sale. Dar ultima pagină a fost ruptă cu dinţii şi înghiţită de complicele lui Barbicane, iar acest complice, întemniţat acum în închisoarea din Baltimore, refuză să spună măcar o vorbă.

Aceasta este situaţia, prin urmare. Dacă preşedintele Barbicane reuşeşte să fabrice tunul acela uriaş şi proiectilul tot atât de uriaş, dacă — într-un cuvânt — operaţia va fi făcută în condiţiile arătate mai sus, el va reuşi să modifice vechea axă pământească, iar Pământul va fi supus acestei „experienţe criminale” (sic!) peste şase luni.

Într-adevăr, a fost aleasă data când focul de tun va avea cel mai mare efect, dată la care izbitura aplicată Pământului va avea maximum de intensitate. Data aceasta este 22 septembrie, la 12 ore după trecerea Soarelui peste meridianul locului X.

În clipa de faţă cunoaştem următoarele date: 1) că se va trage cu un tun de un milion de ori mai voluminos decât tunul de 27 centimetri; 2) că tunul acesta va arunca un proiectil de 180.000 de tone; 3) că acest proiectil va avea o viteză iniţială de 2.800 de kilometri; 4) că focul de tun va fi tras la 22 septembrie, 12 ore după trecerea Soarelui peste meridianul locului stabilit.

Din toate aceste date, se poate deduce oare poziţia punctului X unde va avea loc operaţiunea?

„Bineînţeles că nu!” au răspuns savanţii din comisia de anchetă.

Într-adevăr, nici un element nu permite să se calculeze care va fi punctul X, deoarece nici unul din calculele lui J. T. Maston nu arată prin ce loc al globului va trece noua axă, adică unde se vor afla noii poli ai Pământului. Ştim că la 23°28’ de vechiul pol! Dar este imposibil de aflat pe ce meridian. În consecinţă, este imposibil de stabilit care vor fi teritoriile ce se vor pomeni la o altitudine mai joasă sau mai ridicată faţă de nivelul mării în urma schimbării acestui nivel, precum şi care vor fi continentele înghiţite de oceane şi care vor fi oceanele transformate în continente.

Şi totuşi, potrivit calculelor lui J. T. Maston, această schimbare de nivel a oceanelor va fi foarte mare, după modificarea axei. Imediat după lovitură, suprafaţa oceanelor va lua forma unui elipsoid de revoluţie, în jurul noii axe polare, iar nivelul păturii lichide se va schimba aproape în toate punctele globului.

Într-adevăr, intersecţia vechiului şi noului nivel al mărilor — două suprafeţe de revoluţie egale, ale căror axe se întâlnesc — va fi compusă din două curbe plane, ale căror planuri vor trece printr-o perpendiculară pe planul celor două axe polare şi, respectiv, prin cele două bisectoare ale unghiului celor două axe polare. (Text copiat cuvânt cu cuvânt după carnetul calculatorului).

Rezultă deci că schimbarea maximă de nivel în plus sau în minus va fi de 8.415 metri faţă de nivelul vechi; diferite teritorii din anumite puncte ale globului se vor pomeni ridicate sau coborâte faţă de nivelul actual. Mărimea schimbării de nivel va descreşte treptat până la liniile de demarcaţie, împărţind globul în patru segmenţi, la limita cărora schimbarea de nivel va fi egală cu zero.

Este demn de subliniat că vechiul Pol Nord va fi el însuşi acoperit de o pătură de apă groasă de peste 30 metri, deoarece, din pricină că Pământul este turtit la poli, el se află la o distanţă mai mică de centrul globului. Aşadar, teritoriul cumpărat de „North Polar Practical Association” ar urma să fie acoperit de apă şi, deci, imposibil de exploatat. Această situaţie a fost prevăzută de: „Barbicane şi Co.”; după ultimele descoperiri însă se poate trage concluzia că la Polul Nord există un podiş înalt de peste 3.000 de metri.

Cât priveşte punctele de pe globul pământesc care se vor coborî cu 8.415 metri sub nivelul apelor şi care, deci, vor avea de suferit consecinţe dezastruoase, nu pot fi determinate. Nici cei mai ingenioşi calculatori nu ar reuşi aşa ceva. În ecuaţia pe care o avem în faţă, există o necunoscută care nu poate fi determinată prin nicio formulă. Este vorba de situarea precisă a punctului X, de unde va fi trasă lovitura de tun şi unde deci va avea loc izbitura... Dar X este taina celor ce au pus la cale această tristă afacere.

În rezumat: locuitorii Pământului, indiferent de latitudinea unde trăiesc, sunt direct interesaţi să descopere taina, deoarece sunt direct ameninţaţi de activitatea firmei „Barbicane şi Co.”

În consecinţă, se atrage atenţia tuturor locuitorilor Europei, Africii, Asiei, Americii şi Oceaniei să cerceteze cu amănunţime dacă nu cumva în regiunea în care trăiesc se fac unele lucrări din domeniul balisticii ca turnarea de tunuri, fabricarea de explozibile sau de obuze, şi să observe prezenţa oricărui străin suspect, anunţându-se imediat Comisia de anchetă Baltimore, Maryland, S.U.A.

Să sperăm că acest anunţ va fi trimis înainte de 22 septembrie a.c., dată care ameninţă să tulbure situaţia planetei noastre”.

Cap10