În Sinaia, pe vremea lui Ceaușescu, trăiau doi indivizi - tată și fiu, al căror nume, din păcate, nu mi-l amintesc (de fapt nici nu cred că l-am știut vreodată). Fapt e că aproape nu a existat zi de la Dumnezeu în care să-l văd pe unul din ei și să nu aibă în ambele mâini niște pungi uriașe, pline cu fel de fel de lucruri necesare traiului. Uneori aveau oase de la alimentară. Când se dădea rația, îi vedeai cu plasele pline de mălai, făină, ulei și ce-o mai fi fost. Câteodată târau sacoșe din alea mari de tot, făcute din rafie - nevestele lor le confecționau din saci pe care-i tăiau și apoi le coseau toarte indestructibile. De multe ori i-am întâlnit cărând pungi cu iarbă pentru găini. Toamna îi vedeam coborând dinspre munte, cu plase uriașe pline de ghebe.
Ce mai, oamenii ăia aduceau acasă non stop câte ceva folositor, dacă nu neapărat pentru ei, cel puțin pentru câinii, pisicile, găinile sau răsadurile din curtea lor. Eu le spuneam, simplu, „Plăsarii”, închipuindu-mi că e suficient să îi desemnez așa pentru ca oricine să știe la cine mă refer. Am constatat însă, după o vreme, că treaba cu plasele nu fusese remarcată de mai nimeni, pentru că imaginea unui om cărând două plase uriașe nu era ceva neobișnuit, demn de a fi reținut. Astăzi, la mall, mi-am adus aminte de Plăsari. Pur și simplu am realizat, mergând prin parcarea subterană, că în jurul meu există o mulțime imensă de indivizi care cară pungi pline cu chestii mai mult sau mai puțin folositoare.
 |
| Plăsar de mall |
Diferența e ușor de văzut: plăsarii de ieri cărau ceea ce le trebuia cu adevărat, în vreme ce plăsarii de azi cară în plasele lor 90% mofturi. Sunt convins că dacă s-ar vinde undeva rahat public (adică ăla luat din canalizare), cu timpul destui oameni ar descoperi că le este de mare folos prin curte și s-ar duce să-l ia cu pungile de plastic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu