vineri, 20 ianuarie 2012

O persoană misterioasă - Florența Albu

O persoană foarte misterioasă pentru mine a fost și a rămas Florența Albu. Dacă nu ar exista Google, tot ce aș putea spune despre ea e că a fost o prietenă de-a mamei pe care n-am văzut-o niciodată și care a scris poezii. Așa însă, am aflat că s-a născut în 1934 și a terminat filologia, ceea ce înseamnă că a fost colegă de facultate cu mama. Am mai aflat că a murit în 2000 - Dumnezeu să o odihnească - într-o comună de prin Ilfov. Există, după câte se pare, o casă memorială Florența Albu și Dumitru Almaș. N-am idee ce legătură va fi fost între cei doi. Cu siguranță, dacă ar mai fi trăit, aș fi căutat-o, cum am căutat-o pe Suzana, pentru că vreau să am o idee despre ce a însemnat cu adevărat universul părinților mei. Așa însă, tot ce pot face e să pun aici o poză și câteva versuri.
Caii
În zori treceau caii, 
frații mei drepți din os de zei.
Austrul le încetinea mișcările, 
le subția în aer mușchii, coamele
și gleznele - iar când se încheia
galopul tot, din coapsă la copită, 
în aer mai vibra flacăra trupului, 
lumina trapului, 
văzduhul zvelt.
                                                                               
Treceau și-i mai visam, 
și-i mai vedeam, 
reluam mișcarea
de unde rămăsese-n aer, 
încercam să-mi potrivesc
coama-n lumina, glezna, 
arcuirea șirei spinării, 
vibrarea mușchilor.

Și doar în mintea mea, 
în trapul visului prin insomnii
- și numai gândul, numai cuvintele, 
din când în când, 
simțeau o clipă dobândită, 
desăvârșirea lor
ori o aducere aminte
din alt timp, 
când gânditorii cai, poeții cai
pășeau
în armonie

cu aerul, cu apa și cu focul.


2 comentarii:

  1. la cam 25 de km de localitatea mea Dor-Mărunt,se află satul Floroaica in care a vayut lumina scriitoarea,poeta Florenta Albu ,al carui nume ddoresc sa il readuc in memorialocuitorilor din satul Floroaica si a judetuului Călărasi.

    RăspundețiȘtergere

După mine!