Uite că l-am găsit și pe ăsta: carnetul meu de membru UTC. Povestea lui e foarte interesantă și cred că merită spusă.
În luna iunie a anului 1978, mă pregăteam, ca tot elevul din generația mea, pentru BAC și pentru facultate. Hotarâsem că voi face matematica, așa că nu mă mai interesa aproape nicio altă materie. Ori, la Liceul Industrial unde învățam, făceam o sumedenie de materii tehnice, care nu numai că nu mă interesau, dar chiar mă îngrozeau: Rezistența Materialelor, Acționări și Automatizări, UAMFO, TMFO și altele. Întrucât învățam la parter, aproape zilnic săream pe geam și o tuleam prin tot felul de locuri pitorești împreună cu încă vreo trei-patru colegi. Am fi putut pleca noi și pe ușă, dar la ieșirea din clădire era un profesor de serviciu, care ne-ar fi făcut zile fripte. Am fi putut să nu venim deloc la școală, dar mai erau și ore importante, plus că ne plăcea să ne întâlnim și să facem diverse combinații prin școală. Așa că săream pe geam și gata. Lăsam în banca mapa mea neagră în care aveam doar un caiet subțire și asta doar în zilele în care matematica era ultima ora - atunci mă întorceam și rezolvam probleme.
În 14.06.1978, am sărit pe geam, ca de obicei, cu gândul să mă întorc la ora de mate, care era a patra. După aia venea dirigenția, care nu mă interesa, apoi UAMFO. Nu mai știu ce s-a întâmplat, dar n-am mai ajuns la mate și, când mi-am dat seama de asta, am hotărât să mă duc în pauza dintre dirigenție și UAMFO, ca să recuperez mapa. Dacă aș fi intrat pe ușă, m-aș fi putut întâlni cu proful de mate, căruia ar fi trebuit să-i dau explicații. Așa că am intrat tot pe geam. Mi-am luat mapa din banca și, când tocmai mă pregăteam să escaladez pervazul ca să sar în curte, ușa s-a deschis zgomotos și în clasă a pătruns domnul Ivașcu - dirigintele nostru. A venit direct la mine, mi-a întins o hârtie și mi-a zis: „semnează aici, nenorocitule!” Am luat hârtia, am citit-o și am rămas interzis. Nu-mi venea să-mi cred ochilor: era un proces verbal de primire a mea în UTC! Scria acolo că făcusem cerere, că se întrunise organizația pe clasă, că se întonase imnul, că mi se puseseră întrebări din statut și alte porcării sinistre. Eram singurul ne-membru UTC din clasă și cred că și din școală, așa că mă gândeam că îl obligaseră pe Ivașcu să mă înscrie și pe mine - ca să nu aibă școala probleme, naiba știe. N-am avut încotro, a trebuit să semnez. Până atunci mă tot fofilasem, dar dacă m-aș fi opus pe față cine știe ce mi s-ar fi putut întâmpla.
Au trecut anii și, până la urmă, am aflat ce se întâmplase. Mama, îngrijorată că aș putea avea necazuri în armată și, după aia, la facultate, îl rugase pe Ivașcu să găsească o soluție și să mă facă membru. Iar el, ca bun coleg ce se afla, i-a îndeplinit rugămintea.
A fost o vreme când i-am reproșat mamei chestia asta. Mi-ar fi convenit, în lunile de după Revoluție, să fi putut avea statutul de pionier. Cred că aș fi fost singurul pionier de vârsta mea din oraș. Mai târziu, însă, mi-am dat seama că nu o făcuse din alt motiv decât că dorea să mă protejeze, așa că mi-a trecut supărarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu