Lăsând gluma la o parte

Există un fel de joc pe care l-a practicat mama atât cu mine cât și cu ceilalți. Un fel de stratificare a existenței și așezare a ei pe nivele diferite, unul destinat lumii, cu regulile și uzanțele ei, altul profund, serios, din perspectiva căruia celălalt nu e decât butaforie. Cumva ca în cazul filmelor, unde spectatorii văd acțiunea și par să accepte că acolo, pe ecran, se petrece ceva absolut real, însă dacă rup puțin convenția, relizează că în spate sunt panouri, recuzită, aparate, scenariști și regizori.

Mama avea obiceiul să arate că trăiește în cel de-al doilea plan, cel profund, de unde ieșea doar pentru că împrejurările o impuneau, ca să facă hatârul unora sau altora, ori ca să se joace puțin. Unul dintre momentele ei preferate era cel în care, după o discuție pe cine știe ce temă, se îndrepta cumva de spate și zicea: „ei, lăsând gluma la o parte, aici e vorba de...”. Carevasăzică, până atunci totul fusese doar o joacă, un fel de încălzire, dar imediat aveau să vină lucrurile serioase, cele la care tu, interlocutorul, deja nu mai erai partener de discuție ci învățăcel. Mai târziu, am avut ocazia să o văd de nenumărate ori ridicându-se de la masă în timpul unei discuții la care participa toată lumea cu vădit interes, mergând în spatele câte unuia dintre ceilalți și spunându-i ceva la ureche. Acela, îndeobște o femeie, se ridica imediat și se ducea cu mama în bucătărie sau în camera cealaltă. Mesajul eu îl percepeam simplu: „ce discutați voi aici sunt lucruri neînsemnate, adevăratele lucruri importante o să le discutăm noi două în altă parte”.
Ei bine, deși am observat lucrurile astea încă din anii adolescenței, deși mi s-a părut că nu este OK să te comporți așa, constat acum că într-un fel am rămas cu ideea că existența este cu adevărat compusă din acele două planuri și că oamenii trăiesc cu toții în cel profund, de unde ies să să întâlnească în planul celălalt, cel ludic. Și de aia mi se întâmplă adesea să primesc câte un refuz sau cineva să lucreze împotriva mea și eu să nu am nicio reacție. Stau și aștept clipa când respectivul se va retrage în acel plan profund, de unde își va schimba discursul, spunându-mi „ei, acum să lăsăm gluma la o parte” și arătându-și adevăratele intenții, care vor fi, bineînțeles, pozitive.