Am găsit o metodă de a-ți rezolva problemele cu calm, elegant și aproape definitiv. Metoda s-ar putea descrie așa: „crează-ți spațiul strict necesar și nimic mai mult”. Iată un exemplu. Să presupunem că ai în bucătărie o masă plină ochi cu tot felul de lucruri: coji de mere, farfurii murdare, flori uscate, șervețele folosite, lumânări, fructe semi-putrezite, pungi, tigăi, cărți etc. Pe masa aia nu mai poți să arunci un ac, iar ție îți e foame. Să presupunem că dispui de o baghetă pe care vrei s-o tai în două pe lung, să ungi una din jumătăți cu unt, să așezi pe unt niște felii de salam Sinaia, apoi să lipești cele două jumătăți și să te pui pe înfulecat.
Ei bine, dacă te apropii de masa aia și îi arunci o privire globală, ai încurcat-o: te cuprinde pur și simplu depresia. Te gândești că ai vrea să mănânci și tu pe o față de masă, cu tacâmuri frumos aranjate, cu flori proaspete, cu familia lângă tine. Dar asta înseamnă că întâi trebuie să strângi totul și asta este imposibil. Unde să arunci toate, când coșul de gunoi e plin și dă pe-afară? Ar trebui așadar să te duci cu gunoiul. Dar dacă tot te duci, ar trebui să profiți și să duci multele resturi care zac pe masă, sub masă, în chiuvetă etc. Așadar ar trebui întâi să strângi toate alea și să le pui într-o pungă. Dacă te uiți mai bine, vezi că sunt resturi prin diverse oale și ar trebui să le scoți de-acolo, apoi să pui apă cu detergent, ca să se moaie ce-i înăuntru. Dar ca să torni apă în oale, trebuie să scoți din chiuvetă muntele de farfurii, pe care nu ai unde să le pui decât dacă eliberezi masa mai înainte și uite tot așa, până nu mai reziști și simți o ușoară pornire de a deschide fereastra și a măsura din ochi distanța până la caldarâm.
Și atunci poți aplică metoda pe care am descoperit-o eu. Întâi de toate, îți focusezi privirea pe o zonă a mesei unde ai putea să-ți prepari bagheta cu unt și salam Sinaia. Te duci ușurel și evaluezi situația: ce s-ar întâmpla dacă ai împinge pur și simplu totul înspre cealaltă latură a mesei? Probabil că la început de tot, când o să aplici metoda pentru întâia oară, acest lucru va fi posibil. Mai târziu însă, orice împingere a obiectelor dintr-o latură va determina prăbușirea pe covor a altora, din latura opusă. Asta n-ar fi mare problemă, pentru că pe jos oricum e plin de lucruri de toate felurile, lăsate acolo de-a lungul vremii, sau târâte de câinele tău de rasă. Totuși, uneori te gândești că nu vrei să cadă pe covor chiar sosul de la ultimul gulaș pe care l-ai preparat. Așa că vei găsi variante de a pune lucrurile unele peste altele: oale mai mici în oale mai mari, farfurii în cutia de pâine, flori uscate în pahare și tot așa. Metoda asta ține multă vreme și aplicarea ei poate deveni, până la urmă, o preocupare în sine, adică nu trebuie neapărat să-ți fie foame ca să rearanjezi totul pe masă.
Când însă se ajunge la saturație - cam odată la 6 luni - se intră într-o procedură simplă: tot ce e pe masă se bagă într-un sac mare și acela se duce la gunoi. La fel, tot ce e pe covor se aruncă la gunoi, de preferat cu covorul însuși. După zece ani de aplicare a acestor proceduri, se schimbă casa.
La sfârșit se schimbă viața.
Ei bine, dacă te apropii de masa aia și îi arunci o privire globală, ai încurcat-o: te cuprinde pur și simplu depresia. Te gândești că ai vrea să mănânci și tu pe o față de masă, cu tacâmuri frumos aranjate, cu flori proaspete, cu familia lângă tine. Dar asta înseamnă că întâi trebuie să strângi totul și asta este imposibil. Unde să arunci toate, când coșul de gunoi e plin și dă pe-afară? Ar trebui așadar să te duci cu gunoiul. Dar dacă tot te duci, ar trebui să profiți și să duci multele resturi care zac pe masă, sub masă, în chiuvetă etc. Așadar ar trebui întâi să strângi toate alea și să le pui într-o pungă. Dacă te uiți mai bine, vezi că sunt resturi prin diverse oale și ar trebui să le scoți de-acolo, apoi să pui apă cu detergent, ca să se moaie ce-i înăuntru. Dar ca să torni apă în oale, trebuie să scoți din chiuvetă muntele de farfurii, pe care nu ai unde să le pui decât dacă eliberezi masa mai înainte și uite tot așa, până nu mai reziști și simți o ușoară pornire de a deschide fereastra și a măsura din ochi distanța până la caldarâm.
Și atunci poți aplică metoda pe care am descoperit-o eu. Întâi de toate, îți focusezi privirea pe o zonă a mesei unde ai putea să-ți prepari bagheta cu unt și salam Sinaia. Te duci ușurel și evaluezi situația: ce s-ar întâmpla dacă ai împinge pur și simplu totul înspre cealaltă latură a mesei? Probabil că la început de tot, când o să aplici metoda pentru întâia oară, acest lucru va fi posibil. Mai târziu însă, orice împingere a obiectelor dintr-o latură va determina prăbușirea pe covor a altora, din latura opusă. Asta n-ar fi mare problemă, pentru că pe jos oricum e plin de lucruri de toate felurile, lăsate acolo de-a lungul vremii, sau târâte de câinele tău de rasă. Totuși, uneori te gândești că nu vrei să cadă pe covor chiar sosul de la ultimul gulaș pe care l-ai preparat. Așa că vei găsi variante de a pune lucrurile unele peste altele: oale mai mici în oale mai mari, farfurii în cutia de pâine, flori uscate în pahare și tot așa. Metoda asta ține multă vreme și aplicarea ei poate deveni, până la urmă, o preocupare în sine, adică nu trebuie neapărat să-ți fie foame ca să rearanjezi totul pe masă.
Când însă se ajunge la saturație - cam odată la 6 luni - se intră într-o procedură simplă: tot ce e pe masă se bagă într-un sac mare și acela se duce la gunoi. La fel, tot ce e pe covor se aruncă la gunoi, de preferat cu covorul însuși. După zece ani de aplicare a acestor proceduri, se schimbă casa.
La sfârșit se schimbă viața.
Nu stiu cata lume intelege ce scrii tu aici :)))
RăspundețiȘtergere