luni, 25 martie 2013

O scrisoare

Basescu a trimis o scrisoare catre Ponta, Antonescu si Zgonea. El relanseaza ideea unui parteneriat Presedintie - Guvern - Parlament, care sa vizeze realizarea a trei obiective: consolidarea statului de drept, adoptarea monedei euro si aderarea la Spatiul Schengen. Concret, Basescu propune un plan de actiune in 8 puncte:
1.  Adoptarea, cu respectarea standardelor legale şi morale europene, şi punerea efectivă în aplicare a noului Statut al deputaţilor şi senatorilor. Termen: înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.
2. Adoptarea unui cod de conduită al parlamentarilor. Termen: înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.
3.  Respectarea şi executarea hotărârilor judecătoreşti. Termen: imediat-permanent.
4. Asigurarea protecţiei adecvate pentru sistemul judiciar şi instituţiile anticorupţie împotriva presiunilor nejustificate de orice natură. Termen: imediat-permanent.
5.  Revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor acţiuni în instanţă pentru fapte penale. Termen: 30 aprilie.
6. Angajarea răspunderii membrilor Parlamentului pentru fapte de încălcare a regimului de integritate. Termen: 30 aprilie.
7.  Desemnarea conducerii Parchetului General şi a DNA. Termen: imediat.
8.  Prevenirea şi sancţionarea corupţiei privind achiziţiile publice şi dezvoltarea rolului ANI în acest domeniu. Termen: 30 aprilie.
Cred ca niciun om normal din tara asta nu ar avea motive sa nu fie de acord cu cele opt propuneri. Din pacate, in tara asta exista destui oameni anormali, drept pentru care au aparut deja reactii absolut incredibile. Cea mai frecventa dintre ele suna asa: "muie, Basescule". Desigur, cei care posteaza astfel de replici sunt exact cei care stau zi de zi cu ochii holbati la Antenele Varanului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!