Timișoara 24

Nu trebuie să fii matematician ca să faci scăderea elementară 2013 - 1989, să constați că-ți dă 24 și apoi să te miri: „frate, la anu' se face un sfert de secol de când la Timișoara a început Revoluția!”. Sunt două feluri de-a te mira de trecerea timpului. Unul e cel care te apucă atunci când te uiți la copilul tău, care nu știi când a crescut: „extraordinar, parcă ieri se tîra de-a bușilea pe covor și acum aproape că mă întrece în înălțime”. Altul e cel care te cuprinde când te plimbi prin locuri demult cunoscute și constați că nimic nu s-a schimbat. 

Uite-așa, în acest al doilea fel, m-am tot mirat ultima dată când am fost la Timișoara. Nimic, absolut nicio schimbare. Au trecut 24 de ani de când se putea da vina pe Ceaușescu și acum, iată, orașul este într-un incredibil stadiu de degradare urbană, urmare a administrării unor bandiți și incompetenți. Acești oameni s-au priceput la un singur lucru: să clămpănească pe toate tonurile despre cât de multe lucruri ar face ei dacă n-ar fi împiedicați de forțele ostile, în vreme ce și-au tras, cu ambele mâini, averi peste averi. Și în timpul ăsta, orașul s-a degradat în așa fel încât dacă iei un om din lumea civilizată și-l aduci legat la ochi în „Mica Vienă”, o să creadă că e într-o suburbie din Botswana.

Am urcat destule poze grăitoare pe tema asta. Acum o să scriu despre ceea ce nu se poate vedea, în general, direct din stradă. E vorba de marile spații care au aparținut cândva fabricilor ceaușiste, care au fost preluate prin diferite metode de așa-zișii „întreprinzători” și astăzi sunt în paragină. E plină Timișoara de ele: Fabrică de Pălării, ILSA, Guban, etc. Cei care au pus gheara pe ele, au scos de-acolo tot ce se putea vinde. Sute, poate mii de tone de fier vechi au fost transformate în bani, după care, nemaifiind nimic de demolat, spațiile rămase au fost închiriate pe bucățele unor firme. Ca să ajungi la sediul unei astfel de firme, trebuie să treci prin peisaje de coșmar, cum se pot vedea prin Călăuza lui Tarkovski. Uite cam așa: