Ion Iliescu - un om politic respectabil

M-am tot intrebat de-a lungul vremii: cum naiba se explica faptul ca oameni din generatia mea, crescuti in aceleasi privatiuni si nemultumiri, care au facut ca si mine un liceu si o facultate in timpul carora s-au izbit de multe ori de obtuzitatea sistemului ceausist, de barierele puse de activistii de partid, de sfidare, aroganta, nedreptate, abuz etc, oameni care au lucrat pana la Revolutie in locuri unde au fost umiliti, calcati in picioare de sefi analfabeti pusi de PCR, cum naiba, asadar, pot sa fie oamenii astia de partea lui Ponta.

Batjocorirea artiștilor

Dacă tot am pomenit de Arșinel și de transplantul lui de rinichi, mi-am adus aminte de incredibila căinare a celor care în vremea lui Ceaușescu au fost „mari artiști”și acum sunt „muritori de foame”. Am pus ghilimele ca să arăt că lucrurile astea sunt spuse de alții. Ce-i drept, astfel de căinări se auzeau cu precădere în vremea guvernelor Boc. Veneau atunci la Antena 3 tot felul de domni și doamne la a treia tinerețe și vorbeau cu patos despre ce-a fost și ce-a ajuns câte un artist - ba Gheorghe Dinică, ba Ion Lucian, ne erau prezentați drept victime ale înfiorătorului satrap Boc, care le-a tăiat pensiile și așa de mizerie și care îi condamnă la moarte prin înfometare etc, etc. Bineînțeles că n-a murit nimeni din cauza lui Boc, dar orice prilej era bun pentru o nouă ațâțare împotriva lui Băsescu. 

Timișoara 24

Nu trebuie să fii matematician ca să faci scăderea elementară 2013 - 1989, să constați că-ți dă 24 și apoi să te miri: „frate, la anu' se face un sfert de secol de când la Timișoara a început Revoluția!”. Sunt două feluri de-a te mira de trecerea timpului. Unul e cel care te apucă atunci când te uiți la copilul tău, care nu știi când a crescut: „extraordinar, parcă ieri se tîra de-a bușilea pe covor și acum aproape că mă întrece în înălțime”. Altul e cel care te cuprinde când te plimbi prin locuri demult cunoscute și constați că nimic nu s-a schimbat. 

Samizdat

Am dat, în mod nesperat, peste câteva pagini din celebra publicație „L'ecole”, care apărea în anii 70 la Liceul Industrial, mai precis în clasa mea. Din colectivul de redacție, în afară de mine, mai făceau parte Gogol și Manilas. Iată cum arăta frontispiciul acestei reviste de tip samizdat:

Cum am ratat ocazia de a rămâne pionier

Uite că l-am găsit și pe ăsta: carnetul meu de membru UTC. Povestea lui e foarte interesantă și cred că merită spusă.

Rămânerea în pat

În cazul Apostu, primarul de la Cluj corupt până la nivel de celulă, au apărut înregistrări SRI ale unor convorbiri telefonice. Protagoniștii sunt Călin Stoia, amic de-al lui Apostu și un „afacerist” din Argeș.  Acest Stoia, care este administrator și acționar al firmei de salubritate Brantner-Vereș , poartă următorul dialog cu cel din Argeș:

Stoia Calin: Stai putin, e foarte important cine trebuie sa plateasca banii astia. Primaria, care trebuie sa-i primeasca de unde?

Afacerist Argesean: De la Guvern.

S.C.: De la Guvern ce? De la Fondul de rezerva?

A.A: Da, Fondul de rezerva.

S.C.: Ala-i la dispozitia primului ministru.

A.A: Da, pai asta ti-am zis, ca ala merge…

Catalin Stoia - omul care nu se da jos din pat pentru numai o suta de mii de euro

Atacul expiratilor

Se apropie campania electorala. OK, o astept cu mare interes, ca sa plec la minimum 500 de kilometri de Timisoara. Stiu de pe-acum: o sa castige din nou Ciuhandu, asta o sa castige pana moare, il voteaza banatenii la greu. Nu pentru ca ar fi facut el ceva de soi pe-aici, dar asa gandesc ei, mai incet. Nu vreau sa-mi mai bat capul cu acest rebut al Revolutiei. Ma uit insa la televizor si ce vad? Iarasi au aparut, precum corbii, fel de fel de expirati care, dupa ce-au nenorocit tara asta, vin acum sa povesteasca despre cat de dibaci au fost si cum ne-au scos din tot felul de situatii periculoase. Din punctul asta de vedere, am toata stima pentru Tariceanu. Macar sta in banca lui, nu-l vezi alergand prin toate studiourile. Chiar si A.Nastase sta mai la fereala, ceea ce e un punct in favoarea lui. Dar Petre Roman, Victor Ciorbea, Athanasiu, Androneasca, WC Tudor, Vosganian, parca nu mai au nicio alta ocupatie in viata decat sa ne lamureasca pe noi, fraierii, cum sta treaba cu politica, cat au fost ei de patrioti, inteligenti, buni politicieni, buni guvernanti si cat de rai sunt astia care fac acum politica si guvernare. Pana nu demult, venea si Emil Constantinescu si facea totul praf in jur, ca sa ne fie clar ca singurul presedinte adevarat al Romaniei a fost doar el si ca in urmatorul mileniu nu se va naste un altul care sa-l egaleze. Ba avea tupeul sa se arate si Iliescu, piaza-rea a acestei tari, care inca nu a platit pentru mortii Revolutiei.

Ceea ce intrece insa orice limita, este reaparitia lui Zoe Petre. Nici nu mai am cuvinte. Nu vreau sa scriu despre aceasta femeie, nu, nu, nu, este dincolo de puterea mea de a zugravi un personaj. Mai bine pun o poza, desi asta o sa ma coste un flacon de emetiral.